PREALABILA INFATISARE ASCETICA


I

Cele legiferate de imparat pentru supusii lui sunt importante, dar de mai mare autoritate si mai imparatesti sunt cele poruncite pentru ostasi. Asadar cel care doreste lauda inalta si mare, cel care doreste sa se afle permanent aproape de Hristos, cel care aude acel mare glas: "Daca-mi slujeste cineva sa-Mi urmeze, si unde sunt Eu, acolo sa fie si slujitorul Meu", sa ia aminte la acestea ca si cum ar fi decretate porunci ostasesti. Unde este imparatul Hristos? Desigur, in cer. Acolo se cuvine sa-ti indrepti si tu, ostas, calea ta. Sa uiti de orice comoditate pamanteasca. Nici un ostas nu-si construieste casa, nu achizitioneaza terenuri, nici nu se indeletniceste cu activitati aducatoare de castiguri (bani). "Nici un ostas nu se incurca cu treburile vietii, ca sa fie pe plac celui care strange oaste". Ostasul are hrana imparateasca, nu trebuie sa-si procure sie-si hrana, nici sa se preocupe pentru aceasta. Casa ii este deschisa lui pretutindeni, la cetateni, din porunca imparatului. Nu trebuie sa se preocupe pentru locuinta lui, locuinta se stabileste in locuri publice, hrana (ii este) dupa trebuinta si bautura lui este apa; dar se ingaduie sa doarma atat cit a acordat natura; marsuri si neodihniri sunt multe; (sunt necesare) rezistente la caldura si la frig; se lupta impotriva vrajmasilor si infrunta primejdii pana la capat si adesea s-ar putea intampla (chiar) moartea; insa moarte glorioasa si onoruri si daruri imparatesti. Viata lui este obositoare in razboaie si minunata in timp ce pace. Batranul brav si incununat ca unul care si-a cheltuit viata in fapte vrednice, ca sa primeasca autoritate, sa fie numit prieten al imparatului, sa stea in apropierea lui, sa se bucure de buna primire, sa fie cinstit de mana imparatului, sa fie primul intre supusi si sa mijloceasca (la imparat) pentru prietenii (lui) din afara, pentru care ar dori.


II

Inainte, asadar, ostas al lui Hristos, luand exemple mici din faptele, omenesti, reflecteaza la bunurile vesnice. Sa ai in fata ta singura viata, fara casa, fara cetate si fara proprietati. Sa fii liber, dezlegat de toate grijile lumesti, sa nu te inlantuie dorinta de femeie, nici grija de copil, pentru ca aceasta este cu neputinta in campania dumnezeiasca. Caci "armele luptei noastre nu sunt trupesti, ci puternice inaintea lui Dumnezeu". Sa nu te biruie natura trupului, nici sa nu te inabuse fara sa vrei; sa nu te faci prizonier in loc de liber. Sa nu cauti sa lasi copii pe pamant, ci sa-i inalti la cer; sa nu te unesti in casatorie trupeasca, ci sa doresti legaturi duhovnicesti; sa te ingrijesti de suflete si sa-i instruiesti pe copii duhovniceste, sa imiti pe Mirele ceresc; sa suprimi razvratirile vrajmasilor nevazuti; sa porti razboi impotriva domniilor si stapanirilor, alungandu-le pe acestea mai intai din sufletul tau, asa incat nimeni sa nu aiba loc inlauntrul tau; si apoi de aceia care s-au refugiat in tine si te socotesc capetenie si intai luptator si care sunt aparati prin cuvantul tau. Sa zdrobesti gandurile care sunt impotriva credintei lui Hristos; sa lupti prin cuvantul pietatii impotriva gandului nepios si rau. Caci zice Scriptura: "Noi surpam gandurile si toata trufia care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu". Si, mai ales, sa ai incredere in puterea marelui imparat, Care ingrozeste si alunga pe vrajmasi numai fiindca isi arata prezenta; iar daca (Acesta) ar dori ca prin primejdii chiar sa te arati bun (curajos) si ar dori ca armata Lui sa se infrunte cu armata vrajmasului, acolo tu prin pregatire sa fii gata (neinvins) pentru orice suferinta si cu sufletul neclintit catre primejdie si sa te deplasezi de buna voie dintr-un loc in altul si din mare in mare. Caci "cand va vor urmari - zice (Domnul) - sa fugiti din cetate in cetate". Si cand ar fi nevoie sa fii chemat la tribunal si sa stai inaintea celor mari si sa induri atacurile poporului si sa vezi privirea ingrozitoare a poporului si sa auzi glasul aspru al lui si sa induri aspectul ingrozitor al instrumentelor de tortura si sa fii incercat cu chinuri si sa lupti pana la moarte, in fata tuturor acestora sa nu devii neascultator, ci sa ai inaintea ochilor pe Hristos, Care S-a facut toate pentru tine, cunoscand ca si tu esti dator sa te faci toate pentru Hristos, si vei invinge in toate; pentru ca urmezi Imparatului cel biruitor, Care vrea sa te faci partas al victoriei Lui. Caci chiar murind, fiind mic, vei invinge desavarsit, pazind pana la sfarsit adevarul intact si avand neclintit curajul pentru adevar.


III

Si de la moarte vei merge spre viata vesnica, iar de la necinstirea de la oameni spre marirea de la Dumnezeu si de la supararile si pedepsele din lume spre odihna vesnica impreuna cu ingerii. Pamantul nu te-a primit ca pe un cetatean, dar cerul te va primi; lumea te-a alungat, dar ingerii te vor purta ca sa te infatiseze lui Hristos ; si El te va numi prieten si vei auzi acea foarte dorita lauda: "Bine, sluga buna si credincioasa", ostas viteaz si imitator al Stapanului, urmator al Imparatului, Eu te voi rasplati cu darurile Mele; Eu voi asculta cuvintele tale, fiindca, si tu ai ascultat pe ale Mele; vei cere mantuirea fratilor cei osteniti, si pentru tovarasii credintei tale si pentru adeptii dragostei tale sfinte vei primi de la Imparat impartasirea la bunurile tale; vei dantui dansurile vesnice si vei purta coroana impreuna cu ingerii, conducand creatia sub Imparat si traind vesnic fericit cu ceata celor fericiti. Dar daca totusi ar dori sa te lase inca (mai multa vreme) in lume, dupa luptele tale, ca sa lupti in mai multe si mai variate lupte si sa salvezi pe multi de razboaiele vazute si nevazute, va fi mai mare slava ta si pe pamant, si vei fi cinstit intre prieteni, care te vor socoti protector si ajutator si bun ambasador (al lor). Acestia te vor hrani ca pe un ostas viteaz; acestia te vor cinsti ca pe un viteaz exceptional; acestia iti vor intinde mana si te vor primi cu bucurie, asemanator celor care au primit pe un inger al lui Dumnezeu, dupa cum spune Pavel, ca pe Hristos Iisus. Acestea si cele asemenea formeaza exemplele campaniei divine.

Dar cuvantul (nostru) nu se refera numai la barbati. Pentru ca si femeile slujesc ca ostase pe langa Hristos, fiind primite in armata pentru barbatia sufleteasca, si nu pentru slabiciunea neprobata a trupului. Iar multe femei au excelat cu nimic mai putin decat barbatii. Sunt unele care s-au dovedit chiar mai mult decat barbatii. Dintre acestea sunt cele care formeaza ceata fecioarelor. Dintre acestea sunt cele care stralucesc prin luptele propovaduirii si prin victoriile marturisirii. Chiar Domnului insusi I-au urmat in timpul cit a fost in lume, nu numai barbati ci si femei, iar slujirea Mantuitorului s-a indeplinit si prin unii si prin altii. Pentru cea asemenea si astfel pentru stralucitii supusi din armata cea dupa Hristos, sa doreasca aceasta (armata) si parintii copiilor si mamele fetelor (de astazi). Sa ofere pe copiii lor bucurandu-se in nadejdea celor vesnice, de care se vor impartasi si ei si copiii, dorind sa fie pe langa Hristos protectori si vrednici ambasadori. Sa nu ne descurajam pentru copii si nici sa nu ne temem daca vor suferi, ci sa ne bucuram ca vor fi glorificati. Sa restituim Domnului cele date de El, pentru a ne face partasi ai succesului copiilor, oferindu-le si restituindu-ne si pe noi o data cu ei. Pentru acestia, deci, care au aratat atata dorinta, si au luptat atat de mult va putea cineva sa spuna ca si psalmistul: "Binecuvantati sa fiti de Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul", si, ca Moise, se va ruga pentru acestia: "binecuvinteaza, Doamne, lucrurile lor, loveste mandria celor ce se ridica impotriva lor". Fiti curajosi cum ati fost nascuti, mergeti cu curaj pe drumul (ce duce) spre coroanele vesnice, in Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia I se cuvine marirea in veci. Amin.

