Apariţia unei cărţi bune constituie totdeauna un eveniment editorial şi aduce bucurie în inimile celor dornici să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi să-şi înnobileze sufletul.

Recenta carte a Părintelui Dr. Mircea Cricovean, intitulată: „Aspecte teologico-literare în corespondenţa patristică”, Ed. Marineasa, Timişoara, 2008, îndeplineşte pe deplin acest deziderat, chezaşi fiind Părintele Arhid. Prof. univ. dr. Constantin Voicu, care prefaţează cartea şi Conf. univ. dr. Claudiu T. Arieşan, care semnează prefaţa cărţii.

Am spus „recenta carte”, întrucât Părintele Mircea Cricovean din Timişoara, a devenit un specialist privind corespondenţa patristică. Debutul l-a făcut cu teza de doctorat, în care a analizat ideile dogmatice în epistolele Sfântului Vasile cel Mare. A mai elaborat apoi încă 22 de studii şi 4 cărţi în volum referitoare la corespondenţa marelui capadocian şi a Sfântului Ambrozie.

De menţionat este faptul că, fiind licenţiat în Drept, Părintele Mircea Cricovean a elaborat încă 8 studii cu caracter interdisciplinar, privind problemele juridice care au intrat în preocupările Sfinţilor Părinţi, mai ales cele referitoare la dreptul familiei, dreptul succesoral, civil, al proprietăţii, patrimonial, etc., îmbogăţind astfel tezaurul patristicii româneşti.

Privind însă cartea la care ne referim, aceasta apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, şi cuprinde peste 300 de pagini. Caracterul ştiinţific al prezentului studiu este temeluit pe o bibliografie de foarte bună calitate, însumând 277 lucrări, dintre care: 44 surse patristice; 9 dicţionare, enciclopedii şi manuale; 70 traduceri din operele Sfinţilor Părinţi; 105 articole, studii, recenzii privind subiectul tratat; precum şi 103 studii auxiliare.

Referindu-ne mai îndeaproape la structura prezentului studiu, reţinem că acesta este alcătuit din 5 părţi. Prima parte analizează corespondenţa antepatristică (p. 15-71). Partea a doua prezintă genul literar epistolografic (p. 71-81), începând cu epistolele Părinţilor Apostolici şi terminând cu epistolele gregoriene. Partea a cincea încheie lucrarea, tratând raportul comparativ dintre corespondenţa clasică şi corespondenţa patristică.

Chiar şi numai din această succintă trecere în revistă a structurii lucrării, cititorul îşi poate da seama că are în faţă un studiu temeinic de analiză şi sinteză, coerent, clar şi concis, privind corespondenţa patristică, cu toate implicaţiile şi preocupările acelor vremi, şi anume preocupări de ordin filosofic, literar, teologic, moral-educativ şi social-politic, cărora autorul le-a dedicat în bună parte activitatea de cercetare patristică.

Făcând acum o nuanţare retrospectivă a genului epistolar pierdut parcă în negura uitării, constatăm, fără prea mare greutate, că forfota în care ni se desfăşoară viaţa determină ca şi comunicarea dintre oameni să devină agitată, folosindu-se din plin tehnologia cea mai sofisticată. Ca orice lucru, pe lângă avantaje, are şi dezavantaje... Repeziciunea face, într-adevăr, comunicarea rapidă, dar în acelaşi timp induce stresul atât de dăunător vieţii oamenilor. Tehnologizarea comunicaţiei, mecanizând-o, o privează de elementul afectiv atât de specific şi necesar comuniunii interpersonale... De aici şi concluzia că epistolografia a luat naştere şi s-a dezvoltat în viaţa oamenilor ca o necesitate specifică sufletului omenesc, ce se structurează dinamic şi creator prin comunicare şi comuniune... În acest context, cartea de faţă, evidenţiind sensul şi beneficiile epistolografiei în viaţa oamenilor, reprezintă o pledoarie în favoarea redescoperirii valorilor perene ale sufletului omenesc, oferind astfel persoanei umane posibilitatea de a-şi afirma propria identitate.

Fără a mai face şi alte aprecieri, considerăm, în final, că multitudinea publicaţiilor în domeniul patristicii îl recomandă pe Părintele Mircea Cricovean ca pe unul care şi-ar putea găsi locul bine meritat şi de bun augur printre universitarii teologiei bănăţene.