Elevii în Biserică

   Elevii în Biserică
În data de 21 februarie, elevi din clasele terminale de la Şcoala Gimnazială nr. 7 au fost din nou prezenţi la o lecţie deschisă, la biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa
Autor: Pr. Petru Berbentia
În data de 21 februarie, elevi din clasele terminale de la Şcoala Gimnazială nr. 7 au fost din nou prezenţi la o lecţie deschisă, la biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa.

Pentru că în programa şcolară a orelor de Religie sunt prevăzute ore pentru explicarea Sfintei Liturghii şi pentru că profesorii Ortensia-Diana Raţiu şi Ilie Bădescu au susţinut deja partea teoretică a lecţiilor, preotul paroh Petru Berbentia a invitat elevii la o lecţie practică despre Proscomidie. Astfel, în faţa elevilor, preotul Petru Berbentia a explicat fiecare gest liturgic şi simbolistica fiecarei părticele din prescurile necesare proscomidiei. În acelaşi timp a pus întrebări specifice acestei lecţii şi a primit răspunsuri bune de la elevi. În prezenţa copiilor, preotul a săvârşit rânduiala proscomidiei şi a oferit explicaţii pertinente la întrebările puse de elevi.

În final, prescurile folosite au fost tăiate si împărţite copiilor, după ce au fost unşi cu untdelemn sfinţit la Sfântul Maslu. Preotul a apreciat implicarea celor doi profesori şi şi-a manifestat nădejdea că aceste „lecţii deschise” vor deveni o activitate lunară, Biserica fiind un adevărat „laborator” pentru orele de religie desfăşurate în şcoală.

Data: 21 februarie 2013 • Vizualizări: 961