Copiii Liceului Teoretic "Traian Lalescu" din Reşiţa se bucură de asistenţă religioasă şi în perioada Postului Mare
Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebsului, Liceului Teoretic “Traian Lalescu” dispune de toate cele necesare pentru a oficia Sfânta Liturghie in cabinetul de religie al liceului.
Un astfel de eveniment a avut loc vineri, 3 aprilie, când Preotul prof. Nicolae Chiosa a săvârşit Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite dând ocazia elevilor din ciclul primar să primească Sfânta Impărtaşanie. Astfel de slujbe se vor repeta şi săptămâna viitoare pentru elevii din ciclul gimnazial si liceal pentru ca aceştia să plece în vacanţă pregătiţi pentru Marele Praznic al Învierii Domnului .
Toti tinerii trebuie sa fie cu grijă, să se ingrijească de sufletele lor, să se ostenească şi să işi curaţească simtirile pentru a-l putea primi pe Hristos cu apropiata Lumină a Învierii. Tindem să credem in continuare în existenta credinţei tinerilor de astăzi şi se pare că nu ne-am inşelat.
Vineri, peste 100 de elevi s-au împărtăşit din Sfintele Taine, ca o dovadă că de fapt, acesta este rostul nostru, o disciplinare a fiintei umane, a noastră ca şi creştini.
Pentru fiecare tânăr creştin ortodox, impărtăşirea cu dumnezeieştile Taine este prilej de negrăită bucurie. Prin Sfânta Împărtăşanie se realizează comuniunea plenară cu Hristos. El pătrunde in întreaga fiintă a celui ce se împărtăşeşte, pătrunde in adâncurile lui.
Răspunsurile la Sfânta Taină au fost date de colegii mai mari ai acestora si anume de membrii corului ISON, care ne împărtăşesc , ori de cate ori au ocazia , fiorul plăcut al cântului lor.
De asemenea, ne-am bucurat şi de această dată de buna colaborare a Protopopiatului din Reşita, prin prezenţa Diaconului Damaschin Tătaru care, la sfârşitul Sfintei Liturghii, a dorit să spună cateva pilde de învăţătură tinerilor creştini.
Dorim să mulţumim pe această cale direcţiunii liceului, care a sprijinit cu încredere această acţiune permiţând decalarea orelor de curs pentru copii dornici să participe la acest eveniment.
„Dă-ne nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei Învieri".