Centrul de Tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom găzduiește, în perioada 26 – 30 iulie 2018, tabăra socială de vară „Bucurie și Speranță”, la care participă peste 50 de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani din municipiul Reșița
Autor: Departamentul de tineret
Este vorba de copii proveniți de la Centrul „Speranța” din municipiul Reșița, din subordinea DGASPC Caraș-Severin, de la centrele sociale ale Primăriei Municipiului Reșița, precum și de copii de la Centrul de tineret Moniom. Acestora li se alătură o echipă de liceeni și studenți, voluntari ai ATOR Banatul de Munte. Activitățile sunt coordonate de o echipă de formatori și lucrători de tineret ai Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, condusă de părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial și președinte al Asociației „Centrul de Tineret Moniom”.
Pe parcursul celor cinci zile copiii vor participa la un atractiv program de jocuri, concursuri și drumeții în aer liber, ateliere artistice, seri tematice și, desigur, la un program duhovnicesc adaptat vârstei lor.
„Cazarea, precum și masa de dimineață și cea de seară, sunt asigurate de către familii din Moniom și municipiul Reșița, implicarea comunității parohiale și a membrilor Centrului de tineret Moniom fiind esențială, atât din punct de vedere al costurilor taberei, cât și din punct de vedere afectiv, copiii instituționalizați de la Centrul „Speranța” beneficiind pentru câteva zile de dragostea și ocrotirea părintească”, a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul taberei.
Tabăra a fost deschisă în dimineața zilei de joi, printr-o slujbă oficiată la sediul Centrului de tineret Moniom, urmată de jocuri de intercunoaștere și de spargerea gheții. „Prin infrastructura existentă și amenajată în ultimii ani la Moniom s-a creat un cadru propice desfășurării a numeroase activități cu copiii și tinerii, activități de o zi sau chiar de mai multe zile, beneficiind, de un centru de tineret modern și dotat corespunzător, precum și de un cadru natural deosebit de atractiv”, a mai precizat părintele Mihai Ciucur.
Tabăra socială „Bucurie și Speranță” se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în parteneriat cu Clubul Lions Onix Reșița, și cu sprijinul Primăriei Municipiului Reșița și a altor oameni de bine din municipiul de pe Bârzava.
„Tabăra este, în esență, un excelent prilej de dobândire sau redobândire a bucuriei și a speranței de a trăi o viață frumoasă, bazată pe principiile moralei creștine și pe trăsăturile de caracter pozitive, lucruri pe care încercăm să le insuflăm și celor mici pe parcursul acestor zile”, au mai precizat organizatorii taberei de la Moniom.