<--PAGEBREAK-->
CUVANT ASCETIC

si sfatuire pentru renuntarea la viata (lumeasca)
si pentru desavarsirea duhovniceasca


I

"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni, pe voi", zice glasul dumnezeiesc, fie ca se intelege odihna de aici, fie cea de dincolo (viitoare). Intr-adevar, aceasta in afara faptului ca ne invita si ne indeamna sa indepartam povara bogatiei, impartind-o celor care au nevoie, ne indeamna sa imbratisam viata purtatoare de cruce a monahilor, dupa ce mai inainte am taiat din radacina multimea pacatelor, pe care le facem din cauza bogatiei, prin binefacere si prin marturisire. Asadar, cel care a preferat supunerea lui Hristos si se grabeste catre viata in saracie si fara placeri este cu adevarat vrednic de admiratie si vrednic de fericire. Dar va rog sa nu faca (cineva) aceasta fara sa reflecteze, nici sa nu incerce pentru sine viata usoara si mantuirea fara lupta; ci mai degraba sa se exerseze mai inainte, asa incat sa castige rabdarea si in suferintele trupesti si in cele sufletesti, ca sa nu se angajeze in lupte neprevazute si sa nu se intoarca rusinat si luat in ras la viata de la care se indepartase, fiindca nu va putea sa se impotriveasca incercarilor ce vor veni impotriva lui si se va intoarce la viata cu sufletul condamnat, iar pe multi ii va scandaliza, provocand tuturor banuieli ca modul de a lucra in Hristos este cu neputinta. Iar toti cati cititi Evangheliile sa stiti cit de primejdios este acest (lucru), pentru ca, privitor la acestea, spune glasul dumnezeiesc: "mai bine i-ar fi lui sa-si atarne de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare decat sa sminteasca pe unul dintre acestia mai mici".

Caci nu va fi vinovat de judecata numai pentru dezertare, ci si pentru pierderea acelora care s-au revoltat din cauza lui, si chiar daca ar lasa impresia ca se convinge pe sine cu argumente absurde ca, traind in lume, indupleca pe Dumnezeu cu actiuni de binefacere, aceasta lui nu-i este cu putinta; pentru ca acela care nu poate sa se impotriveasca masinatiilor vrajmasului in viata care nu este asaltata usor de pacat pentru motivul ca este staruitor, cum va putea face ceva virtuos in viata cel care este expus la multe pacate si este stapanit de vrajmas? Chiar daca cineva ar avea impresia ca isi indreapta viata proprie, nu va scapa de acuzatia de a fi parasit pe Hristos, asa cum sunt prezentati si ucenicii in Evanghelie, despre care dumnezeiescul evanghelist scrie: "multi dintre ucenici s-au retras si nu mai umblau cu El", spunand: "Este greu cuvantul Lui, cine poate sa-l asculte?". Caci pentru aceasta si iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poarta grija de mantuirea noastra, a impartit viata oamenilor in doua, adica in viata casatoriei si a fecioriei, asa incat cel care nu poate sa duca lupta fecioriei sa-si ia in casatorie femeie, cunoscand ca i se va cere cuvant (fagaduinta) pentru cumpatare, sfintenie si asemanare cu sfintii care aveau sotie si au crescut copii. Asemenea a fost in Vechiul Testament. Avraam, care si-a atras glorie prin preferinta de a aduce jertfa lui Dumnezeu, fara compasiune, pe unicul sau fiu si avea deschise si portile locuintei lui, fiind pregatit pentru primirea celor care urmau sa-1 vizite. Caci n-a auzit: "Vinde-ti averile tale si da-le saracilor". Si mai mari decat acestea a dovedit Iov si multi altii, ca David si Samuel. Iar in Noul Testament asemenea au fost Petru si toti apostolii. Caci tot omul va cere roadele iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele si se va judeca cu pedeapsa (corespunzatoare) pentru infrangerea acestor porunci si a tuturor celorlalte. Precum si Domnul arata in Evanghelii spunand: "Cel care iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine", si: "ce1 care nu uraste pe tatal sau si pe mama sa, si pe femeie si pe copii si chiar viata sa insasi, nu poate sa fie ucenicul Meu".


II

Socotesti oare ca Evangheliile se refera si la doi casatoriti? Iata, ti s-a infatisat clar ca ascultarea de Evanghelie se va cere de la toti oamenii, si de la monahi si de la cei casatoriti. Caci este de ajuns pentru cel casatorit scuza cumpatarii si a dorintei catre femeie (sotie) si chiar a indatoririi conjugale, si toate celelalte porunci legiferate de asemenea pentru toti nu sunt fara primejdie pentru cei care le infrang. Caci si Hristos, binevestind poruncile Tatalui, le-a spus pentru toti cei care traiesc in lume; iar cateodata, cand se intampla sa fie intrebat in mod special de ucenicii Lui, ii asigura spunand: "cele ce va spun voua le spun pentru toti". Asadar, tu care ai preferat casatoria sa nu insisti ca si cum ai avea dreptul sa imbratisezi viata lumii. Caci pentru dobandirea mantuirii este nevoie de mai multe osteneli si de paza dupa ce ai preferat sa traiesti in mijlocul curselor si al tariei puterilor razvratite si ai in jurul tau excitarile pacatelor si trezesti toate simturile tale ziua si noaptea catre dorinta lor. Sa cunosti, asadar, ca nu vei evita lupta impotriva celui razvratit, nici nu-l vei invinge fara sa-ti asumi multe osteneli pentru observarea poruncilor evanghelice. Caci cum vei putea sa refuzi lupta impotriva vrajmasului in timp ce traiesti in transeul luptei? Dar acesta este tot pamantul, unde vrajmasul, cum invatam din cartea lui Iov, da tarcoale si se plimba, ca un caine turbat, cautand pe cine sa apuce. Asadar, daca vei refuza lupta impotriva rivalului, sa treci in alta lume, unde nu exista aceasta; acolo vei putea si sa refuzi lupta impotriva lui si sa observi poruncile evanghelice fara primejdii si in odihna. Iar daca aceasta este cu neputinta, grabeste sa lupti impotriva lui, invatand tehnica luptei din Scripturi; iar aceasta, ca sa nu fii invins de el din necunoastere si sa fii dat astfel focului vesnic. Si acestea s-au spus totusi din nebagare de seama pentru cei casatoriti care, fara risc, neglijeaza pazirea poruncilor lui Hristos. Tu insa, cel iubitor al legilor ceresti ale vietii si practicant al felului de viata ingereasca, tu care doresti sa fii in armata impreuna cu sfintii ucenici ai lui Hristos, si te fortifici pe tine, ca sa suporti suferintele si sa intri in adunarea monahilor cu toata hotararea. La inceputul renuntarii tale la lume sa fii curajos, asa incat sa te indepartezi de simpatia vie a rudelor tale dupa trup si cu intelepciune tare sa schimbi cele muritoare cu cele nemuritoare. Iar cand te vei desparti de lucrurile care iti apartin, sa fii ferm si sigur ca le faci sa ajunga in ceruri, ascunzandu-le in sanurile saracilor, dar gasindu-le la Dumnezeu cu mult sporite. Sa nu te lasi cuprins de intristare ca te desparti de prieteni si cunoscuti, fiindca te vei uni cu Hristos, Care a fost rastignit pentru tine. Caci cine ar putea fi socotit mai prietenos pentru noi decat El? Iar daca, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei invinge pe vrajmasul tau dupa primul pumn, sa nu te arunci pe tine ca pe unul dintre vasele fara de pret. Pentru ca deja prin renuntarea la lucrurile pamantesti i-ai asigurat loc de cinste in apropierea lui Hristos. Cerceteaza asadar cu multa grija si prudenta ca sa gasesti pe un barbat care sa fie un indrumator sigur pentru viata ta, cu experienta in buna indrumare a celor ce se indreapta spre Dumnezeu, plin de virtuti, un barbat a carui dragoste de Dumnezeu sa fie dovedita de insesi faptele lui si care sa cunoasca dumnezeiestile Scripturi, sa fie sarguincios, neiubitor de arginti, neafacerist, pasnic, iubitor de Dumnezeu, iubitor de saraci, nemanios, neranchiunos, capabil sa edifice pe cei care i se ataseaza, nevanitos, nemandru, nedoritor de flatare, neschimbator, neiubind nimic mai mult decat pe Dumnezeu; si daca vei gasi pe unul asemenea, sa i te incredintezi lui, dupa ce vei abandona si vei lepada vointa ta, ca sa fii gasit ca vas curat si sa pastrezi astfel bunurile care au fost asezate inlauntrul tau, spre lauda sl marirea ta. Caci daca vei pastra ceva din vechile tale patimi, vei transforma in otet bunurile ce fusesera stabilite in tine si astfel vei fi aruncat afara, ca unul dintre vasele fara de folos.


