Ca în fiecare an, praznicul „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”(24 iunie) constituie o zi de sărbătoare, dar şi de pelerinaj la schitul de la Poiana Mărului, unde sute de credincioşi vin să participe la sfintele slujbe
Ca în fiecare an, praznicul „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”(24 iunie) constituie o zi de sărbătoare, dar şi de pelerinaj la schitul de la Poiana Mărului, unde sute de credincioşi vin să participe la sfintele slujbe şi să se închine la icoana făcătoare de minuni de la parohia Măru care este adusă spre închinare în incinta schitului.
Datată din anul 1520, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la parohia Măru a fost pictată în muntele Athos şi donată parohiei. Această icoană a rămas la evlavia credincioşilor prin minunile pe care le-a făcut salvând din primejdii satul şi tămăduind bolnavii care s-au închinat înaintea ei cu credinţă. Icoana de la Măru a fost scoasă pentru prima dată din biserica parohială şi adusă pentru închinare credincioşilor pelerini la mănăstirea Poiana Mărului în anul 2008, anul acesta fiind al doilea an de pelerinaj.
În ajun de praznic, la ceas de seară, s-a desfăşurat o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la care au participat preoţii şi credincioşii din zonă, ce au purtat odorul de preţ de la biserica satului Măru până la schitul din Poiana Mărului. Apoi, a avut loc slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. Mai târziu, s-a oficiat slujba Utreniei şi apoi, după miezul nopţii Sfânta Liturghie în biserica aşezământului.
La orele dimineţii, s-a săvârşit slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, iar odată cu sosirea ierarhului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul acesteia, a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Cătălin Boboc, care nu peste multă vreme va primi hirotonia întru preot pe seama Parohiei Ilidia din Protopopiatul Oraviţa.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a vorbit credincioşilor prezenţi despre Sfântul Ioan Botezătorul – cel mai mare dintre cei născuţi din femeie – purtătorul de grijă al micii obşte monahale de la Poiana Mărului. Totodată, Preasfinţia Sa a binecuvântat şi a apreciat strădania maicilor şi surorilor acestui aşezământ, în frunte cu Maica Stareţă Olimpiada Tiliuţă, care se ostenesc să edifice un ansamblu monahal în una din cele mai frumoase zone ale ţării.
Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Lucrările începute au fost sistate datorită opoziţiei regimului comunist însă odată cu reînfiinţarea Episcopiei în anul 1994 cu binecuvântarea vrednicului de amintire Episcopul Emilian Birdaş al Caransebeşului s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri. Reluarea construirii aşezământului monahal a reînceput în anul 2000 când cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti, finalizate doi ani mai târziu.
Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin lucrarea mâinilor Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirilor ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei.
Osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a chiliilor, trapezei şi anexelor gospodăreşti. Printre activităţile administrative călugăriţele vieţuitoare se îndeletnicesc şi cu confecţionarea de veşminte preoţeşti. Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda mănăstirii de la Poiana Mărului.