TATĂL NOSTRU...



Când norii tună şi mările urlă, ei Te cheamă: „Domnul nostru !“
Când meteoriţii cad şi focul izbucneşte din pământ, ei Îţi vorbesc: „Creatorul nostru”
Când florile înfloresc primăvara şi păsările adună fân uscat pentru cuibul lor, ei Îţi cântă: „Stăpânul nostru!”
Dar eu când ridic ochii mei spre tronul Tău, eu Îţi şoptesc: „Tatăl nostru!”
A fost un timp, lung şi îngrozitor, când oamenii Te¬-au numit şi Ţi-au spus: Domnul sau Creatorul sau Stăpânul! Da, atunci când omul a văzut că este numai obiect între obiecte. Dar acum mulţumind Unuia Născut şi Celui mai bun Fiu al Tău, am învăţat numele Tău cel drept. De aceea şi eu îndrăznesc ca Hristos să te chem: „Tată!”
Dacă Te numesc „Domnul”, eu cu frică mă închin înaintea Ta ca robul în mulţimea de robi.
Dacă Te numesc „Creator” eu mă despart de Tine, cum se desparte noaptea de zi sau frunza de copacul ei.
Dacă Te privesc şi spun „Stăpâne” eu sunt ca o piatră între pietre şi ca o cămilă între cămile.
Dar dacă deschid gura mea şi şoptesc „Tată”, iubirea înlocuieşte frica, pământul mi se pare mai aproape de cer, şi eu mă plimb cu Tine ca şi cu un prieten al meu în grădina acestei lumi şi mă împărtăşesc din slava, patimile şi puterea Ta.
Tatăl nostru! Tu eşti Tatăl nostru al tuturor şi eu Te-¬aş micşora şi pe Tine dacă Te-aş numi „Tatăl meu!”
Tatăl nostru! Tu nu porţi grijă numai de mine un singur individ, ci de tot universul. Scopul Tău este ca toţi să intre în Împărăţia Ta, nu numai un singur om. Egoismul Îţi spune „Tatăl meu!”, pe când dragostea strigă „Tatăl nostru!”.
În numele tuturor oamenilor, a fraţilor mei, eu mă rog: „Tatăl nostru!”
În numele tuturor lucrurilor care mă înconjoară şi cu care m-ai împodobit, eu mă rog Ţie: „Tatăl nostru!”
Eu mă rog Ţie, Părinte al universului, numai pentru un lucru mă rog Ţie: cât mai repede să vină ziua când toţi oamenii, vii şi morţi, împreună cu îngerii şi stelele şi animalele şi lucrurile, Te vor numi cu adevăratul Tău nume: Tatăl nostru!

CARE EŞTI ÎN CERURI...

Noi ridicăm ochii noştri spre cer întotdeauna când trebuie să Te chemăm şi îi coborâm pe pământ când ne aducem aminte de păcatele noastre. Tu întotdeauna eşti 1a înălţime, aşa cum se cuvine măririi şi strălucirii Tale.
Tu eşti întotdeauna în ceruri, când suntem nevrednici să Te primim, dar Tu bucuros cobori la noi, în locuinţele noastre pământeşti, întotdeauna când Te dorim şi când Îţi deschidem uşa.
Şi dacă cobori la noi, Tu totuşi locuieşti în ceruri; în ceruri Tu trăieşti, pe ceruri Tu mergi, dar împreună cu cerurile Te apleci până la valea noastră.
Cerul este departe, foarte departe. Pentru omul care are sufletul şi inima întoarse de la Tine sau care râde când aude numele Tău. Dar cerul este aproape, foarte aproape pentru omul care întotdeauna ţine uşa sufletului deschisă şi aşteaptă să vii Tu, al nostru cel mai drag Oaspete.
Dacă s-ar compara cu Tine cel mai drept om, Tu te înalţi faţă de el ca cerurile faţă de văile pământului, ca viaţa de veci peste împărăţia morţii.
Noi suntem făcuţi dintr-un material stricăcios; cum am fi putut să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere nemuritoare?
Tatăl nostru care eşti întotdeauna deasupra noastră, coboară la noi şi ne ridică la Tine. Ce suntem noi decât limbi făcute din praf pentru a Te slăvi? Praful ar fi fost în veci mut şi nu ar fi putut să grăiască numele Tău cel Sfânt fără noi, Doamne. Cum Te poate praful şti decât prin noi? Cum ai fi putut Tu, Doamne, face minuni din praf dacă nu prin noi?

