Succinte noţiuni despre familia creştină

Ideea de a vorbi despre familia creştină în contextul actual în care trăim al aderării la Uniunea Europeană s-a născut din aceea că anul 2007 a avut multiple conotaţii de ordin spiritual şi moral, la care biserica este chemată să ia atitudine şi să se impună prin tezaurul ce-l deţine, în faţa tuturor ideologiilor care nu sunt în concordanţă cu învăţătura bisericii şi nu se află în duhul Sf. Părinţi, privind familia ca fiind calea ce poate duce la sfinţenie.


Admitem ideea că dacă în vechime nu era nevoie să se încurajeze căsătoria, întrucât era pur şi simplu felul firesc de vieţuire pentru cei mai mulţi oameni, iar valoarea supremă a casatoriei nu era pusă în discuţie de majoritatea societăţii, ştiind că este o taină mare, astăzi este nevoie să fie subliniată dar şi statornicită pentru totdeauna problema familie, a Sf. Taine a Cununiei deoarece căsătoria şi viaţa de familie sunt adeseori defăimate de societatea în care trăim .


Dacă în trecutul ei biserica nu s-a confruntat cu diverse probleme şi ideologii cu privire la familie, astăzi când trebuie să ne fie respectată identitatea de persoană, de membru al societăţii, totuşi biserica nu stă indiferentă, dar prin cuvânt şi nu numai îşi proclamă în faţa tuturor poziţia faţă de toate provocările la care este supusă, mai bine spus este atacată, gândindu-ne la problema avortului, teoria homosexualităţii şi ai altor practici străine de duhul Evangheliei lui Hristos. Pentru noi ca şi creştini, familia îşi are temeiul în actul de creaţie a lui Dumnezeu; omul a fost făcut bărbat şi femeie, aceasta înţelegându-se două realităţi complementare care numai împreună formează omul desăvârşit.


Apoi omul, bărbat şi femeie au primit poruncă de la Creator :"creşteţi şi vă inmulţiţi şi stăpâniţi pământul" ( Facere 1, 28 ) Chiar dacă a urmat căderea, familia continuă şă-şi păstrze menirea şi funcţionalitatea ei, numai că acestea se vor împlini cu timpul, cu efort şi cu multă oboseală şi trudă .


Căsătoria ca legătură naturală pe viaţă între bărbat şi femeie a fost rânduită de Dumnezeu în rai: "Şi a zis Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el" (Facere 2,18). Astfel a făcut-o Dumnezeu pe Eva din Adam şi i-a binecuvântat zicând: "Creşteţi şi vâ înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul "(Facere 1,28). Scoaterea Evei din Adam înseamnă că Eva a fost cuprinsă virtual în Adam şi înainte de aducerea ei distinctă la existenţă. Avem exemple de adevărată familie în Vechiul Testament:Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Asineta, care rămân pentru noi cei de azi adevărate pilde de vieţuire păstrând comuniunea cu Dumnezeu şi împlinind poruncile Lui.


În ce priveşte momentul instituirii familiei Sfinţii Părinţi n-au o părere unanimă. Sf.Ioan Gură de Aur spre exemplu spune că la început Adam şi Eva au trăit în feciorie, petrecând viaţă îngerească, nefiind supuşi poftei, n-aveau nevoie de legătură trupească. ”După călcarea poruncii a trăit bărbatul cu femeia; până atunci trăiau în rai ca îngerii; nu erau aprinşi de poftă, nu erau asaltaţi de alte patimi ,nu erau supuşi nevoilor firii, ci au fost făcuţi cu totul nestricăcoişi şi nemuritori, că nici nu aveau nevoie de îmbrăcăminte”. Şi Fericitul Augustin spune că; Adam şi Eva în rai, deşi nemuritori, erau supuşi nevoilor fizice şi practicau unirea trupească, numai că actul sexual nu era însoţit de pofta care-l provoacă şi-l însoţeşte după cădere. După cădere nu s-a adăugat organul, funcţii sau actul, ci pofta păcătoasă.


