Pornind de la ideea raportului dintre tradiţie şi înnoirea spirituală ortodoxă, trebuie să prezentăm unele practici şi învăţături care, deşi fac parte din evlavia unor creştini ortodocşi, totuşi nu ţin de sfânta tradiţie a Bisericii noastre Ortodoxe.

În general, aceste noi experienţe reprezintă un adaos păgubos la tradiţia creştin ortodoxă. Uneori sfidând chiar bunul simţ şi prin aceasta discreditând ortodoxia însăşi. Credinciosul angajat în dezechilibru sau într-o falsă experienţă, stabileşte relaţii arbitrare între cauză şi efect, mizează pe false intuiţii şi principalizează sentimente nebuloase, accentuând până la exclusivitate pe afectivitate în dauna vieţii raţionale a simţirii de care vorbesc Sfinţii Părinţi. Existând acest dezechilibru duhovnicesc între raţiune şi simţire, credinciosul angajat în false experienţe se îndepărtează de reperele unei vieţi religioase sănătoase, de aceea cunoaşterea tradiţiei ortodoxe autentice care fereşte pe orice credincios ortodox de excese, de exagerări şi de erori fatale în calea mântuirii personale.

Promotorii unor învăţături, inovaţii şi practici noi străine de tradiţia ortodoxă sunt oameni adesea ei însăşi nelămuriţi în probleme de credinţă şi de viaţă bisericească, aici având mai multe tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti:
- tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie „mistică” apare datorită unor deranjamente psihice personale; este un tip de obicei activ având nenumărate vedenii de sus prin care îşi auto-alimentează mândria sa cu investirea unor misiuni importante chiar pentru întreaga omenire cucerindu-şi adeseori adepţii prin credinţa lui puternică, credinţă susţinută prin manifestări exterioare agresive şi prin reţete proprii de spiritualitate. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socoteală, virtuţi absolut necesare oricărui creştin dreptmăritor.
- tipul primitiv, este omul sănătos la minte şi la trup, dar care din motive de neputinţă intelectuală este aproape totdeauna ignorat, deseori se mulţumeşte cu lămuriri strâmbe şi poate fi ucenic al unui prooroc de tipul amintit puţin mai sus. Totuşi, se pot educa şi îndrepta mai uşor. În „predicile” lui acordă prioritate unor lucruri minore ca reguli de mâncare, de somn, de îmbrăcăminte, folosind şi hrănindu-se din cărţile şi cărticelele apocrife. Creştinul devenit primitiv este robul formelor care fără Duh sunt moarte, fără sens, a practicării automate şi fără sens a acestor reţete, totul devenind un act de magie. Acest tip frecvent atât întâlnit printre habotnici şi neinstruţi, cât şi printre sectanţii extremişti nu poate afecta totuşi pe oamenii care au o cât de mică pregătire religioasă şi obişnuitul bun simţ românesc.
- impostorul sau misticul mascat vine cu un grad precis de a induce în eroare asupra persoanei şi valorii sale, simulând sfinţenia pe care nu o poate realiza şi prin aceasta asemănându-se cu ocrotitorul lui (diavolul). Prin felul de a vorbi, de a se mişca, de a „profeţi”, impostorul face inovaţii spirituale, dezbinând credinţa şi pe credincioşi, el începe în Biserică şi sfârşeşte în afara ei.

Cei ce cad victime acestor tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti, ei însăşi fac dovada unei comodităţi duhovniceşti, a unei necunoaşteri elementare a dreptei credinţe, în tradiţia ei autentică.

Biserica nu trebuie să tolereze sau să aştepte maturizarea cazurilor de falsă spiritualitate, extinderea acestora poate genera consecinţe greu de înlăturat pe măsură ce timpul trece. Se pot forma tradiţii ne-ortodoxe care pot genera secte şi chiar erezii, nu trebuie îngăduit ca turma lui Hristos să fie dezbinată.

Dialogul şi cateheza cu cei căzuţi în rătăcire sunt metoda principală pentru readucerea lor în hotarele ortodoxiei. Dacă în evlavia sănătoasă atenţia omului este centrată pe relaţia lui de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii, pe preţuirea celuilalt prin smerenia de sine, în evlavia mincinoasă în centru nu mai e Dumnezeu, ci propria persoană închisă în sine, separată de semeni prin mândrie.

