Atât în ajunul praznicului Rusaliilor, cât şi în ziua măritului praznic, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian va resfinţii biserici din cuprinsul Eparhiei
Sâmbătă, 6 iunie 2009, în ajunul praznicului Pogorârii Sf. Duh, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian va săvârşi slujba re resfinţire a bisericii mănăstirii Călugăra, cea mai veche vatră monahală din cuprinsul Eparhiei Caransebeşului.
În anul împlinirii a 15 decenii de existenţă, la îndemnul şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop, prin osteneala obştii monahale, condusă de părintele protosinghel Casian Oniţa, în ultima perioadă s-au efectuat ample lucrări de restaurare a bisericii mănăstireşti şi a ansamblului monahal, recent definitivate. Urmare a finalizării acestor lucrări, în ajunul praznicului Rusaliilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului va săvârşi slujba de resfinţire a bisericii şi dumnzeiasca Liturghie, începând cu orele 9.00.
Mănăstirea Călugăra datează din anul 1859 când auzul cântărilor sfinte ce răsăreau din stâncă l-a îndemnat pe teologul Alexie Nedici din Ciclova Montană să ctitorească aici o mănăstire. Mai mult decât atât în aceste locuri binecuvântate a existat din totdeauna în conştiinţa localnicilor existenţa unui loc binecuvântat unde pusnicii îşi alinau setea de Dumnezeu drept pentru care credincioşii au numit aceste locuri Valea Călugărului.Confirmarea acestor tradiţii au făcut-o Sfintele Moaşte pietrificate şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care au fost găsite aici presupunându-se că a fost pictată la Muntele Athos şi adusă în aceste locuri.
Şi cu acest prilej credincioşii sunt invitaţi să ia parte la acest eveniment, având deopotrivă prilejul să se închina la icoana Maicii Domnului şi la moaştele pustnicului, care ocrotesc această sfântă mănăstire.
În ziua praznicului Rusaliilor, duminică 7 iunie 2009, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian va sfinţii pictura restaurată a bisericii cu hramul "Pogorârea Sf. Duh" Ferdinand, din oraşul Oţelu Roşu, protopopiatul Caransebeş.
Pictura acestei biserici este executată de binecunoscutul pictor Gheorghe Baba, iar restaurarea ei în ultimii doi ani i-a redat luminozitatea ce a avut-o la început. Slujba de resfinţire va debuta începând cu orele 9.oo, după care se va săvârşi dumnezeiasca Liturghie.