Academia Română a reprezentat încă de la înfiinţare cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din România. Cei mai de seamă oameni ai culturii naţionale şi-au înscris numele între membrii prestigioasei societăţi culturale. A fi ales membru activ al Academiei Române în urma unei activităţi ştiinţifice purtate în sprijinul limbii şi a cultivării poporului român este o încununare a tuturor eforturilor depuse şi o recunoaştere obiectivă a valorilor promovate.


Această înaltă distincţie de membru activ al Academiei Române a fost primită de vrednicul episcop al Caransebeşului, Nicolae Popea, cel de-al doilea ierarh al Bisericii Bănăţene restaurată prin grija Mitropolitului Şaguna. Numirea nu a însemnat decât răsplata dobândită în urma eforturilor îndelungate pentru apărarea şi consolidarea limbii române şi a credinţei strămoşeşti, fapte consemnate în lucrările scrise: Vechea Mitropolie Ortodoxă Română a Transilvaniei, suprimarea şi restaurarea ei (1870), Arhiepiscopului şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna (1879), Memorialul arhiepiscopului şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna, sau luptele naţionale-politice ale românilor (1846-1873) (în 1889), studii şi articole publicate în „Telegraful Român“ şi în „Foaia Dieceaznă“ (Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti 1996, p.341-342). Pe baza acestor lucrări Academia Română l-a ales membru activ în 1899, fiind al doilea episcop – după Melchisedec de la Roman – care s-a învrednicit de această cinste (Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 226).


Foaia oficială a Episcopiei Caransebeşului acordă foarte mare atenţie acestui moment din viaţa episcopului Popea reflectat cu multe consecinţe de imagine şi în viaţa eparhiei.


Prima ştire publicată de Foaia Diecezană despre alegerea ierarhului eparhiot ca membru activ al Academiei Române este destul de la lapidară, lucru explicat în conţinutul anunţului prin întârzierea cu care a ajuns materialul: „La încheierea Foaiei primim îmbucurătoarea ştire că Academia Română din Bucureşti, întrunită în sesiune generală în şedinţa sa ţinută joi în 8/20Aprilie a.c., a ales pe membrul ei onorariu de până acum, pe Prea Sfinţia Sa Domnul Episcop diecezan Nicolae Popea, de membru activ”. (Foaia Diecezană (F.D.), nr.15 / 11 aprilie 1899, p.7)


Următorul număr al Foii Diecezane prezintă pe larg evenimentul alegerii la rubrica intitulată Ovaţiune: „Ştirea despre alegerea săvârşită joi în 8/10 aprilie a.c., a Prea Sfinţiei Sale, Domnului Episcop Diecezan Nicolae Popea, de membru activ al Academiei Române din Bucureşti a umplut de satisfacţiune şi bucurie inimile tuturor românilor. Deosebit de veseli de această distincţiune bine meritată suntem noi, fiii credincioşi ai Bisericii drept credincioase din Ungaria şi Transilvania, cu atât mai vârtos că motivul acestei înalte distincţiuni este activitatea literară ce a dezvoltat-o Prea Sfinţia Sa pe terenul istoriei noastre bisericeşti naţionale“. (F.D., nr. 16 / 18 aprilie 1899, p. 2)


Activitatea de istoric a episcopului Nicolae Popea, hotărâtoare în alegerea lui ca membru al Academiei este ilustrată în continuarea articolului: „Prea Sfinţia Sa pe lângă toată activitatea legată de postul său de secretar încrezut al Marelui Andrei, o activitate ce numai din roadele ei se poate aprecia, s-a ocupat şi cu istoria Bisericii noastre naţionale. Prea Sfinţia Sa este cel dintâi bărbat al nostru, care cu multă erudiţiune dar şi cu multă căldură de inimă pentru Biserica străbună a neamului său, adună şi rânduieşte din izvoare, în mare parte necunoscute, toate datele ce privesc istoria Bisericii noastre, şi apoi cu o pătrundere deplină a acestora scoate la iveală firul roşu al evenimentelor prin care a trecut Biserica noastră de la începutul ei şi până în zilele marelui Andrei“.(Ibidem)


Este subliniat acest eveniment prin importanţa sa de a dărui pentru prima dată în Banat un Episcop Academiei Române: „Prea Sfinţia Sa este cel dintâi bărbat al nostru care prin valoroasele sale scrieri a ridicat Bisericii, căreia i-a jertfit viaţa, un monument ce vitregia timpurilor în care trăim, în veci nu-l vor şterge de pe faţa pământului. Prea Sfinţia Sa este unul dintre rarii bărbaţi ai noştri care s-a făcut model de imitare tuturora care vor să facă adevărate servicii Bisericii noastre pe orice teren“. (Ibidem)


