În după amiaza zilei de 15, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a vizitat parohia Giurgiova şi a săvârşit slujba vecerniei la parohia Goruia din protopopiatul Oraviţa
După slujirea dumnezeieştii Liturghii la parohia Gârlişte, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a vizitat parohia Giurgiova din protopopiatul Oraviiţa, după care a săvârşit slujba Vecerniei la parohia Goruia din cadrul aceluiaş protopopiat.
Parohia Giurgiova este una din tinerele parohii provenite din filiile eparhiei, înfiinţate de către Consiliul Eparhial al Eparhiei Caransebeşului în luna octombrie a anului 2008. Această parohie este vacantă, de categoria III rural, având 61 familii și 151 credincioși. Are biserică cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe”, dar nu are casă parohială. În acest context Preasfinţia Sa a ţinut să se întâlnească în această zi cu credincioşii acestei mici comunităţi, care şi-au aşteptat Ierarhul cu emoţie sfântă şi bucurie în inimă, fiind mulţumiţi că deşi sunt o turmă mică, nu au fost uitaţi de biserică şi de slujitorii ei.
După vizitarea acestei parohii, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba vecerniei la parohia Goruia, păstorită de preotul paroh Solomon Dragotă. Preasfinţia Sa a dorit a sluji în această parohie pentru a impulsiona credincioşii în efortul de renovare a bisericii, recent repictată, aflată în proces de restaurare exterioară. După oficierea slujbei de seară, Chiriarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură, în finalul căruia a îndemnat pe toţi cei prezenţi să sprijine efortul părintelui paroh de rectitorire a acestui sfânt locaş, comoară de preţ a înaintaşilor din această comunitate. Prezenţi la acest eveniment duhovnicesc au fost şi membrii fanfarei din Goruia, dovada vie a păstrării tradiţiilor româneşti creştine şi bănăţene în acelaşi timp la parohia Goruia de pe Valea Caraşului, potrivit spuselor Preasfinţiei Sale.
Aceste vizite pastorale ale Chiriarhului se înscriu în demersul iniţiat de Preasfinţia Sa de a fi cât mai des în parohiile mici din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului, unde credincioşii au nevoie de îmbărbătare duhovnicească întru împlinirea moralei creştine şi duhovniceşti ortodoxe, primite de la înaintaşi şi păstrate cu multă jertfă de urmaţii lor în vremuri grele.