Comemorarea troiţei de episcopi ai Caransebeşului (Ioan Popasu-Miron Cristea-Vasile Lăzărescu)

Episcopia Caransebeşului a jucat de-a lungul istoriei un rol decisiv în misiunea de propovăduire a credinţei creştin ortodoxe şi de apărare a neamului românesc. De la "zămislirea" ei prin lucrarea lui Dumnezeu în voinţa marelui mitropolit Andrei Şaguna şi până în prezent, această eparhie reprezintă un punct de referinţă pe harta administrativ-duhovnicească a Patriarhiei Române. Confirmarea acestor lucruri o face comemorarea în această lună a trei mari ierarhi, care la rândul lor au fost făuritori de centru episcopesc, mitropolitan şi patriarhal.


În anul 1865 protopopul Braşovului, Ioan Popasu, la propunerea mitropolitului Andrei Şaguna al Ardealului avea să devină primul episcop al noi înfiinţatei Eparhii a Caransebeşului. Astfel că în conştiinţa caransebeşenilor, după 25 de ani de arhipăstorie şi 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a rămas acelaşi întâi arhipăstor al meleagurilor binecuvântate din Banatul Montan care îşi doarme somnul de veci pe soleea bisericii necropole "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" din Caransebeş.


După ce a activat ca episcop al Caransebeşului între anii 1933-1940, ierarhul Vasile Lăzărescu a înfiinţat episcopia Timişoarei, ridicată mai apoi, în anul 1947 la rang de mitropolie, datorită necesităţii proliferării unei instituţii bisericeşti care să reprezinte şi să unească în acelaşi timp credincioşii ortodocşi români din întreg Banatul. Atât în calitate de episcop al Caransebeşului, dar mai ales de arhiepiscop şi mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu a lăsat urme adânci de activitate jertfelnică, încununată de trecerea la cele veşnice în chip mucenicesc, prin represiunea regimului comunist. Mitropolitul Vasile Lăzărescu, fost episcop al Caransebeşului va rămâne pentru totdeauna pildă de ierarh şi de părinte sufletesc pentru toţi ierarhii, preoţii şi credincioşii din Banat.


Episcopul Miron Cristea, a ilustrat scaunul episcopal de la Caransebeş în cea mai grea perioadă naţională a românilor transilvăneni (1910-1919). Mânat de dorinţa de a săvârşi ctitorii de credinţă şi de neam, activitatea sa la Caransebeş a fost una prolifică în toate domeniile: administrativ-bisericesc şi şcolar. Fiind un luptător pentru afirmarea identităţii naţionale a românilor a participat activ la Marea Unire din 1918.A devenit primul mitropolit primat la 1 ianuarie 1920, iar din 1925 primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de patriarh a condus regenţa României în perioada 1927-1930 şi a fost prim-ministru al Guvernului României 1937-1939. Posteritatea pomeneşte cu evlavie pe patriarhul Miron Cristea, iar bănăţenii sunt mândri de cel care le-a fost Ierarh, le-a sfinţit bisericile şi preoţii şi care apoi s-a învrednicit de Dumnezeu cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române.


În semn de recunoştinţă, vineri, 20 februarie 2009, Episcopia Caransebeşului, la iniţiativa, cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, comemorează 120 de ani de la moartea Episcopului Ioan Popasu, 70 de ani de la moartea patriarhului Miron Cristea, fost episcop de Caransebeş şi 40 de ani de la moartea Mitropolitului Vasile Lăzărescu, de asemenea slujitor al scaunului vlădicesc din Caransebeş.

Se va oficia o slujbă de pomenire în catedrala "Sf. Mare Mucenic Gheorge" din Caransebeş (catedrală unde fiecare din cei trei au fost instalaţi ca şi chiriarhi ai Eparhiei Caransebeşului) şi se vor desfăşura activităţi culturale de evocare a vieţii şi activităţii Ierarhilor caransebeşeni amintiţi, prin susţinere de referate şi prezentarea de filme documentare în sala de festivităţi a Episcopiei Cransebeşului.