III

Urmeaza a doua lupta impotriva rivalului mantuirii noastre. Invatamintele pe care le luam de la dascalii nostri buni sunt bune; de la cei rai, dimpotriva, sunt rele. Asadar, cand vrajmasul nostru rau nu va putea sa ne convinga sa ramanem in amestecul si pierzarea lumii, se forteaza sa ne convinga sa nu ne incredintam pe noi insine vietii celei sigure (monahice) sau barbatului care ar urmari si ar indrepta toate pacatele noastre, ci altuia, anume unuia care lauda si justifica propriile lui patimi, sub masca pogoramantului fata de cei care traiesc impreuna, ca sa ne intoarca la vechile legaturi ale pacatului. Iar daca te vei incredinta unui barbat cu multe virtuti, vei deveni mostenitorul bunatatilor lui si vei fi foarte fericit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Iar daca, fiind intristat trupul tau, vei cauta dascal care este ingaduitor fata de patimile tale sau, mai mult, care impartaseste caderea ta, in zadar ai intreprins lupta tagaduirii, fiindca te-ai incredintat unei vieti pline de patimi, incredintandu-te unui indrumator orb si inaintand spre groapa, "Caci, daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa", si "este destul ucenicului sa fie ca invatatorul sau". Aceste cuvinte sunt ale lui Dumnezeu si ele nu vor insela. Se cuvine sa traiesti potrivit legii atletice; altfel nu vei fi incoronat pentru ca, precum a spus Apostolul: "iar cand se lupta cineva, la jocuri, nu ia cununa daca nu s-a jucat dupa legile jocului".


IV

Asadar, daca vei gasi cu ajutorul lui Dumnezeu (si vei gasi, in orice caz, daca vei cauta), un invatator de fapte bune, sa fii cu bagare de seama sa nu faci ceva impotriva parerii lui. Pentru ca orice fapta ce se face pe ascuns de el este furt si ierosilic, care conduce la moarte si nu foloseste, chiar daca i s-ar parea ca este (fapta) buna. Pentru ca, daca este buna, pentru care motiv se face pe ascuns si nu in mod vizibil? Intreaba-ti gandul, care incearca staruitor sa te fure, prin cele care se par drepte, caci prin cele asa-zise bune rau intelese, te pregateste pentru fapte josnice. Sa nu modifici cantecele magice ale color care prezinta animale salbatice, fiind neindemanatic la acompaniere, ca nu cumva sa exciti pe sarpe, caci, fiind invaluit de ei si nefiind in stare sa te impotrivesti, vei fi inghitit de ei fara scuza. Sa nu te bizui pe originea nobila si sa nu urmaresti cinstea, fiindca "omu1 firesc nu primeste cele ale Duhului". Sa nu incerci sa falsifici ceva din ceea ce din obisnuinta sunt socotite veritabile, dar nici sa nu rabzi cu usurinta ta pe cei care se lupta si sa te incarci tu cu sarcina pacatelor; sa eviti, adica, folosirea unui pat moale, imbracaminte sau incaltaminte sau ceva de alt fel sau varietate de hrana sau masa care se intinde intr-un mod nepotrivit cu timpul renuntarii tale sau o atitudine indecenta sau o pozitie de sedere indecenta sau o munca manuala mai usoara si mai curata. Toate acestea nu numai cand le-ai avea, ci si cand le-ai dori, nu vor avea buna reusita. Caci daca nu vei intelege ca sunt masinatii diavolesti si nu le vei indeparta indata din inima ta, ele pregatesc caderea ta din viata in Hristos. Dar asezandu-ti inlauntrul tau ca esti mai necinstit si mai pacatos decat toti oamenii, strain si vagabond si primit din mila de catre cei care au renuntat (la lume) inaintea ta, grabeste-te sa fii ultimul dintre toti si slujitor tuturor. Caci acestea iti vor aduce cinste si glorie adevarata, nu acelea. Sa ai urechile deschise spre ascultare si mainile pregatite spre implinirea celor pe care le auzi. Sa ai gura tacuta si inima atenta (la ce se petrece in jur). Sa nu participi la glume, dar sa fii prudent si intelept pentru ascultarile salvatoare ale Dumnezeiestilor Scripturi. Ascultarea povestilor lumesti sa fie pentru tine ca o gustare amara, iar povestirile barbatilor sfinti, ca un fagure cu miere. Grabeste-te sa imiti pe aceia care s-au exercitat inainte de tine in cele morale si sa nu astepti ca fiecare sa invete. Sa lupti sa ajungi la virtuti mai mari si sa nu fii indiferent pentru cele mai mici. Sa nu dispretuiesti nici o greseala, chiar daca o fapta este atat de mica incat n-ar provoca scandal, ci ingrijeste-te cu graba s-o redresezi prin pocainta, chiar daca multi savarsesc inca multe greseli, mici si mari, si raman nepocaiti. Sa nu te faci judecatorul greselilor altora, pentru ca au judecator drept Care va da fiecaruia dupa faptele lui. Tu poarta-ti sarcina ta si usureaz-o, atat cit poti. Caci cel care adauga greutate la sarcina lui, el insusi o va purta. Pocainta este mantuirea, prostia este moartea pocaintei.


V

Ascunde-te de oamenii usuratici, dar lui Dumnezeu sa te arati cit nai des. Sa renunti la orice aparitie in public, atat cit depinde de tine, evitand desertarile inimii tale. Caci ai iesit din manastire? Ai renuntat atunci la cumpatare. Te-ai intors in lume? Te-ai intalnit cu femeia prostituata. Aceasta dupa ce-ti va incanta urechile cu vorbe provocatoare, ochii cu frumusetea fetei ei, gustul cu mancaruri apetisante, te va atrage la ea, ca (prins) in carligul unditei, apoi dupa ce te va implica cu membrele corpului tau si te va strange in bratele ei, taria dorintei tale pentru cumpatare se moleseste, si astfel te face vicios, dupa ce te atrage pe nesimtite la ea de la viata de virtute. Iar daca vei putea vreodata, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa scapi din plasa ei, te vei intoarce la manastire (chilie), dar nu acelasi, ci ca un neputincios si bolnav, fara zel pentru vreo fapta de virtute, si vei redobandi vechea ta obisnuinta dupa multa vreme. Pentru ca dorinta si a unuia si a celuilalt mod de viata te va turbura cu gandurile, dar cu multa osteneala vei reusi sa dai sufletului tau victoria (cantecele victoriei). Iar daca s-ar intampla ca pentru vreo imprejurare sa te gasesti departe de manastire (chilie), sa te incingi cu platosa temerii de Dumnezeu, sa iei in mainile tale dragostea lui Hristos si sa distrugi cu cumpatare desavarsita dorintele placerilor; si cand vei termina lucrul, sa pleci indata, fara pierdere de timp, si cu aripi iuti, ca porumbelul nevinovat, sa te intorci din lume la arca de unde ai fost trimis, purtand in gura milostivirile lui Hristos; astfel vei convinge gandurile tale interioare ca nu este eu putinta sa fie gasita in oricare alt loc odihna mantuitoare. Fiind tanar, fie cu trupul fie cu intelepciunea, fugi de trecerea timpului in convorbiri cu cei de aceeasi varsta si fugi de acestia ca de foc. Pentru ca vrajmasul pe multi i-a ars prin acestia si i-a dat focului vesnic si cu asa-zisa iubire duhovniceasca i-a aruncat in prapastia ingrozitoare a Statului celor cinci cetati. Si pe cei salvati din mare si din valuri si din furtuni, cand se gaseau fara grija in porturi, i-a afundat impreuna cu corabia si incarcatura ei. In timpul mesei sa stai departe de cel tanar. Cand vei fi trimis sa te culci, hainele tale sa nu fie aproape de ale lui, ci mai degraba sa primesti la mijloc un batran. Iar cand vorbeste cu tine sau canta psalmi inaintea ta, sa-i raspunzi cu ochii in jos, ca nu cumva cu privirea fixata in fata sa primesti de la vrajmas, care seamana in urma, samanta dorintei si sa produci roadele seductiei si pierzaniei. In casa sau in locul in care nimeni nu vede lucrurile tale sa nu fii gasit impreuna cu el, sub pretextul studierii cuvintelor dumnezeiesti sau a vreunei alte mari nevoi. Pentru ca nimic nu este mai necesar ca sufletul, pentru care a murit Hristos. Sa nu te increzi in gandul fals care iti vara in minte ca nu exista scandal, ci din marea experienta a celor care au cazut si care, infatisandu-ti acestea in mod clar, te incredinteaza ca insusi gandul este scandal.


