Episcopia Caransebeşului recomandă iubitorilor de carte, volumul "Ghid pascal" de Răzvan Codrescu, apărut cu binecuvântarea şi prefaţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian
De curând a apărut volumul "Ghid pascal" - autor: Răzvan Codrescu, la editura Christiana/Sf. Siluan (Mănăstirea Nera) - Bucureşti 2009.
Această carte este structurată în două părţi:
1. Îndrumări cu caracter pascal, structurate în 10 subpuncte.
2. Textul celor 12 evanghelii ale Patimilor Domnului; Prohodul Domnului; Învierea Domnului în Sf. Evanghelii şi Evanghelia Învierii;
Această carte a apărut cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, care în cuvântul înainte al cărţii menţiona:
Domnul Răzvan Codrescu, cunoscut nouă tuturor prin promovarea neobosită a valorilor creştine în societatea românească de astăzi, prin lucrarea de faţă – Ghid pascal, adună, lămureşte şi împacă dezvoltarea teologică pascală cu tradiţiile născute în viaţa poporului român. Tradiţiile păstrate de oameni peste vremuri nu sunt antagonice credinţei, ci complementare ei.
Pentru credincioşii dornici de a lectura cuvinte duhovniceşti lămuritoare privitoare la perioada pascală, Episcopia Caransebeşului recomandă călduros volumul "Ghid pascal" care se găseşte în toate magazinele Diecezane din cadrul Eparhiei.