Nu se putea trece un astfel de moment fără arătarea prinosului de recunoştinţă al preoţilor şi credincioşilor din eparhie, care au adus prinosul lor de recunoştinţă ierarhului cărturar: „Conduşi de sentimente de stimă şi veneraţiune, fruntaşii din centrul diecezei noastre, membri Consistoriului al institutelor diecezane şi preoţimea locală, n-a lăsat nefolosită ocazia binevenită de a felicita în ziua de Florii pe Prea Sfinţia Sa pentru înalta distincţie“. (Ibidem)
Aflăm din paginile Foii Diecezane că Episcopul Nicolae Popea a primit felicitările Consistoriului diecezan prin părintele arhimandrit Filaret Musta, care i-a prezentat noului ales cuvinte de laudă şi mulţumire, urări de sănătate, putere fizică şi sufletească întru mulţi ani spre binele şi prosperitatea Bisericii şi Naţiunii. (Ibidem)


Un alt episod, cel al deplasării la Bucureşti a ierarhului caransebeşean pentru primirea festivă în Academie, este redat cu interes de Foaia Diecezană la rubrica Varietăţi: „ Prea Sfinţitul Domn Episcop diecezan Nicolae Popea a plecat cu trenul accelerat de sâmbătă seara 4 Martie a. c. la Bucureşti, însoţit fiind de Prea Cuvioşia Sa Domnul arhimandrit Filaret Musta, pentru de a lua parte la şedinţa Academie Române. Primirea P. S. Sale în Bucureşti a fost foarte călduroasă. În „România Jună” de Joi cetim: Întrarea în sala Academiei a demnului perlat Episcop Nicolae Popea a fost salutată cu vii aplauze de membri Academiei. Sesiunea generală a Academiei s-a deschis marţi. Prea Sfinţia Sa va ţinea vorbirea Sa de recepţiune despre Andreiu Baron de Şaguna şi va răspunde domnului Dimitrie Sturzda. (F.D. nr. 11 / 12 martie 1900, p.5)


Toate acestea sunt prezentate detaliat în numărul următor al publicaţiei, sub titlul de pe prima pagină Prea Sfinţitul nostru în Bucureşti: „După ştirile aduse de foile din România, Prea Sfinţia Sa, Domnul Episcop Nicolae Popea, a fost primit cu multă căldură şi amabilitate din partea academicienilor şi demnitarilor bisericeşti de acolo“. (F. D., nr. 12 / 19 martie 1901, p. 1) Pe lângă participarea la şedinţele Academiei „a fost primit joi 9 martie în audienţă la Majestatea Sa regele Carol carele s-a întreţinut cu Prea Sfinţia Sa ¾ ore în modul cel mai amabil despre starea bisericilor şi şcolilor de la noi şi despre subiectul pe care Prea Sfinţia Sa l-a tratat luni, la 13 martie, în discursul său de la Academie. Prea Sfinţia Sa, însoţit de preacuvioşia sa părintele arhimandrit Filaret Musta a făcut o vizită joi 9 martie la Î.P.S. Mitropolit Primat şi Mitropolitul Moldovei, iar cu o zi înainte Marchizului de Pallavicini, ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei“. (Ibidem)


„Duminică, 12 martie, a avut loc la Institutul Teologic din Radu Vodă un concert executat de către teologii şi elevii Seminarului Central şi ai Seminarului Nifon. La acest concert, cercetat de clerul înalt din România şi reprezentanţii Guvernului, a luat parte şi P.S. Sa împreună cu părintele P.C. Sa, Părintele Filaret Musta. Concertul a succes splendid şi P.S. Sa şi-a exprimat mulţumirea şi a felicitat pe compozitorul Chiriac, conducătorul corului capelei din Paris, ale cărui piese în stil oriental s-au executat şi care era de faţă.


