În urma mai multor solicitări din partea părinţilor, la Centrul de Zi pentru copii, din cadrul Complexului de servicii sociale "Sf Vasile cel Mare" au fost modificate condiţiile de selectare a beneficiarilor. Astfel, beneficiarii serviciilor oferite în acest centru vor fi în continuare copii proveniţi din familii cu probleme sociale, dar şi copii care provin, fie din familii monoparentale, fie cei ai căror părinţi, din cauza obligaţiilor de serviciu, nu-i pot supraveghea după terminarea orelor de curs. În schimbul unei sume modice, copiii vor petrece după-amiaza în centru, până la ora 16, unde vor beneficia zilnic de transport de la şcoală la Centrul de zi şi apoi acasă, vor servi masa de prânz, consiliere psihologică şi religioasă, meditaţii, îşi vor pregăti temele pentru a doua zi şi vor lua parte la activităţile recreative.