I. Generalităţi despre viaţa Sf. Cuvios Ioan Cassian Romanul


Contribuţia Sfântului Ioan Cassianul la organizarea vieţii monahale din Apus (Galia şi Spania) a fost unanim recunoscută; bogăţia şi frumuseţea scrierilor sale, de esenţă, patristică sunt deopotrivă apreciate în Apus şi Răsărit, iar sfinţenia sa, de-a lungul anilor, de nimeni contestată.
Absenţa unor date autobiografice exacte în opera pe care a lăsat-o (semnul unei smerenii desăvârşite) ca şi lipsa altor dovezi care au dat naştere la numeroase discuţii asupra originii sale. Însă majoritatea istoricilor bisericeşti consideră că este originar din Sciţia Minor (Dobrogea), unda s-a născut în jurul anului 360. Descoperirile savantului Vasile Pârvan au dat la iveală, în Pădurea Şeremetului (azi Casian), două inscripţii care vorbesc despre cassieni, astfel că putem concluziona că învăţatul călugăr purta numele locului natal.

Se pare că Ioan provenea dintr-o familie cu stare materială bună şi poziţie socială aleasă, căci acesta a agonisit, o aleasă educaţie intelectuală, pe care nu o putea obţine decât la o şcoală tomitană de înalt nivel. Cunoştea bine literatura latină şi greacă având preferinţe pentru clasicii: Virgiliu, Cicero şi Horaţiu.

Încă din copilărie se va împrieteni cu Gherman, care va deveni şi el călugăr, şi care se pare că era de aceeaşi vârstă cu Ioan Cassian, deoarece acesta spune că au fost prieteni în şcoală, la oaste şi apoi în viaţa monahală, în care a intrat de tânăr, într-una din mănăstirile dobrogene. Aici, tânărul Ioan îşi va agonisi şi o aleasă cultură duhovnicească, după care, dornic de desăvârşire, se îndreaptă spre înţelepţii pustiei. Astfel, în anul 380, împreună cu prietenul său Gherman şi cu o soră de a sa, el îşi începe lungile călătorii în Răsărit. Prima oară se va opri în Palestina la o mănăstire din apropierea Betleemului, după care, prin anul 385, va pleca în pustia Egiptului, pentru a cunoaşte vieţuirea părinţilor, stabilindu-se la o mănăstire din Sket. Aici va sta timp de 7 ani, timp în care Ioan Cassian va primi chipul schivniciei, după care se va întoarce în Palestina, apoi iarăşi în Egipt colindând prin Nitria şi Tebaida, căutând să consemneze în scris înăţături şi fapte exemplare ale acestor ostaşi ai lui Hristos.

Însă pustiile Egiptului începuseră să fie bântuite de controverse teologice iscate de origenişti, astfel că Ioan Cassian a fost nevoit să părăsească Egiptul, îndreptându-se spre Constantinopol, unde în vremea aceea păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta îl ia sub ocrotirea sa pe Ioan Cassian, îl hirotoneşte diacon şi îl face custode al tezaurului catedralei. Aici sub influenţa personalităţii mareţe a Sfântului Ioan Gură de Aur, Cassian îşi va desăvârşi pregătirea teologică, după cum el însuşi va mărturisi că “Eu sunt ucenicul şi opera lui Ioan”.

Nici aici însă Ioan Cassian nu îşi va găsi liniştea, căci Ioan Gură de Aur va fi acuzat de origenismşi exilat în 404 pentru a doua oară în Armenia. Astfel diaconul Ioan Cassian va primi, în 405, însărcinarea de a prezenta episcopului Romei, Inocenţiu I, situaţia patriarhului din Constantinopol. Aceasctă intervenţie va rămâne fără roade, dar autorul ei se va stabili la Roma, unde va fi hiroronit ieromonah, în anul 415. Nu se cunoaşte însă din ce motive a rămas Sfântul Ioan Cassian la Roma.

Aici se vor sfârţi călătoriile sale, şi ajuns la maturitate, caută să-şi valorifice bogata sa experienţă spirituală. Astfel, el va propaga în Apus bogăţia spiritualităţii răsăritene, şi în acelaşi timp, o vibraţie în spiritualitatea daco-romană. Din Roma cuviosul Cassian va pleca în Galia, stabilindu-se la Marsilia , unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale. Aici cuviosul Cassian va întemeia două mănăstiri, una de călugări şi alta de călugăriţe (în aceasta din urmă se pare că a rămas sora sa), ctitorii care în timpul invaziilor barbare, vor fi centre de ocrotire şi focare de viaţă intelectuală. Prin aceste două ctitorii şi prin scrierile sale, ieromonahul dobrogean a contribuit la răspândirea şi consolidarea instituţiilor monahale din Apus, dându-le primele reguli, după modelele celor răsăritene. Ca urmare el poate fi socotit pe bună dreptate organizatorul şi legislatorul monahismului din Apus.