Luni a avut loc festivitatea solemnă în care Prea Sfinţia Sa, Episcopul nostru, şi-a ţinut discursul de recepţiune. Despre decursul acestei şedinţe citim în România Jună ,,Ieri, Academia Română a primit în sânul său în mod sărbătoresc pe noul său membru P.S.S. Nicolae Popea, Episcopul Caransebeşului, care şi-a ţinut cuvântarea de primire vorbind despre: Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna ... “ (Ibidem)


Foaia Diecezană pomeneşte numele personalităţilor care au participat în sala de şedinţe festive a Academiei Române la primirea ierarhului bănăţean: N. Ionescu, P. Poni, A. Naum, V. Maniu, A. D. Xenopol, I. Vulcan, St. Fălcoianu, Dim. A. Sturdza, V. A. Urechilă, Dr. Felix, N. Quintescu, B. Haşdeu, karagiani, Sp. Haret, Erbiceanu, I. Klinderu, Dr. Kalinderu, Dr. V. Babeş, Dr. Rămniceanu, Gr. Ştefănescu, d-nu C.F. Robescu, d-nu Sabba Ştefănescu, Dr.D. Onciu, Th. Speranţei, Dr. Istraţi, Gr. Tocilescu, I. Bogdan, Ionescu-Gion, I. Tanoviceanu, P. Grădişteanu, St. Sihleanu, Dr. Vitzu, etc. (Ibidem)




Se pomenesc în rândul invitaţilor: Mitropolitul Iosif al Moldovei, Î. P. S. S. Mitropolitul primat Iosif al Moldovei, Episcopul Atanasie al Râmnicului, Episcopul Partenie al Dunării de Jos, P.S.S. Arhiereul Clistrat Orleanu, P.S. Sa Pimen Piteşteanul, apoi d-na Zoe D. Sturzda, d-na de Dunka Schianu şi d-na colonel Şaguna, d-nii generali Budişteanu, Rasty şi Algiu, colonel Şaguna, protopresbiter Simion Popescu şi d-nii Eugen Brote, A. C. Popovici, Stănescu, Moroianu, Chendi, St. Popp, St. Orăşeanu, Gârboviceanu etc. (Ibidem)


Momentul intrării ierarhului din Caransebeş în sala de şedinţe festive a Academiei Române este redat de Foaia Diecezană astfel: „Pe la ora 1 şi un sfert îşi face intrarea în sală noul membru, P.S. Sa Episcopul Nicolae Popea, îmbrăcat sărbătoreşte şi însoţit de vicarul său Filaret Musta. La ora 1 şi jumătate Majestatea Sa regele Carol şi principele Ferdinand, care sunt întâmpinaţi de către Domnul preşedinte al Academiei Române şi domnii Sturdza şi Aurelian. Majestatea Sa regele şi principele, în trecere spre tribuna prezidială, salută pe P.S. Sa Episcopul Nicolae Popea. D. Poni, preşedintele Academiei Române, dă citire unei frumoase cuvântări din partea membrilor Academiei către Augustul său Protector, la care Majestatea Sa regele răspunde prin o frumoasă vorbire, zisă cu glas tare şi cadenţat. Majestatea Sa, în vorbire, spune că dăruieşte Academiei Române un important memoriu scris în limba franceză de un diplomat, asupra stărilor din Moldova din timpul lui Alexandru Ipsilati. Majestatea Sa arată şi cuprinsul diferitelor părţi ale memoriului şi apoi, urând spor în lucrările Academiei Române, dă cuvântul P.S. Sale Episcopul Nicolae Popea, pe care spune că-l salută cu căldură în mijlocul Academiei noastre“. (Ibidem, p. 2)


„P.S. Sa Episcopul Nicolae Popea începe prin a mulţumi Înaltului corp pentru alegerea făcută în persoana Sa; spune că de mai bine de 50 de ani n-a pus piciorul pe pământul României şi face o comparaţie între starea ţării de atunci şi cea de azi, creată mai ales prin înţelepciunea şi eroismul Majestăţii Sale regelui Carol. Trece apoi la subiect şi după ce face biografia lui Andrei Şaguna, se opreşte şi analizează pe larg activitatea lui politică plină de înţelepciune, care a adus românilor din Transilvania o nouă viaţă politică şi bisericească. (Ibidem)


Discursul de recepţie a avut loc la şedinţa Academiei Române în 13/26 martie 1900. El este publicat în întregime în numerele următoare ale Foii Diecezane. Discursul a fost elevat, dar în acelaşi timp patetic, fiind pomenite foarte multe evenimente din viaţa mitropolitului Andrei Şaguna aşa cum au fost ele trăite de autor, ca ucenic şi colaborator al marelui vlădică transilvan vreme de aproape 20 de ani.