SFINŢEASCĂ-SE NUMELE TĂU ...

Tu nu devii mai sfânt pentru că noi Te sfinţim, dar sfinţindu-Te pe Tine noi ne sfinţim pe noi. Numele Tău este minunat. Oamenii se ceartă pe acest pământ pentru nume: al cui nume este mai mare! Bine ar fi să¬-şi aducă aminte de numele Tău în aceste certuri, căci atunci toate vorbele ar deveni domoale pentru că cele mai mari nume ale oamenilor luate împreună nu pot să se compare cu Numele Tău, Sfinte, Atotsfinte!
Când oamenii doresc să sfinţească numele Tău, ei roagă natura să le ajute. Ei iau piatră şi lemn să construiască biserici; ei împodobesc altarele cu perle şi flori şi fac focuri din ierburi şi iau tămâie de la pieptul fraţilor lor şi întăresc glasurile cu tăria clopotelor; şi cheamă animalele în ajutor să sfinţească numele Tău.
Natura este curată ca stelele Tale, şi nevinovată ca îngerii Tăi, Doamne. Miluieşte-ne pe noi pentru natura curată şi nevinovată, care cu noi împreună sfinţeşte numele Tău, Sfinte, Atotsfinţitorule.
Cum să sfinţim numele Tău?
Oare cu bucurie nevinovată? - atunci fă-Ţi milă de noi, pentru copiii noştri nevinovaţi.
Oare cu suferinţa? - atunci uită-Te la mormintele noastre. Sau numai cu jertfa noastră? - atunci adu-Ţi aminte de patimile mamelor, Doamne!
Numele Tău este mai tare decât fierul şi mai strălucitor decât lumina. Ferice de acela care are nădejdea în Tine şi se luminează cu al Tău nume.
Proştii spun: „Suntem înarmaţi cu fier: cine poate să se apropie de noi?” Dar Tu distrugi împărăţiile cu nevăzute insecte!
Îngrozitor este numele Tău, Doamne! EI luminează şi arde ca un nor mare de foc. Nu este nimic îngrozitor sau sfânt care să nu fie unit cu numele Tău. Dă-mi, o, Sfinte, dă-mi prieteni pe aceia care în inimile lor au înscris numele Tău, iar duşmani pe aceia care nu doresc să ştie nimic despre Tine. Iar aceşti prieteni rămân prietenii mei până la moarte, iar duşmanii vor îngenunchea înaintea mea şi se vor preda când se va dărâma fierul lor .
Groaznic şi sfânt este numele Tău, Sfinte, Atotsfinţitorule ! Şi să ne aducem întotdeauna aminte de numele Tău în toate clipele noastre de bucurie şi de osteneală în viaţă, aşa cum ne aducem aminte de numele Tău în ceasul morţii; da, Tatăl nostru ceresc, Tatăl nostru Sfânt!

SĂ VIE ÎMPĂRĂŢIA TA...

Să vină împărăţia Ta, o, Împărate Prea Înalt ! Noi ne¬am săturat de împăraţii care numai aparent arată mai mari decât ceilalţi oameni, dar care dorm în mormintele noastre, împreună cu cerşetorii şi cu robii.
Ne-am săturat de împăraţi care ieri şi-au declarat stăpânirea peste popoare şi pământuri, iar azi se plâng de durerea dinţilor !
Ne-am săturat de ei ca de norii care aduc prepeliţe în loc de ploaie.
„Uite, acesta este om înţelept. Dă-i coroana !” a strigat mulţimea. Coroanei îi este totuna pe al cărui cap se pune. Dar Tu, Doamne, ştii înţelepciunea înţelepţilor şi stăpânirea muritorilor. Oare să-ţi repet ceea ce-ţi este cunoscut? Oare să-Ţi spun Ţie cum cel mai înţelept dintre noi a stăpânit peste noi prost ca un lemn?
„Uite, acest om este om tare. Daţi-i coroana!” striga iarăşi mulţimea în alte vremuri şi generaţii. Şi aşa coroana a călătorit în tăcere de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, ştii valoarea puterii duhovniceşti a celor supuşi şi stăpânirea celor puternici. Tu ştii cu câtă slăbiciune cei tari au ţinut împărăţiile lor.
Acum ne-am învăţat prin pătimiri că nu există al Împărat afară de Tine. Sufletul nostru este însetoşat de a Ta Împărăţie şi stăpânire.
Rătăcind de ici colo, oare nu suntem de-ajuns supăraţi şi răniţi, noi, martori vii la mormintele micilor împăraţi şi împărăţii? Acum ne rugăm Ţie să ne ajuţi.
Ca să vină împărăţia Ta la orizont! Împărăţia Ta cea puternică, înţeleaptă şi părintească! Ca şi acest pământ, de mii de ani câmp de luptă, să fie o locuinţă, unde Tu eşti Stăpân iar noi oaspeţi.
Vino, Împărate, acolo unde Te aşteaptă tronul gol! Împreună cu Tine va veni armonia, iar cu armonia şi frumuseţea. Ne-am săturat de alte împărăţii, de aceea acum Te şi aşteptăm, Înalte Împărate, pe Tine şi împărăţia Ta!


