Eminescu sărbătorit în Episcopia Caransebeşului

Eminescu sărbătorit în Episcopia Caransebeşului
Eveniment cultural "Rugăciunea unui poet" la Eminescu
Marţi, 9 iunie, în Sala Lira a Liceului de Artă Sabin Păutza din Reşiţa, Episcopia Caransebeşului a omagiat în logos şi melos pe Poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta, la 15 iunie, 120 de ani.


Manifestarea culturală a fost intitulată RUGĂCIUNEA UNUI POET, şi s-a cinstit prin cântare corală, piese muzicale cu text din lirica eminesciană şi recitaluri de texte din creaţia marelui poet.


Deschiderea a făcut-o Corul Episcopiei Caransebeşului, ce a interpretat piese muzicale corale compuse după textele poetice ale lui Mihai Eminescu, apoi Grupul Katharsis al Episcopiei Caransebeşului a cântat melodii cunoscute după poeziile poetului, între toate aceste cântări fiind intercalate cele mai emblematice poezii ale operei eminesciene.


În finalul manifestării, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a adresat celor prezenţi cuvânt de binecuvântare şi a arătat importanţa pentru neamul românesc a poetului Mihai Eminescu.


Episcopia Caransebeşului a considerat că prin susţinerea unei manifestări culturale şi literare păstrează tradiţia în duhul căreia Biserica a fost întotdeauna cu multă deschidere în faţa tuturor problemelor de educaţie şi formare a credincioşilor ei, îndeosebi a celor tineri.






Autor: Sectorul Cultural • Data: 10 iunie 2009 • Vizualizări: 916