Prin viaţa conjugală Dumnezeu le-a oferit oamenilor leac împotriva celor două rele provocate de păcatul strămoşesc: neînfrânarea poftei trupeşti şi dispariţia neamului omenesc prin moarte. De-a lungul Vechiului Testament străbate ca un fir roşu, convingerea că pruncii sunt un dar al lui Dumnezeu, şi că soţii sunt datori să-şi fie absolut credincioşi unul altuia.În Noul Testament familia capătă un înţeles mult mai profund, Hristos întăreşte din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie, care de-a lungul veacurilor s-a compromis. Participarea Domnului Hristos la nunta din Cana Galileii afirmă nevoia revenirii căsătoriei la unitatea şi indisolubitatea ei de la început.


În Noul Testament nu avem prea multe referiri la cuplu de familie, la bărbatul unit cu femeia. Dar atunci când Mântuitorul este întrebat de iudei dacă este sănătoasă legea lui Moise cu privire la cartea de despărţire pe care trebuie să o dea bărbatul femeii, pentru a se despărţii de ea, Hristos Domnul reaminteşte că acestă lege deşi de la Dumnezeu este ulterioară creaţiei, este dată ca pogorământ pentru condiţia de la care căzuse omul. Mântuitorul aminteşte că Dumnezeu a făcut pe om bărbat şi femeie şi a rânduit ca omul să lase pe tatăl său şi pe mama sa şi să se lipească de femeia sa şi să fie amândoi un trup. Noutatea extraordinară care apare în Noul Testament, o întâlnim la Sf. Ap. Pavel care într-o scrisoare adresată creştinilor din Efes, asemuieşte legătura, relaţia dintre bărbat şi femeie cu cea dintre Hristos şi Biserica Sa. Motivaţia, suportul şi finalitatea acestei relaţii este dragostea, iubirea cea care angajează spre o finalitate relaţia dintre Hristos şi Biserică; iubirea sprijină şi lansează spre o finalitate relaţia dintre bărbat şi femeie. Şi la Sf. Părinţi observăm că asemenea Sf. Ap. Pavel, vorbesc despre aceeaşi dragoste, aceeaşi relaşie ce trebuie să existe între bărbat şi femeie, ca şi relaţia dintre Hristos şi biserică.


Sf. Ioan Gură de Aur comentând atitudinea lui Hristos faţă de Biserica Sa, comunitatea aceasta umană în întâmpinarea căruia vine Hristos spune: "închipuiţi-vă cât de dator este bărbatul după imaginea lui Hristos, să-şi iubească femeia, dacă Hristos atât de mult a iubit omenirea care până a fi cucerită de El, i-a fost cu totul potrivnică". Hristos vine la o omenire potrivnică .Întru ai Săi a venit ne spune Sf. Ap. Ioan Evanghelistul şi ai Săi nu L-au primit. Această relaţie deci, dintre Dumnezeu şi om este prototip al relaţiei dintre bărbat şi femeie. O mare problemă la care cei mai mulţi dintre noi nici nu ne gândim să o abordăm socotind-o un lucru ruşinos, este întâlnirea dintre cei doi, dintre bărbat şi femeie.


Să nu uităm însă că relaţia dintre bărbat şi femeie este fundamentală şi bazându-ne pe spusele Sf.Părinţi. Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie şi i-a creat spre a se întâlni. Această întâlnire dintre cei doi se realizează în taina cununiei. Dacă această întâlnire este afară de Sf. Taină a cununiei se produce o consumare anticipată a relaţiei dintre bărbat şi femeie,este o consumare trupească şi astfel zădărnicim în mare parte darul pe care Dumnezeu este pregătit să ni-l dăruiască la cununie. Prin Taina Cununiei care presupune binecuvântarea celor doi să se unească pentru totdeauna ,omul –bărbatul şi femeie – se află cel mai aproare de taina iubirii, iar această taină în esenţă este Dumnezeu.


