La praznicul Floriilor din acest an Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a slujit dumnezeiasca Liturghie la catedrala episcopală "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" din Caransebeş
La praznicul Floriilor, înconjurat de un sobor preoţesc şi diaconesc, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit dumnezeiasca Liturghie la catedrala istorică din Caransebeş, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.
În cadrul sf. Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Răzvan Sas, care va sluji alături de părintele paroh Silviu Ferciug la parohia "Sf. Ier. Nicolae" din Bocşa Română, protopopiatul Reşiţei.
După slujba dumnezeieştii Liturghii, Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură, făcând referire atât la importanţa sâmbetei din ajunul Floriilor, numită "Sâmbăta lui Lazăr", cât şi la evenimentul întâmplat la Ierusalim, când Mântuitorul, pe mânzul asinei, potrivit profeţiei mesianice, a intrat în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de finic.
La Sf. Liturghie au participat sute de credincioşi, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.