De asemenea, iubirea semenului e înlocuită prin anumite noi ritualuri de cult nerecunoscute de (întreaga) Biserică. În Ortodoxie, toate rânduielile bisericeşti sunt creatoare de comuniune între oameni şi de smerenie, căci aduc conştient harul Duhului Sfânt. Tradiţia autentică s-a păstrat în cuminţenie, în lumină şi în simplitate, pe când falsele tradiţii amestecate cu superstiţii imprimă omului o agitaţie, o atmosferă ocultă, o imagine răsturnată despre om, comunitate, Dumnezeu, toate aceste fiind străine Ortodoxiei.

Exemple:

Deşi unora din practicile pe care le voi enunţa mai jos nu li se poate nega un oarecare folos de moment, totuşi ele nu pot fi acceptate chiar dacă sunt întreţinute de unii preoţi sau călugări.

Iată o enumerare a câtorva dintre cele dintâi:
- deschisul cărţii (a pravilei, a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, urmată de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii credinciosului).
- oficierea contra cost a unor rugăciuni şi slujbe speciale pentru cei sinucişi, morţi în erezie şi avortaţi – lucru oprit de Sfânta Biserică;
- săvârşirea spovedaniei în grup la adulţi, uneori rostindu-se doar dezlegarea finală urmată chiar de Sfânta Împărtăşanie, fără nici un canon dat cuiva;
- folosirea doar a epitrahirului la spovedanie de către preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifică limpede ca fiind obligatorie şi îmbrăcarea felonului);
- abuzul de pomeniri la Vohodul Mare;
- miruitul fotografiilor;
- omiterea exorcismelor de la Sfântul Botez;
- săvârşirea unor rugăciuni de blestem (nu de îmblânzire) a duşmanilor;
- oficierea unor slujbe de dezlegat cununiile şi vrăjile (aceste practici precum şi cele ca punerea ambelor cununii pe cap, sunt superstiţii încurajate, din păcate, şi de unii clerici);
- acceptarea şi încurajarea doctrinelor sincretiste şi a practicilor precum yoga, bioenergie, parapsihologie, masonerie, zodiace, etc.

Asupra acestor practici şi inovaţii merită să facem câteva observaţii:
- ele sunt tradiţii locale unele foarte noi neacceptate, ba chiar condamnate de Sfântul Sinod;
- în general au răspândire între oamenii creduli şi neinstruiţi;
- totdeauna sunt forme exagerate de evlavie având mai degrabă un fond păgân decât creştin, care aduc a superstiţii şi inovaţii populare;
- ele subminează unitatea liturgică şi de credinţă a întregii Biserici Ortodoxe Româneşti;
- desconsideră sfintele taine şi ierurgiile Bisericeşti, dând întâietate inovaţiilor şi practicilor oculte;
- principala ofensă este adusă tainei Sfintei Spovedanii întrucât oamenii uită că pentru păcatele lor Dumnezeu îngăduie încercările şi necazurile, de aceea şi diavolii îi poartă pentru mândria lor, pe alte drumuri numai pe drumul pocăinţei nu;
- în conţinutul lor nu respiră duhul smereniei şi al iubirii de oameni, sunt exerciţii individualiste şi reduse la folosul propriu care agravează boala secularizării şi a individualismului credinţei şi chiar a Bisericii însăşi, această consecinţă fiind cea mai gravă, căci din cauza înmulţirii fărădelegi dragostea multora se va răci Matei 24,12 şi mulţi se vor abate de la adevărata tradiţie şi credinţă spre forme de idolatrie păgână şi magie.
- toate aceste tradiţii şi inovaţii false, trebuie demascate şi prevenite prin catehizarea credincioşilor în dreapta credinţă, prin educarea unui discernământ minimal care să le permită oamenilor observarea abuzului, a inovaţiilor şi a exagerărilor „evlavioase”.

Ortodoxia pune totdeauna în lumină Adevărul ca Persoană, pe Mântuitorul Iisus Hristos şi iubirea Lui de oameni prezentă şi între credincioşi, în Biserică, în rânduielile ei sfinţitoare şi mântuitoare. Orice inovaţie, orice abatere de la Sfânta Scriptură şi de la Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, orice tradiţie şi orice inovaţie care iese din cadrul cuminţeniei ortodoxiei este străină de Duhul Adevărului şi deci, nu duce la adevăr, nu duce la mântuire.

Mai mici sau mai mari, mai restrânse sau mai răspândite, formele eronate de evlavie înainte de a se încetăţeni ca tradiţii trebuie evitate şi eliminate fără rezerve.