Cartea Preacuviosului Părinte Ieromonah Dr. Teofan Mada, dedicată Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Serafim Joantă - Arhiepiscopul şi Mitropolitul Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, apare cum nu se poate mai bine, în anul Domnului – 2007 în care Biserica sărbătoreşte comemorarea a o mie şase sute de ani de la naşterea în Ceruri a Sfântului Ioan Gură de Aur. Ea se bucură de binecuvântarea Î.PS. Nikodimos – Mitropolit de Ierissou, Sf. Munte şi Ardameriou – Grecia, care i-a (şi) alcătuit un foarte bogat şi folositor Prolog, fiind publicată în tânăra dar deja (re)cunoscuta editură „Agnos” din Sibiu, condusă fiind, cu multă dăruire şi devotament de către tânărul teolog Romeo Petrasciuc. Lucrarea de faţă este rezultatul şi rodul mai multor ani de cercetare şi studiu profund teologic (zece la număr), pe care autorul i-a întreprins în diferite instituţii de învăţământ superior din străinătate: Ierusalim, Mirfield, Leeds, Durham, Regensburg şi, mai ales Thessalonic – Grecia.

Potrivit afirmaţiei Mitropolitului Nikodimos „Părintele Teofan este un teolog contemporan cu o neobosită capacitate de lucru şi o bogată activitate în studiile sale, în dăruirea şi în slujirea sa, un cleric vrednic al Bisericii Ortodoxe Române, care face cinste Bisericii şi Teologiei, oferind totodată, soluţii la problemele sociale contemporane, la cerinţele gândirii contemporane, fără compromisuri şi abateri de la credinţa, evlavia şi tradiţia ortodoxă, bine ştiind că Biserica este „ieri, azi şi în veci aceeaşi”. Preacuviosul Părinte Teofan, prin toată viaţa şi prezenţa lui, cu recunoaşterea meritelor în studii şi dăruirea slujirii lui, prin cuvântul scris sau oral, prin vocaţia sa către aprofundarea studiilor sale şi în general, prin formarea sa, se dovedeşte a fi un cleric vrednic în toate, ce oferă o bogată mărturisire a lui Hristos, constituind un exemplu de urmare şi imitare, îndeosebi pentru tineri şi slujitori ai altarelor”.

La celelalte două remarcabile cărţi: „Conştiinţă şi Compromis” şi „Despătimirea. De la etică la fiinţialitate” se adaugă această lucrare: „Viaţa în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur”. Părintele Teofan pune această carte la dispoziţia literaturii teologice şi bisericeşti cu un titlu cât se poate de paradigmatic, deoarece acest Sfânt Părinte al Bisericii de la a cărui trecere la venicele lăcaşuri se împlinesc o mie şase sute de ani, constituie piatra de hotar a erminiei Sfintelor Scripturi, din momemnt ce a interpretat şi a comentat toată Sfânta Scriptură, slujind Biserica în scrieri şi cuvinte, în atitudini şi fapte, în lucrări şi exemple ascetice, scriindu-şi el însuşi viaţa, în asceză aspră, cu frică de Dumnezeu, în opere de filantropie şi caritate socială, cu o fidelitate şi o abnegaţie absolută în Biserică şi în demnitatea lui, asumându-şi fără rezerve exilul impus pe nedrept, în care a şi adormit întru Domnul.