Episcopul Ioan Popasu (1865-1889) -repere biografice
Voia lui Dumnezeu a fost ca primul episcop al reînfiinţatei eparhii să fie Ioan Popasu, fost protopop de Braşov şi militant activ pentru drepturile românilor din Transilvania.


Acesta s-a dovedit un organizator şi un administrator deosebit încă de la începutul păstoririi sale. Realizările sale au fost multe şi însemnate pentru o perioadă relativ scurtă, cea a arhipăstoririi sale (1865-1889).
Imediat după instalare s-a îngrijit de mutarea secţiei româneşti a Institutului Teologic din Vârşeţ la Caransebeş (noiembrie 1865) şi a adus aici doi profesori de teologie: George Peştean şi Mihail Velceanu. Mai târziu, în 1876, după modelul şcolilor teologico-pedagogice de la Arad şi Oradea, a luat fiinţă la Caransebeş un Institut teologic-pedagogic, cu trei ani de studiu.


Între alte realizări ale providenţialului episcop amintim cumpărarea unei clădiri de la Regimentul de graniţă din Caransebeş, care adăposteşte şi astăzi Centrul eparhial şi Reşedinţa episcopală a Caransebeşului, achiziţionarea unei tipografii (în 1885) şi apariţia publicaţiei eparhiale „Foaia Diecezană“. Tot episcopul Popasu a iniţiat apariţia publicaţiei anuale Calendarul românului, cel mai longeviv calendar almanah, ce a apărut fără întreruperi până în 1948.


Primul ierarh al reînfiinţatei Episcopii a Caransebeşului s-a stins din viată în 1889 şi a fost înmormântat în biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş, în faţa Sfântului Altar pe care l-a slujit cu atâta dăruire.


Episcopul Miron Cristea (1910 – 1919)-repere biografice
Episcopul Miron Cristea (1910 – 1919) al treilea ierarh al Caransebeşului, a demonstrat fermitate în apărarea învăţământului românesc din şcolile confesionale, în 60 de comune au fost construite clădiri noi pentru şcoli şi 300 de învăţători au primit salarii.


Episcopul a militat şi pentru realizarea unui fond de ajutorare a preoţilor, un alt fond pentru ajutorarea văduvelor şi orfanilor. A luptat pentru înfiinţarea de biblioteci parohiale şi a tipărit cu cheltuiala sa numeroase cărţi şi broşuri cu conţinut religios, moral, naţional, economic. Imediat după instalare a sfinţit biserici: Sacul, Dalboşeţ, Buziaş, Uzdin, Pătaş, Alibunar, iar în 1913 a sfinţit noua biserică din Vârşeţ. În 1911 a cercetat 50 de localităţi, iar în 26 dintre ele a oficiat Sfânta liturghie. În 1912 s-a pus temelia mănăstirii de la Româneşti, terminată după patru ani, sfinţită la 20 iulie 1925. În 1911 asfinţit şi noua şcoală românească din Lugoj.


La Caransebeş are loc în 26 octombrie 1918 şedinţa de constituire a Consiliului Naţional Român Local al cărui promotor a fost Miron Cristea, arătând că „lanţurile tiraniei maghiare au căzut de pe trupul românilor“.
La 1 decembrie 1918, la Aba Iulia, Miron Cristea a ţinut o excepţională cuvântare.


Delegaţia ce urma a prezenta Actul Unirii Transilvaniei cu România la Bucureşti a fost compusă din Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiş, Al. Vaida Voievod, la care s-au alăturat apoi Caius Brediceanu şi Mihai Popovici.


