Ședință de lucru la Centrul eparhial din Caransebeș

Ședință de lucru la Centrul eparhial din Caransebeș

Album foto
Centrul eparhial din Caransebeș a găzduit marți, 31 martie, o ședință de lucru la care au participat preoții de caritate din eparhie, reprezentanții Asociației Femeilor Ortodoxe din Caransebeș, Reșița și Oravița, precum și reprezentanți ai Oastei Domnului din Episcopia Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Centrul eparhial din Caransebeș a găzduit marți, 31 martie, o ședință de lucru la care au participat preoții de caritate din eparhie, reprezentanții Asociației Femeilor Ortodoxe din Caransebeș, Reșița și Oravița, precum și reprezentanți ai Oastei Domnului din Episcopia Caransebeșului. În prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, în biserica „Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta Centrului eparhial. În cadrul Sfintei Liturghii a fost susținută o predică la Duminica Floriilor și o cateheză cu tema „Bolile trupului, urmare a păcatului”.

Ședința de lucru s-a desfășurat în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea”, în cadrul căreia a fost susținută o meditație biblică, având ca punct de plecare textul de la Matei capitolul 25: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat”.

„Această întâlnire a fost extrem de importantă, pentru că am stabilit modalități de împreună colaborare, dar și proiecte de viitor, urmând ca spre sfârșitul anului să aibă loc o altă ședință, în care să facem evaluarea activităților propuse astăzi. Ierarhul nostru a susținut în timpul ședinței necesitatea intensificării misiunii, atât a preoților de caritate, cât și a Oastei Domnului, dar și a Societății Femeilor Ortodoxe, mai ales că anul acesta este anul omagial al misiunii în parohie și mănăstire”, a subliniat părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului.

La întrunire a fost susținută și conferința cu tema „Misionari ai bunătății în mijlocul suferinței”, pe marginea căreia au urmat discuții și comentarii. În continuare au fost prezentate activitățile misionare desfășurate până în prezent, dar totodată s-au stabilit și relații în vederea colaborării ulterioare, având ca scop întărirea misiunii filantropice din Eparhia Caransebeșului. S-au dezbătut de asemenea și problemele pastorale din unitățile misionare.


Data: 31 martie 2015 • Vizualizări: 1046