Din această carte mai constatăm faptul că „Sfântul Ioan Gură de Aur este liturghisitorul Părinte al Bisericii, misticul şi mistagogul tainei ierurgiei mântuirii oamenilor. Prin Taina Sfintei Liturghii, Hristos Se prelungeşte peste veacuri şi Se oferă naştere continuă, Învăţătură continuă, Răstignire continuă, Înviere continuă, Înălţare continuă, Cincizecime continuă, iar omul este chemat continuu la coparticipare pentru mântuire. Drept pentru care, preoţia este harisma dumnezeiască şi diaconia potrivită îngerilor. Se săvârşte pe pământ, dar are ordinea cetelor îngereşti. Motiv pentru care nu se permite să fie dorită de oameni lipsiţi de calităţile necesare: iubirea către turmă, râvnă, smerenie, elocinţă didactică, capacitate administrativă. Responsabilităţile clericului sunt foarte grele, fiindcă acesta îşi asumă lucrarea mântuirii sufletelor păstoriţilor. Despre toate aceste calităţi serioase vorbeşte lucrarea Sfântului Ioan Hrisostom, „Cuvinte despre Preoţie”. Abordând în cele ce urmează, latura duhovnicească ce se desprinde din această deosebită operă, vom susţine adevărul că şi în acest context renumitul tratat „Despre Preoţie” este o podoabă de mare preţ a literaturii patristice, o lucrare ce se adresează în primul rând clerului sacramental, dar are o deosebită însemnătate chiar şi pentru laici, şi ei la rândul lor „preoţie împărătească”. Hirotonia, una din cele mai importante Taine ale Bisericii, este prin urmare un act eclesial, comunitar, ce priveşte atât păstorul cât şi turma. Conform concepţiei Sfântului Ioan Gură de Aur, punctul de plecare spre această slujire este vocaţia iubirii faţă de Dumnezeu şi, în aceeaşi măsură, faţă de cei păstoriţi: „Petre, Mă iubeşti?... dacă Mă iubeşti paşte oile Mele”. Viitorul preot trebuie să răspundă odată cu Sfântul Petru: „Tu ştii Doamne că Te iubesc!” Dar nu numai atât, ci el trebuie să poată răspunde mereu „eu” şi la cealaltă întrebare a Domnului: „Cine este sluga cea credincioasă şi înţeleaptă?” După acest răspuns Hristos „îl va pune pe dânsul peste toate oile câte sunt ale sale. În această ipostază, preotul, bunul păstor, trebuie să fie gata a-şi da viaţa pentru turma sa (Ioan XV, 12-13).

Observaţia ce apare după toate acestea este că scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur sunt nenumărate şi foarte profunde. Sfântul Părinte se prezintă ca cel mai impunător dintre toţi părinţii şi scriitorii bisericeşti, mai cu seamă în stil, alcătuind o expresie armonică a sufletului atenian, în faţa lui etnicii elini ai vremii părând a fi nişte artişti rudimentari barbari. Opera lui scrisă este formată în special, din omilii, tratate şi epistole, care cuprind toată literatura pastorală, ascetică, morală, pedagogică, apologetică, dogmatică şi a fiecărei situaţii istorice şi particulare a Bisericii. Oratoria lui era inegalabilă, impozantă, omilia sa având contact direct cu ascultătorul. De aceea, şi din prisma filologiei universale, a fost caracterizat şi numit Gură de Aur, Curgere de Aur, Cel care vorbeşte corect şi înţelept. Şi în continuare, este considerat cel mai distins retor bisericesc al tuturor veacurilor, timpurilor şi locurilor. În altă ordine de idei, lucrarea de faţă este alcătuită din patru capitole mari, având titluri foarte sugestive, cu o densitate şi o bogăţie a temelor, remarcabilă, după cum ar fi: „Credinţa creştină – Temelie a Vieţii în Hristos”„Viaţa cea nouă în Hristos” „Viaţa noastră în Hristos” „Viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt”. Apreciem în mod deosebit importanţa apariţiei acestei lucrări, ce curprinde învăţături foarte actuale, cu unele afirmaţii destul de curajoase dar foarte utile şi realiste, interesante şi bine argumentate; dovadă faptul că lucrarea are girul competent şi autorizat al Părintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu – în calitate de consilier editorial.