...SĂ VIE VOIA TA PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT.

Cerul şi pământul sunt ogoarele Tale, Tata! Pe un ogor Tu semeni stele şi îngeri, iar pe celălalt oameni şi spini. Stelele se mişcă după voia Ta. Îngerii cânta la stele ca la harfă după voia Ta. Dar omul întâlneşte pe(alt) om şi întreabă: Care este voia lui Dumnezeu?
Până când omul nu doreşte să ştie voia Ta? Până când să se umilească el în faţa spinilor din calea picioarelor lui? Tu l-ai creat să fie egal cu îngerii şi cu stelele şi, iată, - pe el şi spinii îl depăşesc!
Dar, vezi, omul dacă doreşte, poate rosti numele Tău mai bine decât spinii, îl poate rosti ca îngerii şi stelele. O, Tu, Dătătorule de suflet şi voinţă, dă-i omului voia Ta!
Voinţa Ta este înţeleaptă şi senină şi sfântă.
Acea voinţă mişcă cerurile: de ce aceeaşi voinţa n-ar putea să mişte şi pământul, care, faţă de ceruri este ca o picătură de ocean?
Voinţa Ta este înţeleaptă. Eu ascult povestea generaţiilor trecute şi mă uit spre cer şi ştiu că stelele se mişcă cum s-au mişcat de mii de ani, întotdeauna la fel, şi aduc când trebuie vara şi iarna.
Tu nu eşti niciodată obosit, pentru că acţionezi cu înţelepciune, Tatăl nostru. Nici un lucru prost nu află vreodată loc în planul Tău. Tu eşti atât de proaspăt în înţelepciune şi în bunătate azi, ca în prima zi a facerii, iar mâine vei fi ca azi.
Voinţa Ta este sfântă pentru că este înţeleaptă şi proaspătă. Lumina este nedespărţită de Tine aşa cum noi suntem nedespărţiţi de aer.
Tot ce nu este sfânt poate să se înalţe la cer dar nimic nesfânt n-o să coboare vreodată din cer, de la tronul Tău, Părinte.
Noi ne rugăm, Ţie, al nostru Tată Sfânt, fă să vină cât mai repede ziua când voinţa tuturor oamenilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă, ca şi voinţa Ta şi când toate creaturile de pe pământ se vor mişca aşa cum se mişcă stelele pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate ale Tale uimitoare stele: Stăpâne, învaţă-ne! Dumnezeule, însoţeşte-ne! Părinte, scapă-ne!

...PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE, DĂ-NE-O NOUĂ ASTĂZI

Cine dă trupul dă şi sufletul; şi cine dă aerul dă şi pâinea. Fiii Tăi, Milostive Dătătorule, aşteaptă să le împlineşti Tu toate trebuinţele.
Cine va ilumina feţele lor dimineaţa, dacă nu Tu cu a Ta lumină?
Cine va supraveghea asupra suflării lor când dorm, dacă nu Tu, cel mai neobosit dintre toţi paznicii?
Unde am putea semăna noi pâinea noastră cea de toate zilele, dacă nu pe ogorul Tău? Cu ce am putea noi să o împrospătăm, dacă nu cu a Ta rouă a dimineţii? Cum am aduce-o la viaţă, dacă nu cu lumina Ta şi cu aerul Tău? Cum am putea noi mânca, dacă nu cu gura pe care ne-ai dat-o nouă?
Cum am putea noi să ne bucurăm şi să-Ţi mulţumim că ne-am săturat, dacă nu cu duhul pe care Tu l-ai suflat în tina neînsufleţită din care ai făcut minune, Tu, cel mai minunat artist?
Eu nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, mă rog pentru pâinea noastră. De ce numai eu să am pâine, când fraţii din jurul meu sunt flămânzi? Ar fi mai bine şi mai drept, dacă ai fi luat de la mine pâinea cea amară şi egoistă, foamea este mai dulce când o împarţi cu ceilalţi fraţi. Nu poate fi voia Ta ca un om să-Ţi mulţumească iar sute să blesteme!
Tatăl nostru, dă-ne pâinea noastră! Ca să Te slăvim într-un glas. Şi bucuroşi să ne aducem aminte de Tatăl nostru din ceruri. Astăzi ne rugăm pentru astăzi.
Această zi este mare, în ea s-au născut multe mii de fiinţe noi. Mii de făpturi noi, care ieri nu au fost şi care mâine nu vor mai fi, astăzi se nasc sub aceeaşi rază de soare, cu noi se mişcă spre una din stelele Tale şi cu noi Îţi spun: pâinea noastră.
O, Stăpâne mare! Noi suntem oaspeţii Tăi de dimineaţa până seara, noi stăm la masa Ta şi aşteptăm pâinea Ta. Nimeni afară de Tine nu are dreptate să spună: pâinea mea. Ea este a Ta.
Nimeni afară de Tine nu are dreptul la ziua de mâine şi la pâinea de mâine decât numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi chemi Tu.
Dacă este dură voia Ta ca sfârşitul acestei zile să fie o parte a firului vieţii şi morţii, eu mă închin înaintea voinţei Tale sfinte.
Dacă voinţa Ta este ca mâine iarăşi să fiu tovarăş soarelui celui mare şi oaspete la masa Ta, eu voi repeta mulţumirea, aşa cum o repet întotdeauna din zi în zi.
Şi eu mă voi închina înaintea voinţei Tale iarăşi şi iarăşi aşa cum o fac îngerii din ceruri, Dătătorule al tuturor darurilor trupeşti şi sufleteşti!

...ŞI NE IARTĂ NOUĂ GREŞALELE NOASTRE, PRECUM ŞI NOI IERTĂM GREŞIŢILOR NOŞTRI.

Mai uşor este omului sa calce poruncile Tale decât să le înţeleagă, Părinte. Dar Ţie nu-Ţi este uşor să ne ierţi păcatele noastre dacă noi nu iertăm acelora care ne greşesc nouă. Că Tu ai creat lumea cu măsură şi ordine. Cum se poate păstra echilibrul acesta în lume dacă ai o măsură pentru noi, dar alta pentru aproapele nostru? Sau dacă ne dai pâine pe când noi aproapelui îi dăm piatră? Sau dacă ne ierţi păcatele, pe când noi spânzurăm pe aproapele nostru din cauza păcatelor lui? Cum s-ar păstra atunci măsura şi ordinea în lume, o, Părinte al legii?
Şi, totuşi, Tu ne ierţi nouă mai multe decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul toată ziua şi noaptea cu ale noastre răutăţi, pe când Tu ne saluţi în fiecare zi cu ochiul senin al soarelui Tău şi în fiecare noapte trimiţi iertarea Ta cea milostivă peste stelele cele luminoase şi păzitoare la poarta tronului Tău, al nostru Împărătesc Părinte.
Tu nu ne ruşinezi în fiecare zi, Atotmilostive. Pentru că atunci când aşteptăm pedeapsa, Tu ne trimiţi mila; când aşteptăm tunetele Tale, Tu ne trimiţi seară liniştită; şi când aşteptăm întuneric, Tu ne trimiţi strălucirea soarelui.
Tu eşti întotdeauna înălţat deasupra păcatelor noastre şi întotdeauna mărit în răbdarea şi trecerea Ta.
Greu este prostului care crede că Te supără cu cuvinte înfuriate! El este ca un copil care, mânios fiind, aruncă pietricele în mare ca să înlăture toată marea de la locul ei. Dar marea numai îşi zbârceşte pielea la suprafaţă şi continuă să ridiculizeze neputincioasa lui înfuriere cu uriaşa sa putere.
Uite, toate păcatele noastre sunt laolaltă şi noi toţi suntem responsabili de păcatele tuturor. Deci nu sunt pe pământ oameni curaţi şi drepţi, căci toţi cei drepţi vor lua asupra lor păcatele păcătoşilor. Greu este să fii om fără păcat, pentru că nu există nici un drept care să nu ducă în spate măcar pe un păcătos. Dar, cum se poate, Părinte, fă-mă să-nţeleg, că cu cât mai multe păcate ale păcătosului duce dreptul, cu atât este el mai drept?
Tatăl nostru ceresc care trimiţi din zori şi până noaptea tuturor fiilor Tăi şi primeşti păcatele lor ca plată, uşurează sarcina oamenilor drepţi şi luminează noaptea păcătosului!
Pământul este plin de păcate, dar şi de rugăciuni; este plin de rugăciunile drepţilor şi de disperarea păcătoşilor. Oare nu este disperarea începutul rugăciunii?
La sfârşit Tu trebuie să fii învingătorul. Împărăţia Ta va veni prin rugăciunile drepţilor. Voinţa Ta va fi lege pentru oameni, aşa cum este lege îngerilor.
De ce atunci ar ezita Părintele nostru să ierte păcatele muritorilor, doar El dă exemplu iertării şi milei?


