Începând cu luna aprilie 2009, Episcopia Caransebeşului, în colaborare cu Serviciului Public de Asistenţă Socială Caransebeş, a demarat un nou proiect socio-medical destinat persoanelor vârstnice.
Acţiunile constă în deplasarea unei echipe de angajaţi din cadrul Complexului de Servicii Sociale "Sf. Vasile cel Mare", la locuinţa unor persoane vârstnice, selectate la recomandarea Serviciului Public de Asistenţă Socială Caransebeş, asigurându-li-se suport şi ajutor în îndeplinirea treburilor gospodăreşti, spălarea hainelor, igienă corporală, consiliere psihologică şi religioasă.
Alături de echipa formată din specialişti (preot, asistent social, asistent medical, psiholog) participă ca voluntari, mamele beneficiare din cadrul Centrului de Igienă pentru Mamă şi Copil, Caransebeş.