Gânduri creştine în prag de An Nou

Ziua de 1 ianuarie reprezintă o întreită sărbătoare pentru creştini. Este mai întâi praznic împărătesc, legat de viaţa lui Iisus, în care sărbătorim a opta zi de la naşterea Domnului, moment în care Acesta a fost tăiat împrejur, plinind astfel rânduiala Legii lui Moise.

Prin aceasta, Pruncul sfânt intră în poporul lui Dumnezeu, în Legea Vechiului Testament, aşa cum în Legea Nouă, prin Botez, nou-născutul se face membru al Bisericii, fiu al împărăţiei lui Dumnezeu. În al doilea rând, ziua de 1 ianuarie este ziua de pomenire a Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre ierarhii mari ai Bisericii noastre. În sfârşit, ziua de 1 ianuarie este începutul unui an nou în viaţa poporului, în viaţa fiecăruia dintre noi.


O intrare în locaşul nemuririi şi al veşniciei

Aceste sărbători se împletesc în mod firesc. Din punct de vedere religios, e o întâlnire fericită în numele lui Iisus Hristos şi începutul unui an nou. Iisus înseamnă Mântuitor. Este numele pe care i l-a spus Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, când i-a binevestit că a fost aleasă de Dumnezeu ca prin puterea Duhului Sfânt să dea naştere Fiului.

Acest nume l-a spus îngerul şi dreptului Iosif, arătând că cel ce se va naşte din Fecioara Maria este de la Sfântul Duh şi că prin El poporul va fi mântuit de păcatele sale. Aşadar, Mântuitorul binecuvintează prima zi a anului spre înnoirea continuă a vieţii, care nu se risipeşte niciodată. Această viaţă se face în legea cea nouă, în trăire după har în Hristos, în conştiinţa creştinului celui adevărat, conştient şi activ, în sufletul căruia vieţuirea se transformă în viaţă veşnică. Este o intrare în locaşul nemuririi şi al veşniciei.

Iisus este izvor de viaţă nu numai pentru trup, ci şi pentru suflet. Cel ce este viaţă a adus iubirea, şi prin iubire iertarea care spală păcatele, care pe cel căzut îl ridică, pe cel robit îl eliberează, pe cel mort îl înviază. El ne-a dat cuvântul Lui ca hrană, ni S-a dat pe Sine, Trupul şi Sângele Său, ca tot cel ce se hrăneşte din cuvântul Lui şi se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Lui să aibă viaţă veşnică, să se adape din izvorul vieţii celei fără de moarte.

La întruparea Mântuitorului apune o lume şi se naşte alta, se stinge o împărăţie a păcatului şi a morţii şi se instaurează o lume a mântuirii şi a vieţii. Hristos singur este calea izbăvirii, adevărul neumbrit şi viaţa cea adevărată a omenirii: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6). Iată drumul pe care trebuie să meargă fiecare creştin!


Să fim oameni ai faptelor, nu ai vorbelor!

Pomenirea Sfântului Vasile cel Mare a fost rânduită la începutul anului pentru că în personalitatea acestui Sfânt s-a întrupat Evanghelia lui Hristos, lucrarea Bisericii noastre într-un chip deosebit. El arată lumii, prin credinţa neclintită şi prin rugăciune, prin grija părintească arătată faţă de turma încredinţată păstoririi şi viaţa sfântă ce taină mare este Preoţia!

A alcătuit o slujbă a Sfintei Liturghii, care se săvârşeşte de 10 ori pe an, dar a fost şi un organizator mare al Bisericii, întemeind cele dintâi aşezăminte sociale creştine, case de primire, spitale, instituţii pentru educarea fetelor, şcoli tehnice şi vestita sa Vasiliadă. A dus o luptă neînfricată împotriva ereziei ariene şi macedoniene; tot el adânceşte şi lărgeşte orizontul ştiinţei, creează o cosmologie creştină, ţine legătura cu cercurile ştiinţifice ale vremii, se zbate puternic pentru îmbunătăţirea stării sclavilor şi a muncitorilor, luptă împotriva nedreptăţilor sociale provocate de bogaţii timpului, combate războiul, arătând foloasele păcii, şi luptă pentru unitatea Bisericii Răsăritene şi pentru apropierea dintre Răsăritul şi Apusul creştin de atunci. El este şi rămâne model neîntrecut de muncă şi împliniri mari în Biserica Mântuitorului. De aceea este numit în cântările bisericeşti „sfetnic luminat“ şi „arătătorul tainelor dumnezeieşti“.

Ca stâlp de hotar al Anului Nou, Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă şi pe noi să fim oameni ai faptelor, nu ai vorbelor, să împletim tăria credinţei noastre cu realitatea faptei. Viaţa lui arată cum poate fi împlinită chemarea de a urca pe treptele desăvârşirii: prin străduinţă şi prin chemarea în ajutor a lui Dumnezeu.


Numai pentru om, ziua de 1 ianuarie este un popas

Ziua Anului Nou este în acelaşi timp, pentru fiecare dintre noi, o zi în care suntem chemaţi să medităm la rostul vieţii, la tainele pe care le ascunde anul care vine, să ne facem un bilanţ obiectiv al vieţii noastre, deoarece atunci când intrăm într-un an nou, mai mult decât în alte zile, ne dăm seama că nu stăm pe loc, ci că suntem călători. Ne aducem aminte de cuvintele psalmistului David: „Călător sunt în faţa Ta, Doamne, şi oaspete, ca toţi părinţii mei“.

