Duminică 15 februarie a.c, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sf. Liturghie la parohia Sasca Montană din protopopiatul Oraviţa, cu prilejul desfăşurării cercului pastoral-misionar.
Duminică 15 februarie a.c, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit Sf. Liturghie la parohia Sasca Montană din protopopiatul Oraviţa, cu prilejul desfăşurării cercului pastoral-misionar.
În cadrul Sf. Liturghii, Preasfinţia Sa a oficiat hirotonia întru preot a diaconului Păunel Juchi, care îşi va desfăţura misiunea preoţească la parohia Gârlişte din cadrul aceluiaş protopopiat, Oraviţa.
După încheierea dumnezeieştii Liturghii a avut loc desfăşurara cercului pastoral-misionar „Sf. AP. Petru şi Pavel” Sasca Montană cu preoţii şi profesorii de religie de pe raza acestui cerc pastoral.
În prima parte a întâlnirii s-au susţinut referate care au evidenţiat exemplul activităţii liturgice, pastorale, misionare şi social-filantropice a Sf. Vasile cel Mare, comemorat în acest an în toată Patriarhia Română. Copii şi tineri au luat parte la această primă parte închinată Ierarhului capadocian, numită sugestiv: „Sfântul Vasile cel Mare – dascălul familiei creştine”, unde au rostit poezii si au vizionat un colaj de imagini reprezentative temei amintite.
În cea de a doua parte a întâilnirii prezidate de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului s-au pus bazele implementării de proiecte comune pastoarl-misionare prin colaborarea între profesorii de religie şi preoţii parohi. În acest sens se doreşte concretizarea ideii de intensificare a pastoraţiei Bisericii Ortodoxe prin pârghiile oferite de prezenţa preoţilor în parohii, dar şi prin existenţa catedrei de religie în şcoli. În cadrul acestor proiecte se vor desfăşura acţiuni cultural-spirituale cu tinerii, dar şi social-filantropice, în folosul nevoiaşilor din parohii.
Acest cerc pastoral încheie periplul misionar al Chiriarhului Eparhiei Caransebeşului în această perioadă, activitatea cercurilor pestorale continuând în Epiacopie, potrivit programului stabilit în fiecare din cele 4 protopopiate.
În după-amiaza aceleiaş zile Preasfinţitul părinte Episcop Lucian a mai vizitat şi parohia Sasca Română, unde a cercetat preotul şi credincioşii, uneia dintre cele mai izolate parohii din Eparhie.