VI

Crede in cuvintele mele, care au fost produse de inima frateasca. Recurgeti la batrani greu de abordat, care intaresc pe tineri pentru fapte virtuoase cu cuvinte pilduitoare si nu vatama deloc prin compararea lor. "Cu toata grija pazeste-ti inima". Caci, asa cum omul este urmarit continuu de catre hoti, noaptea si ziua, dar este rapit inopinat, fara sa stii tu, fii atent ca nu cumva astfel vrajmasul sa te insele cu pacatul lui originar si sa te arunce indata din paradisul desfatarii. Pentru ca acela care a antrenat si a lipsit pe Adam de viata prin furtul hranei, care a incercat sa ispiteasca si pe Iisus, nu se va rusina cu atat mai mult sa te incoroneze si pe tine cu prima cauza a relelor (adica lacomia), stiind ca aceasta este otrava puternica. Pentru ca patima lacomiei nu-si arata puterea ei de la natura in abundenta alimentelor, ci in dorinta si gustarea lor cate putin. Caci daca dorinta gustarii cate putin va reusi sa te arunce in patima lacomiei, te va da mortii fara dificultate. Caci asa cum apa de la natura este prevazuta cu multe canale (ramuri) si pregateste locul sa fie rodnic in jurul acestor canale, la fel si patima lacomiei, daca isi are izvorul in inima ta, adapa toate simturile tale si, dupa ce va dezvolta inlauntrul tau o padure a rautatii, va face sufletul tau locuinta a fiarelor salbatice. Caci eu stiu pe multi care au fost stapaniti de patimi si si-au restabilit sanatatea, dar dintre toi nu cunosc pe nici unul mancacios sau gurmand, ci fie ca au abandonat viata cumpatata si s-au pervertit cu lumea, fie ca se straduiesc sa se ascunda printre cei cu cumpatare si din cauza voluptatii sunt antrenati cu diavolul. Caci acestia sunt mincinosii, cei care se jura mult, sperjurii, razvratitii, razbunatorii, tipatorii, josnicii (cei nedemni de a fi liberi), desfranatii, cei care totdeauna se plang, cei care permanent interogheaza, cei care se complac la intuneric si care lucreaza cu vointa lor impotriva oricarui mod virtuos de viata. Caci, ca sa acopere patima lacomiei, cad intr-un roi de rautati care, in aparenta, sunt intre cei salvati, dar prin fapte (sunt) intre cei condamnati.


VII

Lacomia a dat pe Adam mortii si a adus in lume distrugerea din placerea pantecelui. Noe a fost batjocorit, Ham a primit blestem, Esau a pierdut dreptul de intai nascut si a ajuns ginerele hananeilor, Lot ia ca femei pe fiicele lui si se face ginerele sau si socrul sau, devine adica tatal barbat, si bunicul tata, dispretuind astfel din ambele laturi legile naturii. Lacomia a facut si pe Israil inchinator la idoli si l-a facut sa le cada trupurile in pustie. Aceasta pe acela dintre profeti care a fost trimis de Dumnezeu ca sa mustre pe un rege ticalosit, l-a facut prada fiarei salbatice, si acesta, pe care regele Ieroboam cu toata puterea lui imparateasca nu a putut sa-l pedepseasca, fiind prins cu momeala pantecelui, si-a gasit o moarte nefericita. Dimpotriva, Daniil, barbat cu (multe) dorinte, fiindca si-a stapanit pantecele a cucerit regatul haldeilor, a rasturnat idolii si a daramat sarpele, a imblanzit leii, a prezis intruparea lui Dumnezeu si a talmacit Sfintele Taine. Cei trei sfinti tineri, fiindca s-au aratat superiori placerii pantecelui, au dispretuit mania imparateasca si au indraznit sa coboare cu curaj in acel ingrozitor cuptor arzand, pe care a avut taria sa-l aprinda imparatul Nabucodonosor. Ei au dovedit ca icoana de aur, care era zeificata, era lipsita de putere, dar aceea care a fost pregatita cu mult timp inainte de satana, ca sa dispretuiasca slava lui Dumnezeu, a fost luata ca prada si a fost oferita stapanului lor. Au facut pe acest rege foarte nepios si toata tabara, (care era) impotriva lui Dumnezeu, sa laude pe Dumnezeu impreuna cu toata zidirea. Si, ca sa spun toate pe scurt, daca vei stapani pantecele, vei locui paradisul, iar de nu-l vei stapani, vei deveni prada mortii.


VIII

Fa-te tezaur credincios al virtutilor si vei avea drept cheie glasul parintelui tau duhovnicesc. Aceasta sa-i deschida gura pentru impartasirea painii si aceasta sa i-o inchida. Sa nu primesti ca sfatuitor pe sarpe, pentru ca, in loc sa-i dea sfat bun, vrea sa te ridice ca prada. Fereste-te de pacatul mancarii pe ascuns, chiar daca ar fi vorba de o simpla gustare. Caci, daca va putea sa te devieze spre un lucru mic, te va arunca in lupta si te face prizonier. Sa nu deschizi urechile tale la oricine vorbeste si sa nu raspunzi oricarui vorbitor in discutiile ce nu au nici o legatura cu scopul ascezei. Asculta invataturile bune si intretine inima ta cu studierea acestora. Fereste urechile tale de povestiri lumesti, ca nu cumva sa intinezi sufletul tau stropindu-l cu noroi. Sa nu te interesezi sa urmaresti discutiile altora, nici sa nu te amesteci in convorbirile lor, ca sa nu fii luat in ras si tu, iar pe acestia sa-i faci clevetitori. Sa nu fii curios si sa nu vrei sa vezi toate, ca sa nu introduci otrava patimilor in gandirea ta. Sa privesti ceea ce este folositor, sa asculti ceea ce este folositor, sa vorbesti ceea ce este folositor, sa raspunzi ceea ce este folositor. Sa nu te grabesti sa te asezi cand de fata este unul mai mare decat tine. Chiar daca ai fi invitat, sa nu te asezi aproape de el, ci sa privesti in jurul tau ici si colo, grabindu-te sa gasesti un loc mai jos, ca sa te cinsteasca Dumnezeu pentru umilinta ta. Fiind intrebat, sa raspunzi cu voce putina si smerita, daca nu esti intrebat, sa stai linistit. Daca este intrebat altul, strange-ti gura ca nu cumva din graba inimii limba sa-si ia libertatea (sa vorbeasca) si, deviind, sa raneasca pe vreunul dintre cei care executa asceza cu toata strictetea si sa devii in acest fel delicvent. Iar cand te vei aseza, sa nu incrucisezi picioarele, pentru ca aceasta este dovada de inadvertenta si de inima nestatornica. Iar cand vorbesti cu unul mai mic decat tine sau cand esti intrebat ceva de acesta, sa nu raspunzi cu lipsa de zel, ca unul ce dispretuieste pe fratele sau si defaimeaza astfel pe Dumnezeu. Caci "cel ce isi bate joc de sarac defaimeaza pe Ziditorul sau" spun Pildele. Cuvantul (ziditor al) rugaciunii sa preceada toate cuvintele tale, confirmand astfel dragostea ta fata de aproapele. Cuvant asemanator sa spui si la mijlocul si la sfarsitul conversatiei tale, cu fata plina de bucurie, ca sa faci placere celui cu care ai vorbit. Pentru orice fapta a aproapelui tau dusa la bun sfarsit sa te bucuri si sa preamaresti pe Dumnezeu; caci faptele lui implinite sunt ca ale tale proprii, dupa cum si ale tale ca ale lui. Sa eviti sa stai in capul mesei si in primele banci in adunari, ci sa urmaresti ultimul loc, ca sa auzi mai degraba "prietene, muta-te mai sus". In timpul mesei mana ta stanga sa nu se agite, nici sa nu se faca stapana pe cea dreapta. Mai degraba sa nu faca nimic, iar daca nu (se poate), sa ajute celei drepte. De fiecare data cand vei fi chemat la rugaciune, gura ta sa rasune si sa observi randuiala pana la sfarsitul rugaciunii, plecarea inainte fiind socotita mare paguba. Caci daca nu te ridici cu usurinta de la masa, unde mananci pentru intarirea corpului tau, inainte de a fi completat cele indispensabile pentru viata - si nu te indepartezi cu usurinta fara o mare nevoie -, cu atat mai mult se cuvine sa ramai la masa duhovniceasca si sa-ti intaresti sufletul prin rugaciune. Caci cu cit difera cerul de pamant si cele ce se afla in cer de cele care se afla pe pamant, cu atat difera sufletul de trup.


