Prăznuirea Bobotezei la schitul Poiana Mărului

Prăznuirea Bobotezei la schitul Poiana Mărului
Obştea monahală a schitului Poiana Mărului a săvârşit slujba aghiazmei celei mari la râul Bistra
La schitul cu hramul "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" Poiana Mărului, obştea monahală, având în frunte pe părintele ieromonah Nectarie Câşlariu, duhovnicul schitului, a săvârşit dumnezeiasca Liturghie la biserica schitului, după care în procesiune s-au deplasat la râul Bistra din apropierea aşezării monahale, unde au savârşit slujba de sfinţire a aghiezmei celei mari.


Schitul din staţiunea Poiana Mărului este una din aşezările monahale situate în una din cele mai frumoase zone din Episcopia caransebeşului, respectiv judeţul Caraş-Severin.


Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Mercea şi a credincioşilor din parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Lucrările începute au fost sistate datorită opoziţiei regimului comunist însă odată cu reînfiinţarea Episcopiei în anul 1994 cu binecuvântarea vrednicului de amintere Episcopu Emilian Birdaş al Caransebeşului s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri. Reluarea construirii aşezământului monahal a reînceput în anul 2000 când cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti, finalizate doi ani mai târziu.


Datorită ispitelor intervenite in cadrul obştii monahle Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hoărât la 1 februarie 2007 schimbarea destinaţiei mănăstirii transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin lucrarea mâinilor Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirilor ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei.


Osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a chiliilor, trapezei şi anexelor gospodăreşti. Printre activităţile administrative călugăriţele vieţuitoare se îndeletnicesc şi cu confecţionarea de veşminte preoţeşti,


Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda mănăstirii de la Poiana Mărului.









Autor: Sectorul Exarhat • Data: 6 ianuarie 2009 • Vizualizări: 1952