Încercăm astfel, la început de an, două simţăminte opuse. Încercăm mai întâi sentimentul vremelniciei lucrurilor, al relativităţii noastre. Observăm cum trec anii, cum se schimbă multe din jurul nostru, cum ne despărţim de anumite lucruri sau de cei dragi, cum fuge şi se schimbă totul în jurul nostru şi noi înşine ne schimbăm, îmbătrânim, slăbim în putere şi ne simţim din ce în ce mai legaţi cu vremelnicia. În acelaşi timp, alături de acest sentiment, simţim dorul de viaţă nouă, dorul de veşnicie. Ne dăm seama că nu totul trece, că relativismul nu-şi poate pune pecetea pe făptura noastră, că în noi este dorinţa de viaţă veşnică şi că această dorinţă îşi are izvorul şi temeiul în Hristos, Domnul nostru. Vrem să trăim, ne spunem „La mulţi ani!“, chiar când biologic simţim că firul vieţii de pe pământ e pe sfârşite. Învăţătura noastră creştină ne învaţă că anii şi vremurile sunt sub cârma lui Dumnezeu, că El este începutul, mijlocul şi sfârşitul vieţii noastre. Timpul face parte din propria noastră fiinţă. În această lume a lui Dumnezeu, viaţa îşi urmează cursul fără întrerupere; numai pentru om, ziua de 1 ianuarie este un popas din care privim cu un ochi înapoi la anul care s-a încheiat şi cu altul încercăm zările viitorului. Ca nişte călători ce-şi aruncă privirile din înălţimea unei culmi la drumul ce li s-a deschis în zări, aşa ne avântăm şi noi privirile, gândurile şi nădejdile la întâmplările pe care le vom întâlni în zilele anului ce soseşte. Cum vor fi aceste zile: luminoase sau întunecate? Ce întâmplări ne vor întâmpina: bune sau rele? Ce ne va aduce Anul Nou? Viaţa sau moartea? Nu ştim, nu suntem în stare să smulgem viitorului vălul de taină ce-l ascunde privirilor noastre.

Departe gândul de a cădea în decepţie! Credinţa noastră, care se întemeiază pe Iisus Hristos, ne luminează minţile şi ne mângâie inimile, ne limpezeşte conştiinţa şi ne întăreşte sufleteşte, îndrumându-ne să trăim în pace preutindeni şi să gustăm fericirea unei vieţi tihnite. Doar astfel omul poate da un înţeles sublim vieţii sale. De aceea, întrebarea de căpetenie la început de An Nou este aceasta: Ce am făcut şi ce avem de făcut pentru ca în anii noştri să se înmulţească binele, adevărul, lumina şi pacea în suflete? Să ne unim puterile spre bine şi să devenim „frământătură nouă“. Un An Nou cu oameni vechi, cu oameni îmbrăcaţi în hainele răutăţii şi ale păcatelor nu este şi nu poate fi un an fericit. În zadar ne spunem unii altora: „An nou fericit!“ dacă în anul cel nou nu venim cu hotărârea de a ne înnoi, de a înainta spre tot mai bine, spre mai multă lumină, dragoste, pace şi bună înţelegere între noi.


O nouă primăvară a lumii

Creştinul adevărat, a cărui viaţă face parte din viaţa Bisericii, intră în anul cel nou cu bilanţul sever al anilor trecuţi, bilanţ făcut în lumina învăţăturii şi vieţii lui Iisus Hristos, ca închinător şi fiu al lui Dumnezeu, care trebuie să dorească a împlini cu toată conştiinţa responsabilităţii gândurile şi faptele, avându-i model pe Hristos şi pe sfinţii Lui, între care străluceşte Sfântul Vasile cel Mare.

Prin mijlocirea timpului, să facem din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos viaţa noastră. După cum spunea părintele Cleopa, „pretutindeni să fim cumpătaţi, treji şi drepţi. Să sporim în dreapta credinţă şi să creştem dintr-o faptă bună în alta mai bună“.

Anul Nou ne este în faţă. Dumnezeu ne deschide să intrăm în el. În acest an, să ne silim să împlinim chemarea şi lucrul ce ni-l încredinţează Dumnezeu. De aceea, rog pe Bunul Dumnezeu să dea putere creştinilor şi tuturor oamenilor să facă din noul sosit un an al bucuriei şi al păcii, prin muncă cinstită, credinţă, rugăciune, creaţie şi dragoste. Creştinii să-şi ureze unii altora spor în faptele înţelegerii şi ale mântuirii. Prin rugăciunile sale fierbinţi, Sfântul Vasile cel Mare să ne ajute a preface gândurile şi năzuinţele noastre în fapte hotărâte pentru apărarea vieţii, a binelui şi a dreptăţii. Să fie o nouă primăvară a lumii, în care toţi să se iubească, să dispară ura şi răutatea şi să fim de folos unii altora!

„Doamne Iisuse Hristoase, Ziditorule al tuturor celor văzute şi nevăzute, Cel ce ne-ai făcut ziua şi noaptea şi ai aşezat anii şi vremurile pentru zidirea Ta, binecuvintează cununa anului ce a sosit, fereşte şi păzeşte în pace, sănătate şi ajutor pe credincioşii Tăi, mult milostive“.