Sfântului Ioan Cassian îi sunt atribiute şi necontestate următoarele scrieri fundamentale: Despre aşezămintele monahale cu viaţă de obşte şi despre remediile celor opt păcate capitale, în 12 cărţi; Conlaţiuni sau Convorbiri cu părinţii, în 24 de cărţi; Despre întruparea lui Hristos, contra lui Nestorie. Aceste opere constituie începutul unei literaturide tip monahal, redactată într-o limbă latină misionară, prin aceasta Sfântul Ioan Cassian fiind un reprezentant al ortodoxiei noastre de limbă latină. Însemnătatea acestor tratate vine din faptul căele sunt plin de sfaturi folositoare şi edificatoare pentru orice credincios, însă şi mai important este faptul că aceste tratate aduc o însemnată contribuţie la problema teologiei harului. Ca urmare a tratării acestei probleme, forurile locale din Apus au considerat eretică învăţătura Sfântului Ioan Cassian, dar Biserica Ecumenică nu a confirmat aceste sentinţe. Remarcabil este faptul că în timpul acestor controverse, prestigiul sciitorului dobrogean creştea, iar nimbul sfinţeniei sale se contura în jurul său. Lucrările sale au fost reanalizate şi reconsiderate peste veacuri, iar ortodoxia nu i-a fost contestată.

În ceea ce priveşte activitatea sa de misionar putem spune că sfântul dobrogean este un adevărat apostol a celei de a II a jumătate a secolului IV şi a primei jumătăţi a secolului V călătorind şi făcând misiune în Betleem, Egipt, Constantinopol şi Roma.

II. Călătoriile Sfântului Ioan Cassian

1. Timpul petrecut in Betleem
Cum a ajuns Cassian la una din mănăstirile din jurul Betleemului în Palestina, nu se poate spune cu precizie. Circulaţia frecventă între portul Tomis si părţile orientale ale Mării Meditrane şi desigur, dorinţa fierbinte a membrilor primelor comunităţi monahale din Scythia Minor şi Goţia, de a vizita Locurile Sfinte, vor fi determinat, într-o măsura, pe tânărul Cassian şi prietenul său Gherman, ceva mai în vârsta ca el, să plece în Palestina. Aici, ei se stabiliră într-o mănăstire lângă Betleem, nu departe de peştera în care se născuse Mântuitorul, după relatarea repetată a lui Cassian însuşi. În această mănăstire el işi completă probabil formaţia monahală dacă va fi fost cumva iniţiat în monahism înca din patria sa. E mai probabil ca adolescentul Cassian, poate la îndemnul lui Gherman, îşi va fi început formaţia monahala undeva în Scythia Minor, unde, ştim de la Sfântul Epifaniu, că existau mănăstiri, iar din recentele săpături arheologice în regiunea Niculiţelui, unde au fost descoperiţi cei patru martiri Zotikos Attolos, Kamasis si Philippos, reiese, cu probabilitate, că basilica martyrionului a devenit încă din secolul IV biserica de mănăstire, ceea ce a conferit până de curând acestui loc denumirea de “Mănăstirea”. Cassian ne spune ca el “înca din copilărie”, trăia printre călugări ale caror îndemnuri le auzea şi ale caror exemple le vedea 1. E permis să deducem că tânărul Casian şi-a petrecut copilăria într-un mediu monahal din Scythia Minor, mai degrabă decât la Betleem. Deci din Dobrogea, probabil, a plecat el cu sora sa şi cu Sf. Gherman in Palestina .

Aici, la Betleem a primit o vizită, pe care Sfântul Casian o descrie foarte sobru, anume venirea Avvei Pinufie, un celebru călugăr ce fugea de slava deşartă şi care s-ar putea crede că a fost una din marile minuni din viaţa Sfântului Casian - venirea acestui vestit anahoret a veacului său, în chiar mănăstirea de la Betleem, unde sălăşluia el cu Sfântul Gherman. Specialiştii accentuează adevărul ca monahismul din Palestina nu lăsa nimic de dorit faţă de cel din Egipt: exerciţiile pocăinţei, de pildă erau cu mult mai aspre in Ţara Sfântă. Dar viaţa sihastrilor din pustiile Egiptului a rămas unica in istoria ermitismului creştin. Întemietorul monahismului palestinian, Sf. Ilarie, învăţase pustnicia de la Sfântul Antonie . La Betleem, Cassian şi-a întărit prin harul lui Iisus Hristos, credinţa încă fragedă; cei doi, Cassian şi Gherman aveau aproximativ vârsta de 20 de ani şi au stat la Betleem între 2-3 ani.

2. Călătoria in Egipt

Contactul Palestinei cu Egiptul a născut dorinţa fierbinte în tinerii monahi de a vizita Egiptul, patria clasică a vieţii monahale. În anul 385, Casian şi Gherman plecară în Egipt unde ramaseră 7 ani.