În introducerea autorului avem subliniat faptul că „Sfântul Ioan Gură de Aur a înfruntat problemele epocii lui ca Părinte Bisericesc, ca duhovnic ce se îngrijeşte prin lucrarea dragostei şi a cuvântului, de toţi oamenii lipsiţi şi fără ajutor pământesc. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un învăţător cu putere multă, inspirat de Harul Evangheliei. El a iubit cuvântul, predica şi le-a privit şi înţeles ca datorii ale slujirii creştine. Preoţia e pentru el o autoritate, dar ea este o autoritate a cuvântului şi a sfinţeniei, o autoritate harismatică. El şi-a întemeiat pedagogia pe libertatea omului – ca icoană a lui Dumnezeu. G. Florovski a observat că Sfântul Ioan Hrisostom a înţeles morala ca pe o temă a voinţei, considerând mişcarea voinţei ca izvor al păcatului sau al virtuţii. Cartea de faţă remarcă faptul că „Sfântul Ioan a subliniat nevoia schimbării vieţii şi necesitatea trezviei conştiinţei pentru o viaţă vrednică „în Hristos”. Râvna lui pentru Evanghelie determină înţelegerea sa morală şi duhovnicească. Însă Ioan Hrisostom nu a fost nicidecum un optimist sentimental. El a trăit într-o perioadă în care Biserica era invadată, dintr-o dată, de mari mulţimi de „convertiţi nominal”. Sfântul Ioan a avut impresia că vorbeşte unor oameni împietriţi, unor „oameni morţi” duhovniceşte. El a văzut lipsa de dragoste a oamenilor şi a suferit ca părinte pentru faptul că aceştia se complac în nedreptate şi în mari păcate, şi le-a privit aproape dintr-o perspectivă apocaliptică: „Noi am stins râvna, şi trupul lui Hristos (Biserica) este mort”. El a avut impresia că vorbeşte unui popor pentru care creştinismul a fost numai o modă convenţională (cum, din păcate, este pentru foarte mulţi şi astăzi!), o formă goală, fără duh şi suflare de viaţă: „Printre mii nu se poate găsi mai mult de o sută care să fie mântuiţi, şi chiar şi de aceştia mă îndoiesc”. Patriarhul Constantinopolului a vorbit despre Iisus Hristos – Arhetipul Mântuirii, Care este Mântuirea însăşi. De aceea „morala sa are o profunzime mistică clară”. Faptele dragostei trebuie să fie inspirate de Harul Domnului Hristos, Cel Care a venit în lume să ridice toate suferinţele şi nevoile. Sfântul Ioan Hristostom nu a crezut în scheme abstracte; el a avut o credinţă vie, întemeiată pe puterea înnoitoare, transfiguratoare, a iubirii creştine. „Pentru acest motiv, el a devenit în Biserică dascăl şi profet pentru toate veacurile”. El a fost un misionar prin vocaţie; a avut un zel apostolic şi evanghelic. L-a propovăduit pe Hristos şi a dorit să stabilească, să statornicească Împărăţia lui Dumnezeu (şi) aici, pe pământ. A propovăduit şi a trăit o morală autentică pentru acestă Împărăţie, (realitate ce reiese foarte lipmpede din această lucrare), iar creştinismul l-a înţeles ca pe o „cale” unică, aşa cum a fost descris în timpurile apostolice: În care Hristos Însuşi este Calea. Sfântul Ioan a fost întotdeauna împotriva tuturor compromisurilor, împotriva oricărei politici sau diplomaţii de ajustare, potrivire ori minimalizare. El nu a fost un relativist, ci a fost un profet al desăvârşirii.

Lucrarea de faţă mai arată că „Sfântul Ioan a propovăduit Evanghelia Mântuirii, a veştii celei bune a noii vieţi „în Hristos”. El nu a predicat o etică independentă şi nici o etică a situaţiei, ci a predicat o morală şi o virtute desăvârşite, pentru o viaţă desăvârşită „în Hristos”. Izvorul şi caracterul eshatologic al moralei creştine nu îl constituie nici persoana umană şi nici comuniunea persoanelor (societatea). Morala creştină nu este nici autonomă şi nici heteronomă, ea este o teonomie divino-umană, adică o autonomie teonomă. Credinciosul virtuos (Sfântul) cu alte cuvinte, cel care are comuniune cu Dumnezeu şi se împărtăşeşte de darurile lui, fiind îmbrăcat cu Sfântul Duh, constituie măsura Moralei creştine. Omul este cu adevărat liber numai lângă Libertate, şi dacă se află lângă Atotputernicul Dumnezeu este liber în toate. Sfântul Ioan Gură de Aur a interpretat morala în Duhul Bisericii, cu toate că a folosit elementele eticii iudaice şi ale filosofiei antice”. Cartea aceasta mai arată că el L-a predicat pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Mielul şi Marele Arhiereu. Chiar viaţa lui dreaptă „după Hristos” a fost testul eficient şi veridic al credinţei celei adevărate. Morala sa a fost profund înrădăcinată în credinţă; chiar putem spune că ea se întemeiază pe credinţa în Dumnezeu. El a făcut legătura organică între credinţa şi viaţa „în Hristos” după modelul Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, fiind un mărturisitor al credinţei vii, întrupată în fapte bune. Credinţa a fost pentru el o normă de viaţă şi nu o teorie, fapt pentru care vocea lui a fost auzită foarte departe, atât în Răsărit, cât şi în Apus.