... ŞI NU NE DUCE PE NOI ÎN ISPITĂ

O, cât de puţin îi trebuie omului ca să întoarcă faţa la Tine de la idoli.
El este înconjurat de ispite ca de o furtună; el este neputincios ca spuma unui zgomotos pârâu de munte.
Dacă este bogat, el imediat gândeşte că Îţi este egal, Doamne, sau Te pune după el, sau împodobeşte casa lui cu icoanele Tale ca obiecte de lux.
Dacă răutatea bate la uşa lui, el cade în ispită şi doreşte să se târguiască cu Tine, sau să Te înlăture pentru totdeauna.
Dacă îl chemi să se jertfească, el se supără. Dacă îl trimiţi la moarte, el tremură.
Dacă îi oferi toate frumuseţile acestui pământ, va fi ispitit să otrăvească şi să-şi omoare însuşi sufletul lui.
Dacă descoperi ochilor lui legile ocrotirii Tale, el bombăne: „lumea este ciudată şi legea este ciudată şi nu are Creator”.
Pe noi ne tulbură lumina Ta, o, Părintele nostru luminos, ca pe fluturii de noapte. Când ne chemi la lumină, noi fugim în întuneric; când suntem puşi în întuneric, noi căutăm lumina.

...CI NE IZBĂVEŞTE DE CEL RĂU

Cine ne va scăpa de rele, dacă nu Tu, Tatăl nostru?
Cine va întinde mâna copiilor care se îneacă dacă nu Părintele lor?
Pe cine interesează mai mult frumuseţea şi curăţenia casei dacă nu pe stăpânul?
Tu ne-ai chemat ca din nimic să fim ceva, dar noi ne legăm de rău şi aşa iarăşi ne întoarcem în nimic.
Noi Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care cel mai mult ne temem.
Cu toată puterea noastră strigăm împotriva întunericu¬lui dar în sufletul nostru trăieşte întunericul, microbii întunericului şi ai morţii.
Într-un glas ne luptăm împotriva răului, dar răul în tăcere pătrunde în locuinţa noastră; noi strigăm dar răul recuperează poziţie după poziţie şi ajunge aproape de inima noastră.
Rămâi, A tot Înalte Părinte! Pune-Te între noi şi rău şi noi ne vom ridica inimile noastre, şi răul se va usca aşa cum seacă izvorul de lângă drum de arşiţa soarelui.
Tu eşti sus, deasupra noastră, şi nu simţi cum răul creşte; dar noi ne sufocăm de greutatea lui. Uite, răul creşte în noi zi de zi înaintea ochilor noştri şi îşi lasă seminţele lui în toate părţile.
Soarele ne salută în fiecare zi cu „Bună dimineaţa!” şi cu întrebarea: Ce avem să arătăm marelui nostru Împărat? Dar noi arătăm numai roadele vechi şi stricate ale răului. O, Dumnezeule, oare nu-i praful, nemişcător şi neînsufleţit, mai curat decât omul care este în slujba răului?
Iată, noi am clădit casele şi palatele noastre pe văi şi scobituri ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate văile şi scobiturile şi să spele pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.
Dar Tu eşti mai presus de supărările şi sfaturile noastre. Că dacă ai fi ascultat de sfaturile omului, până acum Tu ai fi dărâmat pământul până la temelie şi pe Tine Însuţi Te-ai fi îngropat în ruinele pământului.
O, Cel mai înţelept dintre Părinţi! Tu întotdeauna zâmbeşti în a Ta dumnezeiască frumuseţe şi nemurire şi iată din râsul Tău cresc stelele!. Întotdeauna Tu cu râsul Tău întorci răul nostru în bine, şi altoieşti pomul bun pe pomul rău şi aşa, cu răbdare, tămăduieşti grădina raiului nostru cea necultivată. Tu cu răbdare tămăduieşti şi cu răbdare construieşti. Tu construieşti îngăduitor a Ta Împărăţie a bunătăţii. Împăratul şi Părintele nostru.
Noi ne rugăm Ţie: eliberează-ne de rău şi ne umple de bine, Tu lipsa absolută a răului şi plinătatea binelui.

