Cuvânt duhovnicesc la începutul Postului Mare

Postul Mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp liturgic, din cadrul Triodului de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total de la bucate păcate şi alte atitudini potrivnice vieţuirii duhovniceşti. Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostrum.


Biserica Ortodoxă dintru începuturile ei a rânduit o anumită perioadă de pregătire mai intensă mai ales sub aspectul moral- duhovnicesc sau spiritual. Rânduiala Postului Mare aşa cum a fost fixată în Triod, încă din sec. IX, urmăreşte să pregătească sufletele credincioşilor pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.


De regulă, postul mare are ca durată de timp 40 zile având semnificaţia simbolică ca în amintirea proorocului Moise care a postit 40 zile în vederea primirii tablelor legii. De asemenea Mântuitorul Iisus Hristos a postit 40 zile mai înainte ca să înceapă propovăduirea Evangheliei la toate popoarele. Noi creştinii ortodoxi postim timp de 40 zile în vedea pregătirii noastre spirituale pentru marele praznic „al praznicelor„ şi sărbătoare a sărbătorilor Învierea Domnului.


Iată deci cum perioada aceasta ne prilejuieşte posibilitatea aducerii aminte că mântuirea a venit prin Hristos Iisus şi că El a pătimit pentru a ne răscumpăra pe noi neamul omenesc din robia morţii şi a păcatului.


În această perioadă,creştinul este chemat la o pocăinţă autentică ajutându-se şi de rugăciunea Sf Efrem Sirul, care ne face prin această rugăciune a ne aduce aminte de păcatele care în vremea de acum ne copleşesc cel mai des. Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în desert nu mi-l da mie! Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, slugii Tale! Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.


Scurta rugăciune atribuită tradiţional Sf. Efrem Sirul reprezintă o particularitate specifică a slujbelor din Postul Mare până într-acolo încât părintele Alexander Schmemann a putut-o numi "rugăciunea Postului Mare".


În acest timp, omul evlavios dornic de o viaţă duhovnicească este îndrumat şi de sfintele slujbe a avea mintea ancorată în rugăciune permanentă, a manifesta părere de rău pentru săvârşirea anumitor păcate care le am făcut şi care m-au făcut a sta departe de Dumnezeu. Există o tradiţie în viaţa liturgică a Bisrericii ca în prima săptămână din Postul Mare să se oficieze slujba numită Canonul Sf. Andrei Criteanul, prin care omului care participă la această slujbă îi reaminteşte de toţi oamenii virtuoşi care au primit răsplata încă de aici pentru viaţa duhovnicească dar se aminteşte şi de acei oameni care nu au ţinut seama de poruncile Domnului, neluând aminte la săvârşirea binelui şi trăirea vieţii după voia Domnului. Această slujbă ne pune în faţa ochilor duhovniceşti modele de oameni care asemenea nouă cu păcate, dar şi cu virtuţi au rămas modele de urmat. Acelaşi canon al Sf. Andrei se oficiază şi în săptămâna a V-a din Postul Mare în cadrul rânduielii tipiconale a Utreniei. Pe lângă acest canon tot în a V-a săptămână se săvârşeşte slujba(Denia)Acatistului Maicii Domnului.


De remarcat că în toată perioada postului se fac metanii mari însoţite de rugăciunea Sf. Efrem. Desigur că rânduiala slujbelor în această perioadă este destul de complicată din punct de vedere tipiconal, însă este perioada cea mai potrivită de curăţie trupească şi sufletească, dând avânt spre o viaţă în slujba binelui şi folosului duhovnicesc.


În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa.


La această slujbă de seară, Trupul şi Sângele Mântuitorului de la slujba din ultima duminică sunt împărţite credincioşilor. Atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.


Perioada de pregătire trebuie să se finalizeze cu unirea în chip tainic a omului cu Dumnezeu prin Sf. Taină a Euharistiei. Se recomandă intensificarea rugăciunilor particulare pe lângă cele ce se săvârşesc în biserici, apoi studiul aprofundat al Sf. Scripturi prin citirea a trei sau patru capitole, mai cu seamă din Noul Testament. Cu ceva timp în urmă ca o tradiţie ce exista mai cu seamă în nordul ţării (Maramureş) poate şi Moldova, era ca în prima zi de post Luni să se spele toate vasele cu acea leşie (cenuşă şi apă), ziua de luni fiind numită în popor a fi Lunea cu leşie. Desigur că era un prim pas de pregătire pentru această perioadă de post.


Dacă am face un sondaj şi am întreba pe credincioşi cum se pregătesc pentru perioada Postului Mare ar aduce diferite argumente şi impresii, mai puţin cele pe care biserica n-i le recomandă: postul, rugăciunea, abstinenţă trupuească, înmulţirea faptelor bune, atenţie sporită la îndreptarea noastră, a ne vedea de păcatele noastre, a nu judeca pe alţii.