IX

Sufletul este copie a cerului, pentru ca in acesta locuieste Domnul, iar trupul este din pamant, in care locuiesc oameni muritori si animale fara ratiune. Asadar potriveste-ti nevoile trupului dupa orele rugaciunilor si sa fii pregatit sa nu asculti de gandul care te departeaza de randuiala. Caci obiceiul diavolilor (este ca) in timpul orelor de rugaciune, sub pretextul unui asa-zis motiv binecuvantat, sa ne preseze pentru retragere, sa ne rapeasca, in mod aparent justificat, de la rugaciunea mantuitoare. Sa nu spui, sub pretext fals, vai, capul meu, sau oh! burta mea, aducand acestea ca marturii incontrolabile ale unei suferinte inexistente si violand astfel intensitatea vegherii in favoarea odihnei. Ci mai degraba sa spui rugaciuni tainice pentru care Dumnezeu, Care vede in ascuns, iti va rasplati la aratare. Sa faci negustorie toata viata ca sa gasesti bogatie ascunsa in ziua nevoii. In zilele slujirii tale cu osteneala trupului sa ai si cuvant de rugaciune pentru dragostea celor slujiti, ca, pentru slujirea ta, sa fie bineprimita, dreasa (potrivita) cu sare. Sa nu lasi sa faca altul lucrurile care ti s-au repartizat tie, ca sa nu se ia de la tine plata si sa se dea altuia, si sa nu fie cinstit altul cu bogatia ta, in timp ce tu vei fi umilit. Sa indeplinesti lucrarile slujirii tale cu cinste si cu sarguinta ca servind pe Hristos, "pentru ca blestemat - spune Scriptura - este cel care face lucrurile Domnului cu neglijenta". Sa-ti fie teama - ca si cum te-ar supraveghea Dumnezeu - sa folosesti rau, din exces sau din dispret, uneltele ce ti s-au incredintat, chiar daca s-ar parea ca sunt fara valoare. Lucrul slujirii este mare si prin el se dobandeste imparatia cerurilor. Pentru ca este navodul virtutilor care contine toate poruncile lui Dumnezeu, si, inainte de toate, umilinta cea cu totul virtuoasa, cea care poarta fagurele bunatatilor; apoi aceasta: "Caci flamand am fost si Mi-ai dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain si bolnav si in temnita si Mi-ati ajutat". Si este mai bine cand slujirea datorata se implineste cu umilita intelepciune, fara aroganta, fara manie si fara murmurare. Sa fii zelos pentru cei care traiesc drept si sa inscrii faptele lor in inima ta. Sa te rogi sa fii impreuna cu putini, pentru ca acesta este un bun rar, pentru aceasta putini sunt si cei care intra in imparatia cerurilor. Sa nu crezi insa ca toti cei ce vietuiesc in manastire se mantuiesc, si cei rai si cei buni. Caci nu este asa. Caci multi vin spre viata virtuoasa, dar putini primesc jugul ei, pentru ca celor sarguinciosi le apartine imparatia cerurilor, "si cei care se silesc pun mana pe ea", (dupa) cuvantul evanghelic. Silinta a fost numita oboseala trupului, pe care au suportat-o de bunavoie ucenicii lui Hristos prin renuntare la vointele proprii si la odihna trupului, dar cu pazirea tuturor poruncilor lui Hristos. Asadar, daca vrei sa pui mana pe imparatia lui Dumnezeu, devino silitor, vara-ti gatul in jugul slujirii lui Hristos, strange gura jugului in jurul grumazului tau si jugul sa apese gatul tau. Usureaza-te cu osteneala virtutilor, cu postul, cu vegherea, cu ascultarea, cu linistea, cu psalmodierile, cu rugaciunile, cu lacrimile, cu lucrul mainilor noaptea, cu rabdarea oricarei suparari care iti iese inainte si de la demoni si de la oameni.


X

Sa nu te convinga cu timpul gandul mandriei sa-ti usurezi sarcinile, ca sa nu fii surprins inaintea usilor iesirii (din viata) gol de virtuti si sa fii gasit afara de portile imparatiei. Sa nu te mandresti cu treapta pe care o ai in cler, ci mai degraba sa devii modest. Pentru ca progresul sufletului este progres in smerenie, din ingamfare provine caderea si dezonoarea. Cu cit s-ar intampla sa te apropii spre treptele ieraticesti mai inalte, cu atat sa te smeresti, ingrozindu-te exemplul fiilor lui Aaron. Cunoasterea pietatii inseamna cunoasterea smereniei si a bunatatii. Smerenia este imitarea lui Hristos, dar aroganta si indrazneala si nerusinarea sunt imitarea diavolului. Fii imitator al lui Hristos, si nu al lui antihrist, al lui Dumnezeu, si nu al diavolului; al stapanului, si nu al fugarului; al celui milostiv, si nu al celui nemilos; al iubitorului de om, si nu al celui care uraste pe om; al fiilor camerei nuptiale, si nu al fiilor intunericului; nu fi ambitios ca sa conduci comunitatea frateasca, ca sa nu pui peste grumazul tau jugul strain al pacatelor. Examineaza lucrarea in fiecare zi, compar-o cu lucrarea dinaintea ei si ingrijeste-te s-o imbunatatesti. Progreseaza in virtuti ca sa apropii pe ingeri. Ramai in manastire nu timp de cateva zile, nici de cateva luni, ci timp de multi ani, laudand cu cantari pe Stapanul tau noaptea si ziua, imitand cantarile heruvimice. Daca vei incepe astfel si vei termina in acelasi mod, dupa ce vei parcurge calea plina de greutati in timpul scurt al practicii tale ascetice, cu harul lui Dumnezeu vei intra in paradis in veselia splendorii facliei sufletului, bucurandu-te impreuna cu Hristos in vecii vecilor. Amin.

<--PAGEBREAK-->
CUVANT DESPRE ASCEZA

Cum se cuvine sa se pregateasca monahul


I

Se cuvine ca monahul, inainte de toate, sa aiba o viata lipsita de bunuri materiale, izolare trupeasca si infatisare modesta, glas potrivit si cuvant intelept, sa nu ceara zgomotos mancare si bautura si sa manance in liniste; in fata celor mai in varsta sa taca si pe cei mai intelepti decat el sa-i asculte; pe cei egali cu el sa-i iubeasca si pe cei mai mici decat el sa-i sfatuiasca cu dragoste; sa se indeparteze de cei usuratici si de cei cu pofte trupesti si de cei care se amesteca in toate; sa gandeasca mai mult si sa vorbeasca mai putin; sa nu fie indraznet la cuvant, sa nu flecareasca si sa nu fie gata sa rada; sa se infatiseze respectuos; sa-si indrepte privirea in jos, iar sufletul in sus; sa nu contrazica cu cuvinte respingatoare si sa fie supus; sa lucreze cu mainile lui si sa aiba totdeauna in minte sfarsitul (lucrurilor); sa se bucure cu nadejde, sa rabde in suferinta, sa se roage fara incetare si sa multumeasca pentru orice (lui Dumnezeu); sa fie smerit fata de toti si sa urasca mandria ; sa fie cumpatat si sa pazeasca inima de gandurile rele; sa-si adune comoara in cer prin pazirea poruncilor, sa se analizeze pe sine in privinta gandurilor si faptelor din fiecare zi; sa nu se angajeze in indeletniciri lumesti si in discutii fara rost; sa nu aprecieze viata celor dezordonati, ci sa doreasca pe cea a sfintilor parinti; sa se bucure cu cei care savarsesc virtutea si sa nu-i invidieze. Sa sufere cu cei care sufera si sa planga impreuna cu ei, sa-i deplanga mult, dar sa nu-i blameze; sa nu certe pe cel care se intoarce de la pacat, dar nici sa nu-l justifice. Inainte de toate sa marturiseasca inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor ca este pacatos, sa dojeneasca pe cei fara de randuiala, sa imbarbateze pe cei slabi la suflet, sa serveasca pe cei bolnavi si sa spele picioarele sfintilor; sa se ingrijeasca de ospitalitate si de iubirea frateasca, sa se impace cu cei de aceeasi credinta; sa-1 mustre pe omul eretic, sa citeasca cartile canonice, iar de cele apocrife nici intamplator sa nu se preocupe; sa nu discute despre Tatal si despre Fiul si despre Sfantul Duh, ci sa gandeasca si sa marturiseasca cu curaj Taina cea de o fiinta si necreata, iar celor care intreaba sa le raspunda ca trebuie sa ne botezam, precum am primit din traditie, si sa credem cum am marturisit la botez si sa preamarim pe Dumnezeu asa cum am crezut. Sa se indeletniceasca cu fapte si cu vorbe bune; sa nu se jure deloc; sa nu dea bani cu dobanda, nici grau si vin si ulei, cu conditia sa i se restituie mai mult; sa fie strain de desfrau, de betie si de griji lumesti; sa nu vorbeasca cu inselaciune si sa nu vorbeasca deloc impotriva cuiva, sa nu spuna si nici sa nu asculte cu placere clevetiri; sa nu creada indata acuzatia impotriva cuiva; sa nu asupreasca din manie, sa nu se lase stapanit de descurajare; sa nu se manie cu usurinta impotriva aproapelui, sa nu poarte manie impotriva cuiva si sa nu raspunda la rau cu rau; mai degraba sa fie insultat decat sa insulte, sa fie lovit decat sa loveasca, sa fie nedreptatit decat sa nedreptateasca, sa fie jefuit decat sa jefuiasca.


II

Si inainte de toate se cuvine ca monahul sa se infraneze de la intalniri cu femei si de la bautura, pentru ca vinul si femeile inseala pe cei intelepti; si pe cel care indeplineste dupa putere poruncile Domnului, sa nu-l neglijeze, ci sa primeasca de la el salariul (cuvenit) si lauda, si sa dovedeasca bucuria vietii vesnice; si sa aiba permanent inaintea ochilor spusa lui David si sa zica: "Vazut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu ma clatin". Si, pe de o parte, ca fiu sa iubeasca pe Dumnezeu din toata inima si puterea si curajul si taria, iar pe de alta parte, ca rob sa-L respecte si sa se teama (de El) si sa I se supuna si cu frica si cu cutremur sa lucreze la mantuirea lui; sa fie fierbinte cu duhul, sa fie imbracat cu armatura Duhului Sfant si sa alerge cu siguranta si sa manuiasca sabia ca si cum ar lovi aerul si sa invinga pe vrajmas cu slabiciunea trupului si cu saracia sufletului; sa indeplineasca toate poruncile si sa-si spuna netrebnic, sa multumeasca sfantului, prealaudatului si infricosatorului Dumnezeu, dar sa nu faca nimic din duh de cearta si din marire desarta, ci pentru Dumnezeu si pentru buna placerea Lui: "Pentru ca Dumnezeu a risipit vasele celor ce plac oamenilor". Sa nu se laude deloc, nici sa nu i se spuna laude si nici sa nu asculte cu placere pe altul laudandu-se; ci sa indeplineasca toate (slujirile) in taina si sa nu faca spre a se arata oamenilor; si sa caute numai lauda de la Dumnezeu si sa aiba in minte prezenta Lui infricosatoare si glorioasa, trecerea cea de aici si bunurile pregatite celor drepti, si la fel: "focul care este pregatit diavolului si ingerilor lui". Dar in plus fata de toate acestea, sa-si aminteasca cuvantul apostolic: "Ca nu sunt vrednice patimirile vremii de acum de marirea care mi se va descoperi". Si impreuna cu David sa prezica: "Pentru cei ce vor pazi poruncile Lui exista rasplatire multa", plata multa, coroanele dreptatii, corturi vesnice, viata fara de sfarsit, bucurie de nedescris, sedere netulburata in jurul Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, adevaratului Dumnezeu in ceruri; vedere fata catre fata, dantuiri impreuna cu ingerii, cu parintii, cu patriarhii, cu profetii, cu apostolii, cu martirii, cu marturisitorii si cu toti cei care au bineplacut lui Dumnezeu din veci, cu care sa ne instruim sa ne aflam prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia (I se cuvine) marirea si puterea in vecii vecilor. Amin.
<--PAGEBREAK-->
CUVANT

Despre judecata lui Dumnezeu



I

Gratie milostivirii si iubirii de oameni a bunului Dumnezeu, Care S-a descoperit prin harul Domnului nostru Iisus Hristos cu lucrarea Sfantului Duh, m-am liberat, dupa traditie, de vechea ratacire a neamurilor, si am fost, educat de la inceput de parinti crestini, de la care am invatat din copilarie Sfintele Scripturi, care ma conduc la cunoasterea adevarului. Dar cand am ajuns barbat si am calatorit mult si m-am indeletnicit, precum era firesc, cu multe lucrari, am cunoscut marea potrivire care exista intre cei ce se indeletnicesc cu fiecare arta si cu fiecare stiinta. Dar numai in Biserica lui Dumnezeu, pentru care a fost rastignit Hristos si asupra careia stapaneste din belsug Sfantul Duh, am cunoscut mult si exagerat dezacord in raporturile mai multora si in parerile lor despre Sfintele Scripturi. Si lucru mai infricosator decat toate, insisi intaistatatorii ei instruiti se deosebesc atat de mult intre ei in privinta cunoasterii si laudei (lui Dumnezeu) si isi insusesc cu atata contradictie poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, si sfasie fara mila Biserica lui Dumnezeu si turbura fara crutare turma Lui, incat si ei implinesc acum, ca si odinioara, cand au luat nastere anomeii, cuvantul: "Si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa faca pe ucenici dupa ei".


II

Acestea si alte asemenea vazand si intrebandu-ma in privinta lor care este si de unde (vine) cauza unui asemenea rau, la inceput m-am gasit ca intr-un adanc intuneric si inclinam, cum se intampla cu jugul, cand intr-o parte, cand intr-alta; pentru ca un mod dupa altul fie ma inclina spre partea lui, sub motivul obisnuintei indelungate a oamenilor, fie, iarasi, dupa alt mod, ma respingea, fiindca am inceput sa recunosc adevarul in Dumnezeiestile Scripturi. Si in timp ce induram aceasta de multa vreme si cautam cauza raului pe care l-am amintit, mi-a venit in minte cartea Judecatorilor, unde se povesteste ca cineva a facut ceea ce i s-a parut drept, pentru ca: "in zilele acelea nu era rege in Israel si fiecare facea ce i se parea cu dreptate". Asadar, amintindu-mi despre acestea, am socotit si pentru situatia prezenta acel lucru pe care a-l spune este groaznic, poate si ciudat, dar foarte adevarat ca sa poata fi inteles; ca nu cumva si acum aceasta atat de mare deosebire de pareri si lupta dintre cei din Biserica sa se intample din cauza lipsei de credinta in Unul, mare, adevarat si singur Imparat al tuturor si Dumnezeu; caci fiecare, indepartandu-se de invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, vrea sa impuna unele ganduri si hotarari proprii prin autoritate oficiala si mai degraba sa conduca impotrivindu-se Domnului, decat sa se conduca de Domnul. Asadar, dupa ce am luat in considerare aceasta si m-am turburat de excesiva lipsa de piosenie, cercetand mai mult, m-am convins deopotriva si din cele ce se intampla in viata ca motivul amintit mai inainte este adevarat, intrucat am vazut, pe de o parte, ca toata buna ordine si armonie se pastreaza in lume atata timp cit toti se supun unui conducator, iar pe de alta parte, ca orice neintelegere si impartire, chiar si poliarhia, provin din anarhie. Caci eu am cunoscut candva un roi de albine conducandu-se dupa legea naturii militareste si supunandu-se cu intelepciune reginei proprii. Si eu am cunoscut multe asemenea, dar am si auzit multe (asemenea), dar stiu si mai multe cei ce se indeletnicesc cu acestea, asa incat si de la acestia se dovedeste cu adevarat ceea ce am spus eu. Asadar, daca buna ordine si armonia disting pe aceia care se supun unei porunci si au un rege, orice discordie si impartire este dovada anarhiei. Potrivit acestui mod, o asemenea deosebita intelegere fata de poruncile Domnului si fata de aproapele nostru, care se intalneste si la noi, poate fi dovada fie a departarii adevaratului rege, potrivit cu: "pana ce va fi dat la o parte cel care o tine acum pe loc", fie a tagaduirii lui, potrivit cu: "Zis-a cel nebun in inima sa: nu exista Dumnezeu". Dar ca semn si element justificativ al acestei situatii s-a adaugat: "Stricatu-s-au oamenii si s-au facut urati intru indeletnicirile lor".


III

Asadar, aici Scriptura a aratat ca rautatea prezentata este semnul lipsei de piosenie care se furiseaza pe ascuns in suflet. Si intr-adevar fericitul Apostol Pavel, dand cu mai multa violenta fricii judecatilor lui Dumnezeu pe cei care si-au pierdut inima, stabileste judecata ca pedeapsa pentru cei ce au neglijat sa cunoasca cu adevarat pe Dumnezeu. Caci ce spune? "Si precum n-au incercat sa pastreze pe Dumnezeu in cugetele lor, ata si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor, fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvin. Plini fiind de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate, plini de pizma, de ucidere" s.c.l. Si am convingerea ca Apostolul nu a luat aceasta judecata de la el (caci avea pe Hristos care vorbea in el), ci era condus de glasul lui Hristos prin care spune ca pentru aceasta vorbeste multimilor in parabole, ca sa nu inteleaga dumnezeiestile taine ale Evangheliei, pentru ca i-a prevenit si a inchis ochii lor si cu urechile au auzit greu, si a invartosat inima lor; asa incat in locul pedepsei sa suporte lipsa de privire spre lucrurile mai importante, toti cati, fiind preveniti, de buna voie si-au omorat vederea sufletului, fiind orbiti; ceea ce David ingrozindu-se ca va suferi, a spus: "lumineaza ochii mei (Doamne), ca nu cumva sa adorm intru moarte".