Discursul de recepţie a fost considerat un impunător monument literar care slăveşte memoria aceluia pentru care s-a scris şi care aşează totodată în conştiinţa posterităţii numele de istoric al Episcopului Nicolae Popea. (I. Lupaş, Episcopul Nicolae Popea, Tipografia eparhială ortodoxă română, Sibiu 1933, p. 16)


Pentru a arăta importanţa momentului pentru Biserica bănăţeană şi impactul pe care pe care l-a avut primirea în Academie a episcopului Popea, vom spicui mai jos din discursul prin care Dimitrie Sturdza, secretarul general al Academiei Române, a răspuns din partea Academiei:
„Am simţit cu toţii o adâncă bucurie sufletească, când am auzit răsunând în Academie vocea Prea Sfinţitului Episcop Nicolae Popea. Avem mulţumirea de a vedea în mijlocul nostru pe unul dintre cei mai distinşi membri ai Bisericii. Avem fericirea de a saluta pe bărbatul care a stat Mitropolitului Şaguna, cât a fost în viaţă, credincios conlucrător în via Domnului, iar după moarte-i credincios urmaş. Se mai adaugă şi simţământul recunoştinţei, căci Prea Sfinţitul Episcop a călcat peste povara anilor şi peste ostenelile unei călătorii îndepărtate, pentru a ne întâmpina cu o călduroasă cuvântare, care mult timp va rămâne adânc întipărită în inimile noastre“. (Răspunsul Domnului Dimitrie Strurdza la discursul P. S. S. Episcopului Nicolae Popea, în .Academia Română, Discursuri de recepţiune, vol XXI, Bucureşti, 1900, p. 38)


Cuvântarea lui Dimitrie Sturdza, supusă în asentimentul întregii Academii Române a încununat munca de o viaţă a acestui slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos, aşezându-l la locul binemeritat:
„Prea Sfinţitul Episcop Nicolae Popea a făcut intrarea sa în Academia Română, vorbindu-ne de Andrei Şaguna. Cine altul putea să ne cuvânteze mai cu însufleţire despre marele preot al Bisericii, despre marele fiu al neamului? Oare nu a fost Prea Sfinţia Sa carele, îndată după sfârşirea din viaţă a mitropolitului Andrei Şaguna, s-a grăbit a ne înfăţişa cu voiciune figura lui, munca lui, faptele lui? Mai târziu tot Prea Sfinţia Sa i-a împrospătat memoria într-o scriere aleasă prin formă şi plină de învăţătură prin conţinut, arătându-ne cine a fost mitropolitul Andrei pentru Biserica sa, pentru poporul său“. (Ibidem)


Dimitrie Sturdza vorbeşte apoi despre cei doi mari arhierei ai neamului românesc din secolul al XIX-lea – Veniamin Costache şi Andrei Şaguna – care au marcat prin faptele lor întreaga lor existenţă a Bisericii româneşti şi viaţa celor care i-au cunoscut: „Doi arhierei a avut neamul românesc în secolul XIX, care au stat făclii luminătoare în timpul cât au trăit şi au rămas făclii luminătoare ale timpului care a urmat după dânşii. Numele acestor doi bărbaţi, posteritatea îi va pronunţa cu o veneraţiune nu numai neschimbată, dar crescândă“. (Ibidem, p.39)
Venit ca o argumentare la lucrarea Episcopului Nicolae Popea, răspunsul lui Dimitrie Sturdza evocă vremea glorioasă a celor doi arhierei care au strălucit în mijlocul neamului lor credinţă şi fapte.


Cuvântarea se încheie astfel: „Datorăm această serbare sufletească Prea Sfinţitului Episcop Nicolae Popea, care din 1877 este membru onorar al Instituţiei noastre şi pe care din anul trecut îl numărăm printre membri ei ordinari. Viaţa şi munca sa l-au înălţat în treptele bisericeşti şi sociale. Viaţa sa şi munca sa ne vor servi de exemplu, ca astfel să ne facem folositori patriei şi neamului şi să contribuim la întărirea şi înălţarea Institutului românesc al Academiei“. (Ibidem, p. 42)


Încheierea făcută de Dimitrie Sturdza în răspunsul dat Episcopului Nicolae Popea la citirea lucrării sale dedicate lui Andrei Şaguna arată preţuirea de care se bucura marele ierarh din Caransebeş în România. Dar mai plin de semnificaţii s-a arătat acest discurs în rândul preoţilor şi credincioşilor bănăţeni. Foaia Diecezană consemna: „Aşa s-a sfârşit serbarea înălţătoare de la Academie. Majestatea Sa regele şi Principele au părăsit sala luându-şi rămas bun de la Prea Sfinţia Sa, episcopul Popea… Noi fii credincioşi ai Prea Sfinţiei Sale, părintelui Episcop Nicolae Popea, făloşi suntem de strălucitele succese ce le-a repurtat iubitul nostru arhipăstor în tot timpul cât a petrecut în România”. (F.D., nr. 12 / 19 martie 1901, p. 2)