...CĂ A TA ESTE ÎMPĂRĂŢIA

Stelele şi soarele sunt locuitori ai Împărăţiei Tale, Tată. Pune-ne şi pe noi în această strălucită obşte a Ta.
Planeta noastră este mică şi întunecoasă, dar este creaţia Ta, con¬strucţia Ta şi inspiraţia Ta. Cum poate ieşi altceva decât numai bine din locul nostru mic şi întunecos de locuit. Da, pământul este mic şi întunecos întot¬deauna când spunem că el este împărăţia noastră şi când ne prostim că suntem împăraţii lui.
Iată mulţi dintre noi au fost împăraţi pe pământ, iar acum stau miraţi pe ruinele tronurilor lor şi întreabă: „Unde sunt împărăţiile noastre?” Şi mulţi împăraţi nu ştiu ce s-a întâmplat cu împărăţiile lor. Fericit şi bucuros este omul care se uită prin nori şi şopteşte cuvintele: a Ta este Împărăţia!
Împărăţia noastră cea pământească este plină de viermi şi trecătoare ca bulele de aer din apa unui râu adânc. Un pumn de praf pe aripile vântului! Numai Tu ai dreapta Împărăţie şi numai Împărăţia Ta are Împărat. Ia-ne de pe aripile vântului, Împărate milostive, scapă-ne de pe aripile vântului! Şi ne fă pe noi locuitori ai Împărăţiei Tale celei veşnice, aproape de stelele şi de soarele Tău, aproape de îngerii şi arhanghelii Tăi, da, aproape de Tine, Tatăl nostru!


...ŞI PUTEREA

A Ta este puterea pentru că a Ta este Împărăţia. Presupuşii împăraţi sunt fără putere. Singura lor putere împărătească este rangul lor împărătesc, care de fapt este numai rangul Tău. Ei rătăcesc în praf şi praful merge acolo unde îl duce vântul. Noi suntem rătăciţi şi umbră şi praf mergător. Dar şi când rătăcim şi mergem noi o facem cu puterea Ta. Prin puterea Ta noi existăm şi prin puterea Ta noi vom fi. Dacă omul face vreun bine, el îl face cu puterea Ta, dar prin el însuşi. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită corect sau abuziv, cu înţelegere sau fără înţelegere. Dacă omul, Tată, foloseşte puterea Ta cu voinţa Ta, atunci puterea Ta este numai a Ta; dar dacă omul foloseşte puterea Ta cu voinţa sa, atunci puterea Ta se numeşte puterea lui şi este rea.
Eu spun, Doamne, că atunci când Tu foloseşti puterea Ta, ea este bună, dar când cerşetorii care au împrumutat puterea de la Tine, cu mândrie o folosesc ca fiind a lor, ea este rea. Şi astfel există un deţinător, dar există şi răi folositori ai puterii Tale, dar numai a unei părţi din puterile Tale pe care cu milostenie le împrumuţi de pe masa Ta cea bogată, acestor săraci muritori de pe pământ.
Priveşte la noi, Părinte puternice, priveşte la noi şi nu Te grăbi să trimiţi puterea Ta prafului pământesc până când el nu-şi pregăteşte două camere: voinţa şi smerenia - voinţa bună să folosească spre bine darul Tău cel dumnezeiesc, iar smerenia ca întotdeauna să-¬şi amintească că toată puterea din cosmos Îţi aparţine Ţie, mare Dătător de putere.
Puterea Ta este sfântă şi înţeleaptă. Dar când este în mâinile noastre, ea este în pericol să fie profanată şi să devină nesfântă şi nebună.
Tată, care eşti în ceruri, ajută-ne să ştim să facem mereu numai una, să ştim că totul este puterea Ta, şi să folosim puterea Ta după voia Ta. Iată, noi suntem nefericiţi, pentru că am descoperit ceva ce este nedespărţit în Tine, noi am despărţit puterea de lumină, puterea de iubire, puterea de credinţă, şi, în sfârşit - aceasta este prima cauză a căderii noastre ¬- puterea de smerenie. Te rugăm Tată, uneşte ceea ce copiii Tăi prost au despărţit.
Te rugăm, ridică din nou la cinstire propria Ta putere care a fost neglijată şi profanată. Dar să vezi măcar ce suntem, noi suntem copiii Tăi.