Oare mai sunt mame sau familii în care să se vorbească copiilor ceea ce este Postul Mare precum şi foloasele acestuia în viaţa credinciosului; care trebuie să fie starea sufletească a omului pentru această perioadă. Se vorbeşte oare astăzi în familia creştină despre folosul postului. Chiar dacă suntem elevi sau bătrăni faţă de care biserica arată pogorământ adică îngăduinţă, este nevoie de jertfă. Nu poţi să posteşti-înmulţeşte rugăciunea, nu te poţi ruga- contribuie a face milostenie, nu poţi nici acest lucru a-l face, dar atunci ce poţi să faci!? Pentru omul zilelor noastre a trăi o viaţă duhovnicească se pare că trebuie să faci cine ştie ce jertfă, sau că nu este posibil să duci o viaţa duhovnicească în această lume în care ispitele ne stau la tot pasul. Nu este adevărat!


Poţi fi un tânăr cu viaţa duhovnicească, cu concepţie de viaţă creştină, numai că se cere o anumită renunţare la plăcerile acestei lumii. Iar omul modern, tânărul de azi nu vrea să renunţe la plăceri, ci motiveaază că nu poate.Tănărul de azi nu doreşte a ţine seama că în această perioadă sunt interzise adunările zgomotoase care pot da pricină de sminteală şi de păcătuire, iar biserica tocmai prin această oprire doreşte să-l ferească pe tânăr de pricinile de a păcătuire. Oare câţi tineri s-au gândit să rostească o dată pe zi rugăciunea Sf, Efrem? Cu toate că biserica opreşte adunările zgomotoase în perioada posturilor şi mai cu seamă în această perioadă, câte spectacole şi concerte nu se organizează?. Dacă ne dorim o societate sănătoasă în care să se păstreze şi promoveze valorile spirituale a poporului român-creştin, trebuie să respectăm rânduielile bisericii care caută îndreptarea omnului şi unirea acstuia cu Hristos Domnul. Să dorim măcar ca în această perioadă să lucrăm în folosul slufletesc al vieţii noastre, lepădând lucrurile întunericului.


E greu să posteşti dacă nu ai voinţa în acord cu Dumnezeu. Un lucru este bine ştiut: că nu putem fi în pas cu lumea şi cu plăcerile ei dar să fim şi oameni virtuoşi plăcuţi Domnului. Nu vom putea sluji niciodată la doi stăpâni. Tot atât de bine trebuie să ştim că mai repede sau mai târziu cu toţii ne vom înfăţişa înaintea Dreptului Judecător primind răsplată ori pedeaspsă pentru cele săvârşite în această viaţă, în care am avut posibilitatea de a ne aduna untdelemn suficient în candela sufletului nostru şi să-L întâmpinăm pe Hristos asemenea fecioarelor înţelepte.



De multe ori omul ajunge să respecte rânduielile bisericii şi voia lui Dumnezeu abia după ce vine asupra sa necazul de orice natură ar fi el. Să postim şi de mâncare dar mai ales să postim prin înfrânarea tuturor simţurilor noastre cu care şi păcătuim. Să ne manifestăm dragostea noastră faţă de Dumnezeu dar şi faţă de semenii noştri prin milostenie: „Milă voiesc iar nu jertfă spune Mântuitorul (Mt. 9,13.)


Milostenia îi va aduce pe toţi lucrătorii săi în faţa lui Hristos şi le va miljlocii de la Hristos milă şi fericirea veşnică. Dacă în viaţa aceasta am mai putut pune o vorbă bună în faţa unui judecător sau pe cineva am favorizat într-o anumită situaţie, în schimb la judecata universală nu mai există vreo clemenţă ci doar faptele noastre ne vor ajuta sau ne vor acuza spre a primi răsplată ori pedeapsă.


Omul prin săvârşirea binelui binecuvintează pe Dumnezeu, atât în această viaţă, atunci când este chemat la biserică, la Sf. Liturghie, dar şi după vremelnicia acestei vieţi unde dacă am săvârşit fapta cea bună suntem chemaţii binecuvântaţi ai Tătălui Ceresc, moştenind împărăţia cerurilor.


Sf. Ioan Gură de aur zice: „Dacă vrei să dai aripi rugăciunii tale dă-i două aripi postul şi milostenia”. Cine posteşte şi nu face milostenie acela o face spre îmbogăţire. Dacă în această perioadă trebuie să arătăm o grijă deosebită faţă de sufletul nostru, care după spusa Apostolului Pavel ”este templul lui Dumnezeu, templu al Duhului Sfânt”, aşadar ne vom strădui a mătura casa lui Hristos ( sufletul) de mizeria şi gunoaiele acumulate de-a lungul timpului, având postul un mijloc de îmbogăţire în Dumnezeu.


Sf. Petru Damaschin vorbind despre casa sufletului în care sălăşluieşte Hristos ne recomandă ca „aceasta să fie aşezată pe pământul răbdării, având temelie credinţa; apoi să fie construită din cărămizile faptelor bune închegate , unite între ele cu lutul smereniei iar casa să o acoperim cu acoperişul dragostei”.


Hristos Domnul să fie ajutor şi sprijinitor sufletelor noastre pe această cale a postului, la capătul căruia să primim cununa cea neveştejită, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu!