Marţi 9 decembrie va avea loc slujba înmormântării Patriarhului Alexei al II lea al Moscovei şi întregii Rusii
Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de , 5 decembrie 2008. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, născut la Tallinn în anul 1929, l-a urmat pe fericitul întru adormire Patriarh Pimen I în scaunul Moscovei la data de 10 iunie 1990. Patriarhul Alexei al II-lea a adormit întru Domnul la reşedinţa sa de la Peredelkino de lângă capitala Rusiei.
Sanctitatea Sa Alexei al II-lea a fost cel de-al XVI-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse. Patriarhul Alexei s-a născut la 23 februarie 1929 în oraşul Tallinn, Estonia, într-o familie de credincioşi ortodocşi.
Între anii 1947-1949, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Sankt-Petersburg, iar, în anul 1953, a absolvit Academia Teologică din acelaşi oraş.
În anul 1950 a fost hirotonit preot la biserica din Johvi (Estonia), iar în 1957 părintele Alexei a fost numit paroh al catedralei Uspenski din Tartu şi protopop al regiunii Tartu.
În ziua de 3 martie 1959 a fost tuns în monahism la Lavra Sf. Treime (Serghiev-Posad), iar în anul 1961 a fost ales episcop de Tallinn şi locţiitor de Riga.
În anul 1961, episcopul Alexei a fost numit adjunct al Preşedintelui Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, iar în iunie 1964 a fost ridicat la rang de arhiepiscop, devenind şi membru permanent al Sfântului Sinod. În această calitate, a primit următoarele responsabilităţi:
- preşedintele Comisiei de învăţământ a Sfântului Sinod (1965 - 1986);
- membru al Comisiei pentru unitatea creştină şi relaţii bisericeşti a Sfântului Sinod ş.a.
În anul 1968, arhiepiscopul Alexei a fost ridicat la treapta de Mitropolit de Leningrad şi Novgorod şi locţiitor de Tallinn.
În ziua de 7 iunie 1990, a fost ales de Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse ca Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, ceremonia de întronizare având loc trei zile mai târziu.
Alte responsabilităţi:
- membru în Comitetul Central al Consiliului Mondial al Bisericilor (1961-1968);
- Membru al Comisiei „Credinţă şi Constituţie” (1964-1968);
- Preşedinte al Conferinţei Bisericilor Europene (1987-1992).
- Din 1972 a fost membru al comitetului mixt al Conferinţei Bisericilor Europene şi Conferinţa Episcopilor Catolic din Europa, etc.
Titluri şi distincţii:
- membru onorific al Academiilor Teologice din Moscova, Sankt Petersburg, Creta;
- doctor în teologie la Academia Teologică din Sankt Petersburg;
- doctor honoris causa al mai instituţii academice de teologie din lume (Debrecen, Praga, New-York, Belgrad, Tbilisi, etc.);
- membru al Academiei de ştiinţe din Federaţia Rusă;
- ordinul Sf. Andrei, cea mai înaltă distincţie a Federaţiei Ruse.
A trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 5 decembrie 2008, la vârsta de 79 de ani.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei vor participa la funeraliile vrednicului de pomenire Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi al Întregii Rusii, care vor avea loc la Moscova, în ziua de 9 decembrie 2008.
Slujba prohodirii Patriarhului Alexei al II-lea va oficiată în Catedrala “Iisus Mântuitorul” din Moscova, cel de-al şaisprezecelea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, urmând a fi înmormântat, potrivit dorinţei sale, în catedrala “Botezul Domnului” (Epifania) din capitala Federaţiei Ruse.