Familia, casa, se întemeiază prin căsătorie ,adică prin legătura de bună voie şi pentru totdeauna, pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie .Unitatea dintre soţ şi soţie este icoana unirii dintre Hristos şi Biserică,aşa cum ne îndrumă Sf.Ap.Pavel cănd scrie celor din Efes: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre ,după cum Hristos a iubit Biserica Sa şi S-a dat pe Sine pentru ea. "(Efeseni 5,25). Sf. Chiril al Ierusalimului stăruie asupra unui lucru pe cât de importanat, tot pe atât de neglijat, legat de familie. "Prima virtute a creştinilor este de a cinsti pe părinţi, a răsplăti ostenelile celor care ne-au dat viaţa şi a le procura din toată puterea cele trebuincioase tihnei lor.Chiar dacă i-am răsplăti cu mai mult decât acestea, totuşi niciodată nu vom putea să-i naştem. Dacă se vor bucura de tihna procurată de noi, ne vor întări cu binecuvântările pe care,în chip înţelept, le-a răpit Iacov". Familia trebuie să o considerăm a fi "biserica mică" cum o consideră Sf. Ioan Gură de Aur, în care se cultivă credinţa, dragostea, rugăciunea, smerenia şi toate virtuţiile evanghelice.


Însă familia trebuie să creeze mediul duhovnicesc în care să odrăslească şi să crească mlădiţele şi mădularele bisericii lui Hristos. Pentru aceea părinţii trebuie să se roage acasă împreună cu copiii. Cel mai preţios dascăl al copiilor sunt părinţii. În zilele noastre unui creştin îi vine greu să trăiască într-o lume plină de ispite şi obiceiuri păgâne de cele mai multe ori; dacă nu chiar păgâne dar de cele mai multe ori străine de duhul evanghelic şi al bisericii noastre strămoşeşti. Greutăţile sunt legate şi de faptul că un creştin familist trebuie să lupte duhovniceşte nu doar pentru sine, ci şi pentru familia lui, soţia şi copiii. Unii socotesc că e mai uşor să urmezi calea care duce la mântuire în doi şi au dreptate; numai că trebuie să fie de acord comun; numai atunci se împlineşte şi se potriveşte ceea ce spune înţeleptul Solomon:" Mai fericit sunt doi laolaltă decât unul "(Eccl.4,9).Spuneam că părinţii sunt cei mai în măsură, în educarea copiilor lor şi ne întrebăm;care ar trebui să fie punctul forte în educarea unui copil. Sunt mame care se străduiesc a acorda copilului său o cât mai bună sănătate prin administrarea unei hrane cât mai bune. Altele se străduiesc a le da o educaţie care să nu o facă de ruşine , iar altele se străduiesc a dezvolta anumite talente la copilul său pentru a deveni oameni de înaltă sobrietate în societate. Socotesc însă că părinţii ar trebuii să aibe un ideal mult mai înalt. Ei să se îngrijească a-şi creşte copiii în credinţă statornică, spre a fi mădulare vii ai bisericii lui Hristos, ca Mîntuitorul să i-a chip în sufletele lor, iar copiii să-L iubească cel mai mult pe Dumnezeu şi pe aproapele său, scopul vieţii lor fiind dobândirea Duhului Sfânt, după învăţătura Sf. Serafim de Sarov.


Participând la oficierea sfintei slujbe a Cununiei şi ascultând anumite cuvinte din rânduiala acestei mari taine, care se adresează mirelui şi miresei, cât şi din citirea Sf. Scripturi, înţelegem o foarte înaltă concepţie creştinească despre căsătorie, considerându-o adevărata cale ce duce la sfinţenie. "Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul, care umblă în căile Domnului"(Psalmul 127). Acestea sunt cuvinte ce se rostesc când cei doi tineri, femeie şi bărbat, păşesc în sfânta biserică la Taina cununiei şi prin aceste cuvinte se consideră că umblarea lor trebui să fie după voia Domnului,Cel care ne arată căile Sale.