Asadar din acestea si din cele asemenea am socotit ca este clar ca in general rautatea patimilor face sa patrunda in noi o parere de neacceptat din necunoasterea lui Dumnezeu; dar mai ales deosebirea de pareri intre cei mai multi se datoreaza faptului ca ne facem pe noi insine nevrednici de grija Domnului. Iar daca vreodata as hotari sa cercetez viata unuia de acest fel, nu voi putea sa socotesc marimea unei asemenea insensibilitati sau nerozii sau disperari sau, pentru exagerarea rautatii, n-as avea ce sa spun. Caci daca si la animalele nerationale se intalneste realizata atat de bine armonia reciproca privitor la ascultarea lor de un conducator, ce putem sa spunem noi, care ne gasim intr-o atat de mare discordie unul fata de altul si intr-o atat de mare impotrivire fata de poruncile Domnului? Pentru ca nu luam in considerare ca toate aceste exemple s-au dat acum de bunul Dumnezeu ca sa ne invatam si sa ne inteleptim, si ca in marea si infricosata zi a judecatii vor fi infatisate acestea spre rusinea si condamnarea celor incorigibili de catre Cel care a spus mereu ca: "Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau; dar Israel nu Ma cunoaste si poporul Meu nu Ma pricepe", si multe alte asemenea; dar aceea care s-a spus de catre Apostol: "Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna; si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna" si: "Ca sa nu fie dezbinare in trup, ci madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele", fiind puse in miscare, fara indoiala, de singur sufletul care locuieste in ele, pentru care motiv a fost randuit astfel? Eu socotesc ca sa se pastreze o asemenea randuiala si disciplina mult mai bine decat in Biserica lui Dumnezeu, catre care s-a spus: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte"; iar aceasta se intampla fiindca unicul si singurul cap adevarat, care este Hristos, stapaneste si uneste fiecare madular cu celalalt spre buna intelegere. Dar in cei in care nu domneste bunaintelegere, nu se pastreaza legatura pacii, nici nu se pazeste blandetea in duh, ci se intalneste impartirea, cearta si invidia. Ar fi deci mare indrazneala ca unii ca acestia sa fie numiti madulare ale lui Hristos sau sa se spuna ca sunt condusi de El, iar din pura ignoranta ar spune cu indrazneala ca acolo stapaneste si domneste dorinta carnii, dupa glasul Apostolului, care spune hotarat ca: "aceluia caruia va dati spre ascultare robi, sunteti robi aceluia caruia va supuneti". Acelasi Apostol descrie caracteristicile formale ale acestei dorinte a carnii, cand spune: "Cata vreme este intre voi pizma si cearta si dezbinari, nu sunteti, oare, trupesti?". Dar in acelasi timp el invata clar consecintele grave ale acestei conduite si incompatibilitatea ei cu pietatea, spunand ca: "dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii Iui Dumnezeu si nici nu poate", caci, precum spune Domnul: "nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni".


IV

Apoi, dupa ce, Cel Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care toate s-au facut, declara: "Eu M-am coborat din cer, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui, Celui care M-a trimis" si: "de 1a Mine Insumi nu fac nimic" si: "Am primit porunca ce sa spun si ce sa vorbesc", si dupa ce Sfantul Duh, Care imparte marile si minunatele harisme si lucreaza totul intru toate, nu spune de la Sine nimic, ci numai cate va auzi de la Domnul, oare nu este nevoie cu mult mai mult ca intreaga Biserica a lui Dumnezeu sa se straduiasca sa pastreze unitatea Duhului intru legatura pacii si sa se implineasca astfel si ceea ce s-a spus in Fapte: "iar inima si sufletul multimii celor care au crezut erau una"? Este clar deci ca nici unul din cei care au crezut n-a pus mai presus vointa sa proprie si ca toti traiau de obste intru Unul Sfant Duh vointa Domnului nostru Iisus Hristos, Care a spus: "M-am coborat din cer, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui Care M-a trimis", in legatura cu care spune: "Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor; ca toti sa fie una". Din aceste pasaje si din multe altele, pe care nu le-am mai amintit, m-am incredintat clar si de nediscutat ca este necesara concordanta, in Duhul Sfant, dupa vointa lui Hristos, in intreaga Biserica a lui Dumnezeu, si ca este primejdioasa si fatala lipsa de ascultare fata de Dumnezeu, care se exprima prin separarea dintre ei (a crestinilor), caci: "cel care nu asculta de Fiul nu va vedea viata, ci mania 1ui Dumnezeu va ramane peste el"; dupa acestea am socotit sa cercetez si urmatoarele: care pacate este cu putinta sa fie iertate de Dumnezeu si pentru cate si ce fel de pacate se face cineva raspunzator ca si fie judecat pentru neascultare.

Asadar, cercetand Sfintele Scripturi, gasesc in Vechiul si in Noul Testament ca neascultarea de Dumnezeu nu se judeca nici dupa multimea pacatelor si nici dupa marimea lor, ci pentru singura calcare a oricarei porunci, fiind judecata in mod clar neascultarea de Dumnezeu, iar judecata lui Dumnezeu (intervine in mod obisnuit) impotriva oricarei neascultari; intr-adevar, in Vechiul Testament citesc acel ingrozitor sfarsit al lui Ahar, si istoria celui care a cules lemne in zi de sambata, dar dintre acestia nici unul nu este aflat ca ar fi pacatuit vreodata impotriva lui Dumnezeu in vreun alt chip sau ar fi nedreptatit pe vreun om, nici mult, nici putin. Intr-adevar, unul pentru prima si singura culegere de lemne in zi de sambata este pedepsit fara discutie, neafland loc de pocainta, fiindca a fost ucis cu pietre indata de tot poporul dupa porunca Domnului; iar celalalt, fiindca numai a sustras ceva din cele care trebuiau sa fie aduse la adunare si nu fusesera primite de catre cei care hotarasc pentru aceasta, s-a facut vinovat de nimicire nu numai el, ci si sotia si copiii lui, precum si cortul lui impreuna cu toate bunurile lui. Caci de la putin, raul pacatului lui s-ar fi intins, in chipul focului, la tot poporul si, chiar fara ca poporul sa cunoasca faptul si fara sa fi participat la pacat, daca poporul, simtind mania lui Dumnezeu, nu s-ar fi desprins indata din caderea barbatilor nimiciti; dar odata cu batranii a cazut cu fata la pamant si Isus al lui Navi, dupa ce si-a imprastiat mai intai tarana pe cap; si astfel fiind dovedit de cler, vinovatul a primit pedeapsa amintita.


V

Dar, poate, cineva ar spune ca acestia erau banuiti, pe buna dreptate, si de alte pacate din cauza carora au fost condamnati si pentru cele de mai sus, si ca Sfanta Scriptura aminteste numai pe acestea ca mai grave si vrednice de moarte. Insa chiar daca un asemenea om ar avea indrazneala sa adauge ceva la Sfanta Scriptura sau sa scoata ceva, n-ar putea oare sa acuze si pe Mariam, sora lui Moise, pentru multime de pacate, a carei virtute stiu ca nu era ascunsa nici unuia dintre credinciosi? Aceasta, pentru ca a spus ceva impotriva lui Moise numai in parte ca imputare, fiindca aceasta era adevarat (caci a zis: "Femeie etiopianca si-a luat ca sotie"), a fost ranita de o atat de mare suparare a lui Dumnezeu, incat nu i s-a iertat pedeapsa pacatului decat la rugamintea lui Moise. Asadar, cand stiu pe insusi Moise, servul lui Dumnezeu, cel atat de mare, cel invrednicit ce o atat de mare si de minunata cinste de catre, Dumnezeu, ca de mai multe ori sa fie recunoscut de El si sa auda: "Te cunosc mai bine decat pe toti si ai aflat bunavointa inaintea ochilor Mei"; cand stiu ca acesta, in contradictia cu privire la apa, pentru nici un alt cuvant decat numai sa spuna poporului care murmura pentru lipsa de apa "Au doara din stanca aceasta va vom scoate apa?", numai pentru aceasta a primit amenintarea ca nu va intra in pamantul fagaduintei, care era atunci fondul promisiunilor fata de iudei, cand stiu pe acesta ca s-a rugat si n-a fost certat; cand stiu ca n-a fost socotit vrednic de nici o iertare pentru acel mic cuvant fata de atatea mari fapte ale lui, atunci vad in realitate "asprimea lui Dumnezeu", dupa Apostol, dar in realitate sunt convins ca este adevarata aceasta: "daca dreptul abia se mantuieste, ce va fi cu cel necredincios si pacatos?".

Dar pentru ce sa relatez toate acestea? Cand voi auzi acea infricosatoare hotarare a lui Dumnezeu impotriva celui care din nestiinta a calcat numai o singura porunca, nu stiu cum sa arat mai demn teama mea pentru marimea maniei Lui. Cai este scris (in Scriptura): "De va gresi cineva impotriva uneia dintre toate poruncile Domnului si va face ce nu se cuvine sa faca si din nestiinta s-a facut vinovat si va fi sub pacat, acela sa aduca la preot din turma sa de oi, jertfa pentru vina, un berbec fara meteahna, cu pretuirea corespunzatoare pacatului; si preotul ii va curati greseala in care a cazut el din nestiinta si i se va ierta lui. Caci savarsise greseala inaintea Domnului". Asadar, daca judecata este atat de inflexibila pentru cei ce pacatuiesc din nestiinta, iar jertfa este necesara pentru curatire, pe care si dreptul Iov marturiseste ca o aducea pentru fiii sai, ce poate sa spuna cineva despre cei care pacatuiesc cu stiinta sau despre cei care sunt indiferenti dintre acestia? Si, ca sa nu aparem ca numai pe cei care gandesc aceasta ii masuram dupa supararea (lui Dumnezeu) impotriva lor, este nevoie sa ne reamintim iarasi de Scriptura inspirata de Dumnezeu, care este in masura, in cazul de fata, sa ne dovedeasca chiar cu o singura ilustrare judecata acestor oameni. "Si fiii lui Eli (preotul) - spune (Scriptura) - erau netrebnici". Asadar, fiindca tatal lor nu se comporta fata de ei mai aspru, in timp ce ei erau astfel, a provocat o atat de mare manie in rabdarea lui Dumnezeu, incat, cand s-au rasculat cei de alt neam (filistenii), fiii lui au fost ucisi de aceia, in razboi, intr-o singura zi, iar intreg poporul a fost biruit si multi dintre ei au fost ucisi; dar s-au intamplat cu chivotul legii sfinte a Domnului lucruri care nu au mai fost auzite vreodata inainte: adica chivotul, pe care nu era permis sa-l atinga nici israelitii, nici chiar toti preotii totdeauna; chivotul, care nu era posibil sa fie asezat in loc obisnuit, sa fie transportat de catre cei nepiosi in diferite parti si sa fie plasat nu in cele sfinte, ci in temple idolatre. Din aceste lucruri putem sa intelegem cit de mare s-a intamplat sa fie rasul si batjocura celor de alt neam (filistenii) chiar si impotriva numelui lui Dumnezeu. In afara de acestea se arata ca insusi Eli a avut un sfarsit vrednic de toata mila, dupa ce in prealabil a primit amenintarea ca si descendentii lui vor fi indepartati de la demnitatea preoteasca, lucru care s-a si intamplat.


