Examenul de atestat la Seminarul Teologic din Caransebeş

Examenul de atestat la Seminarul Teologic din Caransebeş
Miercuri, 27 mai a.c. a avut loc examenul de atestare a competenţelor profesionale la Seminarul Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş
Potrivit regulamentului şcolar seminarial al şcolilor teologice din Patriarhia Română, absolvenţii seminariilor teologice, la încheierea cursurilor seminariale, susţin examenul de atestare profesională. Astfel şi la Seminarul Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş, miercuri 27 mai 2009 a avut loc examenul de atestare profesională.


Comisia examinatorie a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, care este şi cadru didactic la Seminarul Teologic, alături de pr. prof. Isac Rusalin (director), pr. prof. Pavel Marcu (vicar administrativ), arhim prof. Constantin Timiş (exarh al mănăstirilor şi spiritual al Seminarului Teologic), pr. prof. Constatin Train, pr. prof. Pătruţ Bănăduc şi diac. prof. Vicenţiu Românu.


În prima parte a zilei a avut loc susţinerea lucrărilor de atestat în faţa comisiei, după care, elevii care au obţinut cel puţin nota 7 la lucrarea de atestat au fost examinaţi în partea a II a zilei şi la probele practice, respectiv muzică, tipic, liturgică, omiletică şi catehetică.


La examenul de atestare profesională s-au înscris toţi cei 25 de absolvenţi ai Seminarului Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş promoţia 2005-2009.


Autor: Sectorul Cultural • Data: 27 mai 2009 • Vizualizări: 1595