Fiinţa umană este chemată la sfinţenie şi biserica ne oferă această cale către Dumnezeu. Înţelesul încununării de la nuntă este legat de integrarea perechilor chiar în taina dragostei lui Hristos pentru biserică. Sf.Ioan Gură de Aur vorbind despre această dragoste spune: "Să bage dar de seamă soţii, să bage de seamă şi soţiile; soţiile ca să dea dovadă de marea dragoste pentru bărbaţii lor şi nimica mai presus de bunăstarea acelora să nu pună ; iar soţii ca să poată arăta mare cinste femeilor lor şi toate să le facă ca şi cum ar avea un suflet şi un trup. Căci aceasta este adevărata cununie cănd întru ei lucrează o astfel de unire ,când se află asemenea legătură strânsă, când o astfel de dragoste îi ţine legaţi laolaltă". Într-un alt pasaj Sf. Ioan Gură de Aur subliniind legătura între unitatea în căsătorie şi dragostea reciprocă zice: "Când iubeşti celălalt este tu însuţi .Căci prietenia aceasta însemnează:cel ce iubeşte şi cel ce este iubit să nu mai fie două persoane aparte, ci oarecum un singur om, lucru ce nicicând nu s-ar putea întâmpla, fără numai din dragoste ...dragostea căsătoriei este un lucru ce întrece orice avuţie, căci nici un lucru afară de bunătăţile cereşti, nu este mai de preţ decât a fi iubit de soţie şi a o iubi pe ea” . Ca unii care suntem chemaţi la sfinţenie conform învăţăturii Mântuitorului Hristos să se ştie că mulţi dintre cei căsătoriţi au ajuns la sfinţenie chiar dacă ei rămân necunoscuţi Bisericii şi că există totuşi unii din cei căsătoriţi care prin canonizare au fost înfăţişaţi de Biserică ca pilde pentru toţi. Dacă astăzi am spune unui cuplu tânăr o pildă din vieţile Sfinţilor s-ar întreba cu siguranţă cum pot oare sfinţii cei din vechime să fie pilde pentru noi cei de azi, căci vieţile şi felul lor de vieţuire de trai erau atât de deosebite de ale noastre. Sf.Grigorie de Nyssa ne lămureşte zicând că împrejurările vieţii unui sfânt nu se aseamănă în exterior cu ale noastre spre a fi ziditoare şi a ne duce mai aproape de Dumnezeu.Poate că amintirea oricărui om cu viaţă deosebită ar fi de ajuns să împlinească nevoia noastră de a fi un sfeşnic călăuzitor şi de a ne arăta cum putem să ne aducem sufletul la limanul cel liniştit al virtuţii. Şi sugerează că poate, tocmai din această pricină viaţa de zi cu zi a oamenilor slăviţi a fost însemnată în amănunţit ca prin imitarea pildelor de dreaptă făptuire de mai înainte, cei ce urmează pe aceia să îşi poată călăuzi vieţile către bine.


Căsătoria deci, ca un chip sfânt, trebuie păstrată neprihănită de lucrurile ce o pângăresc. Trebui să ne trezim din somn cu Domnul Dumnezeu şi să ne culcăm cu mulţumire şi rugăciune ,mărturisind Sf. Treime cu întreaga fiinţă , având credinţă in suflet şi înfrânându-ne trupurile întru împlinirea Evangheliei lui Hristos.




Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988;
2. Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică Otodoxă,vol.III,Bucureşti 1978.
3. Sf.Ioan Gură de Aur,Omilii la Facere.P.S.B.21,Bucureşti.
4. Pr. Marin Branişte,Concepţia Sf.Ioan Gură de Aur despre familie,în S.T.,nr.1-2,1957.
5. Sf.Chiril al Ierusalimului,CatehezeVII,Izvoarele Ortodoxiei,Bucursşti ,1943.
6.David şi Mary Ford,Căsătoria ,cale spre sfinţenie,Sofia,Bucureşti 2001.
7. Sf.Grigorie de Nyssa ,Viaţa lui Moise, Sofia, Bucureşti 2006.