Ședință a Permanenței Consiliului Eparhial la Caransebeș

 Ședință a Permanenței Consiliului Eparhial la Caransebeș
Marți, 12 septembrie, la Centrul Eparhial din Caransebeş, sub preşedenţia Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a avut loc şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial
Autor: Serviciul Prezidial
Marți, 12 septembrie, la Centrul Eparhial din Caransebeş, sub preşedenţia Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a avut loc şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial, la care au luat parte şi părinţii protopopi din cele patru protopopiate ale Eparhiei, precum și părinții inspectori eparhiali.

La această ședință au fost luate în discuție mai multe temeiuri privitoare la bunul mers al eparhiei, în toate sectoarele de activitate. Pe ordinea de zi privind sectorul prezidial s-au avut în vedere trei subiecte: programul de desfășurare al pelerinajului de pe Muntele Mic, programul sfințirii crucii monument de la Domașnea și programul de desfășurare al pelerinajului cu Brâul Maicii Domnului în Episcopia Caransebeșului.

La sectorul bisericesc s-a discutat situația preoților pensionari, precum și organizarea sinaxei din 03 octombrie 2017.

Tot în cadrul ședinței din 12 septembrie, s-a analizat în cadrul sectorului social-filantropic implicarea delegației Episcopiei Caransebeșului la desfășurarea acțiunii ITO 2017.

Data: 12 septembrie 2017 • Vizualizări: 1275