Membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului s-au întrunit miercuri, 24 ianuarie, în ședință de lucru
Autor: Serviciul Prezidial
Sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Lucian în cadrul ședinței s-au discutat mai multe aspecte privind buna desfășurare a tuturor acțiunilor ce se doresc implementate în acest an în toate sectoarele de activitate ale eparhiei.
Părinții consilieri și inspectori eparhiali au prezentat calendarul alegerilor eparhiale, calendarul slujirilor arhierești în parohii, precum și agenda culturală și agenda Departamentului de tineret pentru anul 2018. La această întrunire au fost prezenți și părinții protopopi din cele 4 protopopiate ale Eparhiei Banatului Montan.
Privind anul centenar s-a stabilit desfășurarea Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului în anul 2018, desfășurarea cercurilor pastoral-misionare, precum și pomenirea eroilor Marii Uniri din 1918.
În cadrul ședinței a fost luată în discuție și situația cântăreților bisericești – după cele două sesiuni de cursuri organizate. Amintim că în anul 2016, prin Centrul de formare profesională al Episcopiei Caransebeşului, s-a desfăşurat în perioada 27 iunie - 05 iulie, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş un program de perfecționare și asimilare a cântăreților bisericești din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului. S-au înscris la cursuri 59 de participanţi din toate cele patru protopopiate ale Eparhiei Caransebeşului. În anul 2017, s-a organizat a doua serie de cursuri pentru cântăreţii bisericeşti, de perfecţionare, în perioada martie-iunie 2017. Parohiile au trimis la cursuri 62 de angajaţi sau persoane care asigură strana şi sunt angajate în altă parte. Cursurile au fost susţinute şi evaluate de profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, precum şi de părinţi consilieri de la Centrul eparhial.
După cursuri a fost distribuit „Anuarul liturgic și tipiconal” la toate parohiile, iar la slujbe s-a impus obligativitatea folosirii cărților de cult clasice, respectiv retragerea din uz a Antologhionului şi a altor cărţi neconforme, care nu sunt tipărite la Editura IBM BOR, cu rânduiala liturgică prescrisă în tipicul bisericesc, prin ordin circular.
Un punct important pe ordinea de zi a fost și stadiul proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, precum și înființarea Fondului filantropic-misionar și activități cu tineretul la nivelul fiecărui protopopiat.