Vizită arhierească la parohia Borlova, protopopiatul Caransebeş

Ziua de 17 decembrie 2007 a fost zi de sărbătoare pentru parohia Borlova, întrucât Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului a slujit Sfânta Liturghie Arhierească, în această parohie, binecuvântând preotul şi credincioşii aceste parohii. Parohia Borlova este prima parohie de pe valea Sebeşului în care noul ierarh al Caransebeşului slujeşte. Într-un peisaj de toamnă târzie, deşi este jumătatea lunii decembrie, Prea Sfinţia Sa a pornit spre Muntele Mic, poposind şi rămânând în mijlocul credincioşilor din Borlova.
Ziua de 17 decembrie 2007 a fost zi de sărbătoare pentru parohia Borlova, întrucât Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului a slujit Sfânta Liturghie Arhierească, în această parohie, binecuvântând preotul şi credincioşii aceste parohii.

Parohia Borlova este prima parohie de pe valea Sebeşului în care noul ierarh al Caransebeşului slujeşte. Într-un peisaj de toamnă târzie, deşi este jumătatea lunii decembrie, Prea Sfinţia Sa a pornit spre Muntele Mic, poposind şi rămânând în mijlocul credincioşilor din Borlova. Parohie cu o însemnată încărcătură istorică, satul Borlova, aparţinător de comuna Turnu Ruieni, are o biserică unde s-a rugat ca preot tatăl generalului Ioan Dragalina, fostul paroh din vremea aceea a acestei parohii. În biserica lui Dumnezeu, care străjuieşte şi îmbrăţişează din înălţime celelelte parohii, parcă se mai simte şi astăzi mireasma anilor de demult care străjuieşte atmosfera de munte. Iconostasul bisericii, la fel ca toată biserica este executat în stil baroc evocând parfumul anilor trecuţi. Mobilierul vechi şi fotografiile cu oamenii de altă dată stârneşte sentimentul de patriotism, de dragoste pentru frumos şi natură, de ataşament faţă de oameni şi de sete pentru tradiţionalism.

La Sfânta Liturghie a cântat corala Katarsis a tinerilor din cadrul Episcopiei Caransebeşului, iar la momentul împărtăşirii preoţilor corul parohiei au cântat ierarhului un buchet de colinde tradiţionale.

La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii elevii şcolii generale din Borlova, alături de profesorul lor de religie au pregătit un program artistic pentru ierarhul lor, dar şi pentru credincioşii din biserică.

La cuvântul de învăţătură Prea Sfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică a slujitorilor chemaţi la cină şi a îndemnat credincioşii să nu se asemene celor care se scuză de la Cina lui Hristos, ci să se împărtăşească de darul Sfintei Liturghii cât mai des. La sfârşitul cuvântării ierarhul a acordat acte de cinstire consiliului parohial, cântăreţilor bisericii, domnului primar ing. Petru Harambaşa şi a mulţumit preotului paroh, Tărcuţă Ioan, pentru rodnica sa activitate pe care o desfăşoară în această parohie.

Prea Sfinţia Sa a împărţit anaforă la toţi credincioşii prezenţi şi a luat parte la agapa frăţească oferită cu atâta dragoste de credincioşi. După aceasta ierarhul a participat la cercul pastoral al preoţilor de pe raza comunei turnu Ruieni, alături de părintele protopop Liviu Mihai Drăgan, ascultând şi sfătuind preoţii în misiunea de păstor slujitor şi predicator în noul context în care se va afla Biserica Ortodoxă Română.

Mulţumind toturor pentru buna primire şi pentru creştineasca ospitalitate Înaltul Ierarh s-a despărţit de credincioşii de pe Valea Sebeşului asigurându-i pe mai departe de arhiereasca dragoste întru Hristos Domnul.

A consemnat arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial

Data: 18 decembrie 2006 • Vizualizări: 1484