Participare chiriarhală la lansarea monografiei bisericii din parohia Bolvaşniţa

Participare chiriarhală la lansarea monografiei bisericii din parohia Bolvaşniţa
În seara zilei de 22 februarie a.c Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit vecernia misionară şi a participat la lansarea monografiei bisericii din parohia Bolvaşniţa.
Aflată în arealul protopopiatului Caransebeş, parohia Bolvaşniţa numără 104 familii şi 382 credincioşi şi este păstorită de vrednicul preot paroh Lazăr Suciu, care de 29 ani slujeşte cu multă osârdie pe Dumnezeu în această comunitate.


Împlinirea a 175 de ani de când este atestată documentar această parohie, precum şi aniversarea a 29 de ani de când părintele paroh slujeşte aici, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi cu sprijinul oamenilor de bine s-a făcut posibil editarea monografiei bisericii parohiale, volum de carte ce poartă titlul de “Biserica din Bolvaşniţa după 175 de ani”.


Desfăşurarea acestui important eveniment pentru parohie s-a bucurat de prezenţa Întâistătătorului Episcopiei Caransebeşului care a poposit în mijlocul credincioşilor săvârşind slujba de seară, după care a luat parte la lansarea amintitei monografii.


Rodul activităţii preotului paroh s-a simţit nu numai prin podoaba conţinutului acestei cărţi, ci mai ales prin numărul mare de credincioşi care sunt prezenţi mereu în biserică, luând parte la toate activităţile acesteia.


După săvârşirea slujbei vecerniei şi după rostirea cuvântului de învăţătură s-a făcut prezentarea monografiei bisericii de către părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, mai apoi Chiriarhul exprimând atât mulţumirea părintească, dar şi îndemnul către preot şi credincioşi de a nu slăbi în rodnica activitate pastoral-misionară a comunităţii ortodoxe din Bolvaşniţa.


În încheiere Chiriarhul a miruit toţi credincioşii prezenţi, în timp ce tineri elevi seminarişti şi studenţi teologi au înălţat duhovniceşte pe toţi cei prezenţi prin intonarea de cântări religioase corale.


Biserica Ortodoxă din Bolvaşniţa a fost zidită în anul 1832 în timpul preotului Ioan Jigoria prin donaţiile credincioşilor de aici. Cu toate acestea, biserica a fost sfinţită pentru prima dată în anul 1955 la data de 11 septembrie de către Mitropolitul Vasile Lăzărescu, dimpreună cu un sobor de preoţi din parohiile învecinate, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. “Biserica din Bolvaşniţa după 175 de ani”, are şi acum aceeaşi prospeţime şi duhovnicie, simţindu-se în ea duhul răgăciunii multuro generaţii de proţi şi credincioşi.




Autor: Sectorul Cultural • Data: 22 februarie 2009 • Vizualizări: 984