VI

Mari nenorociri s-au intamplat poporului. Asemenea (nenorociri) a suferit tatal pentru nelegiuirea copiilor lui, desi el in viata lui n-a fost acuzat vreodata pentru ceva; si n-a suportat sa fie linistit pentru ei, ci adesea ii indemna sa nu ramana in pacatele lor, spunand: "Nu, copiii mei, nu; nu sunt bune vestile pe care eu le aud despre voi", si fiindca crestea mai tare marimea pacatului, le-a infatisat mai ingrozitoare primejdia, zicand: "Ca de va gresi omul fata de alt om, atunci se vor ruga pentru el lui Dumnezeu; iar de va pacatui cineva fata de Domnul, atunci cine va mijloci pentru el?". Totusi nenorocirile aratate (mai inainte) s-au intamplat, fiindca el n-a dovedit zelul cuvenit impotriva lor. Intr-adevar, asemenea judecati (condamnatoare) impotriva oricarei neascultari gasesc foarte multe in Vechiul Testament; totusi, cand revin la Noul Testament, unde Domnul nostru Iisus Hristos n-a dezlegat de pedeapsa nici pe cei care gresesc din nestiinta, ci a intins mai tare amenintarea impotriva celor care gresesc cu stiinta, pentru care a spus: "Iar sluga aceea care a stiut voia stapanului si nu s-a pregatit pe sine, nici n-a facut dupa voia lui, va fi batuta mult, si cea care n-a stiut dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batuta putin", cand gasesc asemenea hotarari ale Insusi Celui Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu si revolta sfintilor Apostoli impotriva celor care pacatuiesc, si ca aceste atat de aspre si mari suferinte ale celor care cad chiar numai intr-un singur pacat nu sunt mai mici decat acelea care au fost aratate din Vechiul Testament, ci mult mai mult, atunci inteleg asprimea condamnarii. Pentru ca, de la "cel caruia i s-a incredintat mult, mai mult vor cere de la el".

Iata insa ca si fericitul Pavel arata, in acelasi timp, marea vrednicie a chemarii noastre si revolta impotriva oricarui pacat prin cuvintele: "Caci armele luptei noastre nu sunt trupesti, ci puternice inaintea lui Dumnezeu, ca sa darame intariturile. Noi surpam gandurile si toata trufia care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu si tot gandul il robim spre ascultarea lui Hristos", dar nu numai atat, ci completeaza: "Si suntem gata sa pedepsim toata neascultarea".

Daca va cerceta cineva mai cu atentie fiecare cuvant al acestei pericope, poate sa inteleaga spiritul Dumnezeiestii Scripturi mai exact, ca nimeni dintre noi n-a lasat sufletul sa rataceasca alunecand spre pacat cu conceptii gresite, socotind ca unele pacate se pedepsesc si altele se lasa nepedepsite. Dar ce spun? "Daramand gandurile rele si orice trufie care se inalta ca fortareata impotriva cunoasterii lui Dumnezeu". Incat orice pacat, fiindca este dispretuire a poruncii dumnezeiesti, se numeste fortareata care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu, lucru care se exprima mai clar in cartea "Numeri". Asadar, acolo Dumnezeu, dupa ce a enumerat pacatele fara voie si a hotarat jertfele care trebuie aduse pentru ele, a trebuit sa dea poporului legi corespunzatoare si pentru pacatele cele cu voie. Si incepe precum urmeaza: "Si sufletul care va lucra cu mana semeata" (mana semeata numeste indrazneala celor care pacatuiesc cu voia), pe care Apostolul o numeste "fortareata care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu", fie ca este bastinas, fie ca este strain, acesta dispretuieste pe Dumnezeu, "si acel suflet se va starpi din mijlocul poporului sau, caci a dispretuit cuvantul Domnului si a calcat poruncile Lui; acel suflet va fi starpit cu totul, si pacatul lui va fi asupra lui".


VII

Aici trebuie sa observam si aceea ca, daca acel suflet nu se distinge prin violenta, pacatul lui nu ramane numai in el, ci se intinde si la acei care nu au dovedit ravna buna, precum se arata in multe locuri ale Scripturii si s-a intamplat de multe ori. Si ca sa ne invatam din exemplele mai mici cit de mult trebuie sa ne temem pentru lucrurile mai importante, sa cercetam cu grija indignarea lui Dumnezeu impotriva celor care nu se supun preotului sau judecatorului, precum se arata in Deuteronom. Asadar (se) spune: "Si omul care se va purta asa de indaratnic, incat sa nu asculte pe preotul care sta acolo la slujba inaintea Domnului Dumnezeului tau, sau pe judecatorul care va fi in zilele acelea, omul acela sa moara; si se va pierde tot raul din Israel, si tot poporul va auzi si se va teme si nu se va mai purta in viitor cu indaratnicie". Fata de acestea, cunoscand urmarea, cum sa nu fie cuprins cineva de frica foarte mare si sa lucreze cu intelepciune?

Apoi (Apostolul) spune: "Am pus stapanire pe toata gandirea, spre ascultarea lui Hristos". "Toata gandirea", nu aceasta sau aceea. "Si sunteti gata sa pedepsim", si aici la fel, nu aceasta sau aceea, ci "toata neascultarea": prin urmare ne-a inselat obiceiul foarte rau; prin urmare traditia deosebitoare a oamenilor ne-a provocat mari rele, prin aceea ca pe unele le condamna ca pacate asa-zis determinate, iar pe altele le ia in considerare cu usurinta, si in timp ce lasa impresia ca se revolta hotarat impotriva celor determinate ca: uciderea, adulterul si cele asemenea, pe altele nu le socoteste vrednice nici chiar de o simpla epitimie, ca: mania, injuria, betia, lacomia si cele asemenea, impotriva carora, toate, in alta arte, Pavel, vorbind in Hristos, a dat aceasta hotarare, spunand ca: "cei care fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte". Dar acolo unde se darama orice fortareata care se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu si tot gandul este robit spre ascultarea lui Hristos si toata neascultarea de asemenea se pedepseste, acolo nimic nu ramane nedaramat, nimic nu se lasa nepedepsit, nimic nu ramane fara sa fie supus lui Hristos. Apostolul Pavel a aratat ca in orice neascultare exista obisnuinta si foarte grava necinstire de Dumnezeu, cand spune: "Tu, care te lauzi cu legea, Il necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea legii". Dar nu cumva acestea sunt numai vorbe si nu realitati? Iata asadar (raspunsul): in Corint cel care avea pe femeia tatalui sau, fara sa fi fost condamnat pentru vreo alta calcare a legii decat numai pentru aceasta, a fost predat satanei spre distrugerea carnii lui, pana ce prin fapte vrednice de pocainta isi va indrepta pacatul; si nu numai el, ci intreaga Biserica a fost socotita vinovata pentru acel grav delict, pentru ca n-a indreptat pe cel care a pacatuit. "Ce vreti - intreaba Pavel - sa vin la voi cu toiagul? si dupa putin "Iar voi v-ati semetit in loc mai degraba sa va fi jelit, ca sa fie scos din mijlocul vostru cel ce a savarsit aceasta fapta". Dar ce sa mai spun despre Anania (despre care se aminteste) in Fapte? Ce alt rau se gaseste ca a facut decat numai cel cunoscut? Asadar de unde apare vrednic de atat de mare manie? Vanzand bunul propriu, a adus banii si i-a pus la picioarele Apostolilor, retinand ceva din pret: pentru aceasta, chiar in acea ora, a fost condamnat la moarte impreuna cu sotia lui, neinvrednicindu-se nici macar sa cunoasca motivele pacatului in vederea pocaintei; nici timp ca sa se reculeaga in acest scop nu i s-a dat si nici bunavointa spre a se pocai nu a aflat. Dar servul celei atat de mari si aspre judecati, slujitorul celei atat de mari manii a lui Dumnezeu impotriva ce