Autorul cărţii de faţă susţine între altele, că Sfântul Ioan „a fost un martir şi un mucenic al vieţii autentice „în Hristos”, a fost o voce care a chemat Biserica în totalitatea ei – cler şi credincioşi – la împlinirea Evangheliei. I-a chemat pe toţi la adevărul despre Dumnezeu şi a apelat la sinceritate şi la curăţirea conştiinţei. Întâi de toate, a vădit minciuna, ca apoi să-l arate pe mincinos cu degetul adevărului şi al dragostei. A fost o voce în „deşertul” virtuţii şi sfinţeniei, asumându-şi condiţia de profet şi martir. A fost persecutat şi respins nu de necredincioşi, cum ar fi fost de aşteptat, ci de fraţii lui falşi, aflându-şi sfârşitul pământesc fără casă, ca prizonier, în exil. Toate acestea ce i s-au oferit în viaţă ca să le sufere, le-a acceptat în duhul bucuriei şi al credinţei, ca şi cum ar fi fost din mâna lui Hristos, Care Însuşi a fost respins, tăgăduit, contestat şi răstignit. „Viaţa în Hristos” a fost pentru el un creştinism integral; el fiind profetul unui Creştinism integral, fără compromisuri. Nu e întâmplător faptul că Părinţii Bisericii, de după el, l-au considerat ca fiind o autoritate pentru credinţa ortodoxă”. Prin urmare, „să luăm aminte ca nu cumva şi noi să purtăm în mod conştient sau inconştient război împotriva Bisericii, împotriva dogmelor ei, împotriva sfinţeniei ei, împotriva etosului ei, împotriva vocaţiei şi misiunii ei, împotriva adevărului şi vieţii ei, împotriva sfinţilor şi a tradiţiei ei, împotriva poruncilor şi virtuţilor ei, împotriva Duhului Sfânt Unul şi Acelaşi, Care inspiră, aşează şi desăvârşeşte toate cele ale Bisericii...”

În acest fel stând lucrurile, după ce am trecut în revistă toate cele ale vieţii, ale personalităţii, activitatea şi marea dăruire a Sfântului Ioan Hrisostom, concluzionăm şi accentuăm că lucrarea teologică a Preacuviosului Părinte Teofan Mada, Viaţa în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur este actuală şi diacronică, nu numai pentru că se editează la aniversarea a o mie şase sute de ani de la adormirea Sfântului Părinte, ci şi pentru faptul că redă literalmente întreaga semnificaţie a temei, de vreme ce Sfântul Ioan a trăit viaţa sa în Hristos, a slăvit Biserica şi a suferit ca martir în exil, pentru slava lui Dumnezeu şi mărturia Bisericii! Cuvântul lui, învăţătura, sfaturile şi îndemnurile sale au fost întâi de toate viaţa lui proprie. Cuvântul a fost viaţa lui şi viaţa sa a fost cuvântul lui, cu dăruire până la capăt şi cu consecinţe dintre cele mai aspre pentru el. Pentru aceasta, Sfântul Ioan Hrisostom s-a remarcat şi evidenţiat ca următor al lui Hristos în toate, încununându-şi viaţa sa cu martiriul exilului său, şi cu o moarte nedreaptă şi nemeritată.

În încheiere, vreau să afirm şi să-mi recunosc convingerea că tot ceea ce se mărturiseşte, în această perioadă despre Sfântul Ioan Hrisostom, reprezintă nu numai o contribuţie importantă la cunoaşterea vieţii şi slujirii Sfântului, cât mai ales o actualizare şi o aşezare folositoare a moştenirii lăsate nouă de acest mare Părinte al Bisericii, în contextul existenţei noastre de oameni ai începutului de mileniu III. Prin urmare, Dumnezeu să ne ajute în slujirea la care am fost chemaţi şi aşezaţi fiecare dintre noi, iar Sfântul Ioan să ne învrednicească prin rugăciunile sale la scaunul ceresc, pentru a-i purta peste timp moştenirea!...




Drd. Stelian Gomboş.