Joi, 26 februarie 2009 a avut loc desfăşurarea cercului pastoral-misionar Bozovici
În conformitate cu noul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care prevede că „mai multe parohii din cadrul unui Protopopiat se constituie într-un Cerc Misionar pentru desfăşurarea de activităţi bisericeşti, misionar-pastorale, culturale şi sociale“ (art. 53), joi, 26 februarie 2009, în localitatea Bozovici, Protopopiatul Băile Herculane, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, a avut loc întrunirea preoţilor din Centrul misionar „Înălţarea Domnului”. La întrunire au participat toţi preoţii din parohiile aparţinătoare:
1. Bozovici - „Înălţarea Domnului“ (P.C Preoţi Ion Cherescu şi Vasile Grecu-Boiaş);
2. Prilipeţ - „Adormirea Maicii Domnului“ (P.C Pr. Pavel Iovănescu);
3. Prigor - „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan“ (P.C Pr. Cătălin Primejdie);
4. Pătaş - „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ (P.C Pr. Martin Valuşescu);
5. Borlovenii Noi - „Naşterea Maicii Domnului“ VACANT;
6. Borlovenii Vechi - „Adormirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan“ (P.C Pr. Gheorghe Vlasie);
7. Lăpuşnicu Mare - „Pogorârea Sfântului Duh“ (P.C Pr. Cristian-Ionuţ Constantin);
8. Eftimie Murgu - „Înălţarea Domnului“ (P.C Preoţi Cristian Mokesch şi Petru Şerengău);
9. Bănia - „Naşterea Maicii Domnului“ (P.C Pr. Dănilă Băcilă);
10. Gârbovăţ - „Naşterea Maicii Domnului“ (P.C Pr. Iosif Surulescu);
11. Şopotu Vechi - „Înălţarea Sfintei Cruci“ (P.C Pr. Ion Velcotă);
12. Dalboşeţ - „Naşterea Maicii Domnului“ (P.C Pr. Ion Stroiescu);
13. Moceriş - „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ (P.C Pr. Călin Zmeu);
14. Şopotu Nou - „Sfântul Apostol Toma“ (P.C Pr. Samuel-Cornel Şendroni).
Programul după care s-a desfăşurat întâlnirea a fost următorul:
Ora 9.00: Sfânta Liturghie la care au participat şi profesorii de Religie ce predau în şcolile din parohiile cercului pastoral amintit şi foarte mulţi tineri de la Liceul Teoretic din Bozovici.
După Slujirea Sfintei Liturghii şi cuvântul de învăţătură rostit de preotul paroh Ion Cherescu, preoţii şi profesorii de religie au participat la un moment de evocare a trei mari personalităţi din istoria Episcopiei Caransebeşului: Episcopul Ioan Popasu (1808 – 1889); Patriarhul Miron Cristea (1868 – 1939) şi Mitropolitul Vasile Lăzărescu (1894 – 1969). Seminarul istoric a fost prezentat de prof. Ana Băcilă, prof. dr. Petrică Zamela şi Pr. Daniel Alic.
După prezentarea referatelor au avut loc discuţii despre propovăduirea comună a preotului şi a profesorului de Religie, despre nevoia de colaborare a acestora şi despre implicarea cât mai dăruită spre binele credincioşilor tineri ai Bisericii noastre.
La această întrunire a participat, ca delegat al Preasfinţitului Părinte Lucian, Părintele Daniel Alic, consilier Cultural la Episcopia Caransebeşului şi responsabil pentru activitatea misionară si pastorală în Protopopiatul Băile Herculane.