...ŞI SLAVA ÎN VECII VECILOR

Slava Ta este în veşnicie cu Tine, Părintele nostru împărătesc. Ea este în esenţă în Tine şi independentă de noi. Această slavă nu este din cuvinte ca slava muritorilor, ci este de aceeaşi esenţă netrecătoare cu Tine. Da, ea este nedespărţită de Tine, aşa cum lumina este nedespărţită de soarele înflăcărat. Cine a văzut centrul şi marginile slavei Tale? Cine a devenit slăvit fără să atingă Slava Ta?
Slava Ta strălucitoare ne înconjoară din toate părţile şi ne urmăreşte în tăcere, zâmbind şi mirându-se de patimile şi nemulţumirile noastre omeneşti. Când ne liniştim, cineva în taină ne şopteşte: voi sunteţi copiii Tatălui slăvit.
O, cât este de dulce această şoaptă slăvită!
Ce am dori mai mult decât să fim copiii slavei Tale? Nu este de ajuns aceasta? Fără îndoială aceasta este de ajuns pentru o viaţă dreaptă. Dar iată că oamenii doresc să fie părinţii slavei. Dar aceasta este începutul şi culmea fericirii lor. Ei sunt nemulţumiţi să fie copii şi părtaşi ai slavei Tale, ei doresc să fie părinţi şi purtători ai slavei Tale. Dar totuşi, Tu eşti unicul Tată şi unicul purtător al acestei slave. Există mulţi care abuzează de slava Ta şi mulţi care se înşeală. Nimic nu este mai periculos în mâna unui muritor decât slava.
Tu le arăţi slava Ta, dar oamenii se ceartă pentru slava lor. Slava Ta este un fapt, dar slava omului este o vorbă.
Slava Ta întotdeauna zâmbeşte şi linişteşte, slava omului despărţită de Tine înspăimântă şi omoară.
Slava Ta hrăneşte pe cei săraci şi conduce pe cei blânzi, slava omului despărţită de Tine este cea mai bună unealtă a satanei.
Cât sunt de comici oamenii când încearcă să-şi facă slava lor separată şi despărţită de Tine. A fost un prost care a urât soarele şi a încercat să afle un loc separat de razele soarelui şi să-I aibă numai el. El a clădit o colibă întunecoasă şi nu a făcut geamuri, şi intrând în ea a şezut şi s-a veselit că a scăpat de izvorul tare al luminii. Aşa este prostul şi aşa este locuitorul întunericului care se opinteşte să facă slava lui separată şi despărţită de Tine, Nemuritorule izvor al slavei!
Nu există slava omului cum nu există puterea omului. A Ta este puterea şi slava, a Tatălui nostru. Dacă nu le împrumutăm de la Tine nu le aveam şi ne uscăm ca frunzele despărţite de copac şi împrăştiate de vântul nărăvaş.
Să fim mulţumiţi, că ne numim fiii Tăi. Nu există mai mare cinste pe pământ sau în cer decât aceasta.
Ia de la noi împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. Tot ce am numit vreodată că este al nostru acum doarme în ruină. Ia de la noi ceea ce de la început a fost al Tău. Toată istoria noastră a fost o străduinţă prostească să realizăm împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. Termină repede cu istoria noastră veche, în care ne-am luptat să fim stăpâni în casa Ta, şi deschide o istorie nouă, în care ne vom da silinţa să fim slugi în casa care este a Ta. Iată, mai bine şi mai slăvit este să fi slugă în împărăţia Ta decât să fi cel mai mare împărat în împărăţia noastră.
De aceea fă-ne, Părinte, slugi ale Împărăţiei, Puterii şi Slavei Tale în toate neamurile şi în toţi vecii.

AMIN!