Cei doi pelerini au debarcat la Thenesus, la gura de răsărit a Nilului, căutând mănăstirea din Panephysis, a lui Pinufius, unde episcopul Archebius, un eremit, i-a introdus in grupul de pustnici, care trăia în mlaştinile de sare ale deltei; au debarcat apoi la Diokos, la nord- estul deltei Nilului, unde au fost vizitaţi de Avva Piamun, care i-a iniţiat în tainele vietii singuratice la un alt nivel. Avva Avraam le-a vorbit într-o insulă aproape nelocuibilă şi invătătura lui a format ultima convorbire din cadrul celor XXIV.

Pelerinii s-au întors apoi in pustiul Panephysis, unde le-a vorbit Avva Ioan si Avva Pinufius, despre pocăinţă. După o lungă şedere în Wady Natrum, s-a indreptat către pustiul Schitului, cu intenţia de a rămâne acolo tot restul vieţii. Pelerinii şi-au continuat drumul şi au putut vizita toată regiunea Egiptului de Jos şi mijlociu, cu vestitele centre mănăstireşti din Nitria, Chiliile, Porfirion, Calame.

Fapt uluitor este că cei doi pelerini s-au întors la Betleem, după 7 ani de la plecarea în Egipt, pentru a primi binecuvantarea de a rămâne în pustie până la sfârşitul vieţii de la Părinţii de lângă Peşterea Naşterii Domnului. În curând, însă, au fost siliţi să părăsească Egiptul din pricina unor tulburări confuze pentru ei. Din toate acestea a rodit însă cel mai mare bine pentru monahismul apusean şi cel universal .

3. Plecarea din Egipt la Constatinopol si Roma

În urma unor tulburări provocate de o scrisoare pascală a patriarhului Teofil al Alexandriei îndreptată contra antropomorfiţilor în anul 399, cei doi prieteni au fost constrânşi să plece din Egipt.

Casian şi Gherman veniră astfel la Constantinopol, unde era patriarh sfântul Ioan Gură de Aur. Aici, prin supunere, smerenie, râvnă şi muncă neîncetată, Cassian a reuşit să atragă atenţia Sfântului Ioan, care l-a introdus în cler, hirotonindu-l diacon, după relatarea personală a Sfântului Casian. Casian rămâne lângă sfântul Ioan Gură de Aur până în 404, asistând şi participând la drama marelui patriarh împreună cu credinicioşii din Constantinopol.

În anul 405 Casian şi Gherman se aflau la Roma, unde prezentau lui Ionceţiu I rugămintea clerului şi poporului din Constantinopol de a ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care fusese trimis a doua oară in exil. La Roma ei au legat prietenie cu diaconul Leon, viitorul episcop Leon I, care va ruga pe Cassian să scrie tratatul despre “Întruparea Domnului”. Nu se ştie dacă cei doi monahi s-au întors în Răsărit.

După şederea lor la Roma, nu mai exista nici o ştire până în prezent despre Gherman. Despre Casian ştim că a plecat la Marsilia, că a fost hirotonit preot şi a întemeiat aici două mănăstiri, una de călugări şi alta de călugăriţe, în jurul anului 415 20, care există şi astăzi, identificate cu cea de la Saint Victor şi de la Saint Sauveur. Acolo mai existau două mănăstiri. Episcopul Castor al Apt-ului înfiinţase de curând pe cea de la Menerfes iar la Lerini a găsit una imensă, condusă de episcopul Honorat. în imprejurimi se nevoiau câţiva eremiţi .

În aceste mănăstiri el a lucrat pentru organizarea şi adâncirea vieţii călugăreşti până în jurul anului 435. Munca sa aici a fost împarţită între datoriile sale de stareţ şi operele sale scrise în care punea pe hârtie regulile vieţii de obste, lupta contra păcatului, diferitele urcuşuri spre desăvârşire şi datoriile sale de teolog .

Sfântul daco-roman îşi va înceta viaţa pământească în anul 435. Obştea creştină de acolo, ca şi numeroase alte comunităţi bisericeşti din Galia care l-au cunoscut, l-au cinstit ca sfânt îndată după moarte. Biserica Răsăriteană a aşezat ca zi de prăznuire data de 29 februarie, iar atunci când nu este an bisect, pomenirea să se facă la 28 februarie.

Privind din perspectiva veacurilor, Sfântul Ioan Cassian este o personalitate culturală de mărime europeană, fiind unul din primii mesageri ai spiritualităţii româneşti de peste hotare.


Arhid. Casian Ruşeţ

BIBLIOGRAFIE

1. Prof. Dr. N. Chitescu, Sfântul Ioan Casian, Scrieri alese, din Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 57, traducere de prof. Vasile Cojocaru şi prof. David Chitescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990.
2. Pr. Prof. Dr. I.G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodxe Române, Bucureşti, 1979.