Când scaunul de mitropolit primat a devenit vacant prin retragerea lui Conon Arămescu Donici, ochii ţării s-au îndreptat spre episcopul de Caransebeş, revenit acasă, care de departe era cel mai încărcat de daruri duhovniceşti, intelectuale şi civice, cu un trecut curat, cu un palmares impresionant de lupte şi realizări în slujba poporului român din Transilvania, popor care se străduia din greu să-şi menţină identitatea naţională, limba şi credinţa. La 18/31 decembrie 1919, Marele colegiu electoral bisericesc întrunit în sala Ateneului Român din Bucureşti l-a ales pe Miron Cristea ca mitropolit al Ungrovlahiei şi ca primat al României.


Episcopul Vasile Lăzărescu (1933-1940) - repere biografice
Episcopul Vasile Lăzărescu a văzut lumina zilei în comuna Jadani şi a primit la botez numele de Vasile. Comuna Jadani este situată între Vinga şi Timişoara.


Sub îndrumarea părinţilor şi a învăţătorului Mihai Vulpe, tânărul Vasile a terminat cursul de patru ani, între 1899-1903, la şcoala din comuna natală. Apoi este trimis la şcoala elementară maghiară din Dumbrăviţa. După absolvirea clasei a V-a, în 1904 s-a înscris la Gimnaziul maghiar din Timişoara. În 1912 şi-a susţinut examenul de bacalaureat.


În toamna anului 1912 s-a înscris la Facultatea de teologie din Cernăuţi, frecventată atunci de mulţi tineri din Banat şi Transilvania. În 1914, studentul Vasile Lăzărescu, absolvent al anului al doilea la Cernăuţi a susţinut examenul de diferenţă la Institutul teologic din Arad, înscriindu-se în anul III, obţinând în 1915 „absolutorul teologic“. După ce a trecut examenul de calificaţie preoţească, a fost promovat candidat pentru parohiile de clasa I, a ocupat postul de cancelist la Consistoriul din Arad. În 1916 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie din Pesta, ca în anul următor să plece la Universitatea din Viena, unde va studia în continuare filosofia şi pedagogia. După 1918 va continua studiile teologice la Cernăuţi, concomitent a absolvit aici şi Facultatea de Litere şi Filosofie. În 1920, Vasile Lăzărescu a ocupat prin concurs catedra de Dogmatică şi Morală de la Academia teologică din Sibiu.


După înfiinţarea Academiei teologice din Oradea s-a mutat aici. Episcopul Roman Ciorogariu l-a preţuit în mod deosebit, hirotonindu-l diacon la 7 noiembrie 1926, apoi preot, deschizându-i-se astfel calea ocupării unor demnităţi bisericeşti înalte.


Actul tunderii sale în monahism a avut loc în postul Paştelui din anul 1928 la mănăstirea Hodoş-Bodrog.
Fiind o personalitate cunoscută în Banat, după moartea episcopului Bădescu, privirile s-au îndreptat spre arhimandritul profesor dr. Vasile Lăzărescu. Congresul electoral bisericesc întrunit la 21 octombrie 1933, cu majoritatea voturilor (166), a ales în scaunul episcopal al Caransebeşului de Vasile Lăzărescu. La 31 decembrie 1933, Vasile Lăzărescu este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Festivităţile de întronizare au avut loc la Caransebeş, la 15 aprilie (Duminica Tomii) 1934.


Problemele materiale ale eparhiei au stat încă de la începutul păstoririi sale în atenţia episcopului Vasile Lăzărescu. Prin grija sa a fost clădit în 1936 un internat nou, cu amenajările necesare.
Va cunoaşte o mare dezvoltare atelierul de lumânări, legătoria, tipografia, editura Diecezană.


După o păstorire de şapte ani, episcopul Vasile Lăzărescu a trecut în anul 1941 în scaunul episcopiei Timişoarei, lăsând în urmă la Caransebeş o Academie teologică reorganizată, care a dat Banatului câteva generaţii de preoţi bine pregătiţi pentru marea lor misiune pastorală.