Manifestarea “Alaiul colindătorilor” s-a încheiat la Caransebeş

Manifestarea “Alaiul colindătorilor” s-a încheiat la Caransebeş
Duminică 21, decembrie 2008 a avut loc “Alaiul colindătorilor” la Caransebeş, ultimul alai al colindului din acest an.
Duminică 21 decembrie a.c Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a slujit dumnezeiasca Liturghie la catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş. Slujirea arhierească la demisolul noii catedrale episcopale din Caransebeş la duminica dinaintea praznicului Naşterii Domnului constituie deja o tradiţie pentru Chiriarhul locului, întrucât în această duminică în anul 2006 a fost târnosit paraclisul noii catedrale episcopale.


Soborul preoţesc şi diaconesc a fost format de colaboratorii Preasfinţiei Sale şi de slujitorii acestui sfânt locaş. În cadrul Sf. Liturghii, Ierarhul a făcut rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat peste slujitorii, ostenitorii, lucrătorii şi închinătorii noii catedrale episcopale, ce se apropie de finalizare.


După Sf. Liturghie clerul şi poporul a fost aşteptat în curtea catedralei, de unde alaiul colindătorilor a pornit în procesiunea colindului pe străzile municipiului Caransebeş, unde credincioşii se alăturau sutelor de colindători în drumul lor. Ajuns în faţa fostului sediu al Miliţiei din Caransebeş, toţi participanţii şi-au adus aminte de eroii revoluţiei din decembrie 1989, care au căzut pentru demnitatea şi libertatea poporului roman. Aici s-a oficiat o scurtă slujbă de pomenire, după care s-au interpretat cântări comemorative eroilor revoluţionari.


Manifestarea ““Alaiul colindătorilor” a luat sfârşit în curtea Episcopiei Caransebeşului, unde cetele de colindători au adus vestea cea bună şi în casa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, care a primit cu multă emoţie şi dragoste părintească colindătorii din comunele limitrofe municipiului Caransebeş, după care le-a împărţit daruri, iconiţe şi calendare sper binecuvântare. Totodată, Ierarhul a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru dragoste şi bunăvoinţă, urându-le în încheiere un an nou cu binecuvântare şi mult spor duhovnicesc, dimpreună cu tradiţionalul: La mulţi ani!

Autor: Secţia Culturală • Data: 21 decembrie 2008 • Vizualizări: 966