Concert „Strana strămoșească” la 18 ani

 Concert „Strana strămoșească” la 18 ani
Sărbătoarea Naşterii Domnului este în fiecare an un prilej de bucurie specială pentru credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa
Autor: Pr. Petru Berbentia
Sărbătoarea Naşterii Domnului este în fiecare an un prilej de bucurie specială pentru credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa. E moment de bucurie dar şi de aducere aminte, pentru că în a doua zi de Crăciun a anului 1998, biserica construită în cartier ( prima din Govândari şi din Reşiţa, ridicată după evenimentele sângeroase din 1989, dar şi după a doua conflagraţie mondială), a fost târnosită de Înaltpresfinţitul Laurenţiu Streza, episcopul de atunci al Episcopiei Caransebeşului.

Tot atunci s-a constituit şi nucleul celor ce alcătuiesc azi grupul coral „Strana Strămoşească”. Pe atunci doar elevi, azi membrii grupului sunt preoţi, teologi, oameni implicaţi în viaţa Cetăţii, membrii responsabili ai comunităţii şi în continuare cântăreţi în strana bisericii noastre.

Indiferent de funcţiile în care au ajuns în societate, indiferent de ţările prin care trăiesc unii astăzi şi fără să conteze locurile europene pe unde au dus cântarea bisericească bănăţeană, ei nu au uitat niciodată că biserica din Micro III este „casa” în care trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Tocmai de aceea, în fiecare an de marile Praznice, membrii grupului se adună şi mai susţin un concert pentru cei ce i-au văzut crescând în această biserică.

Nici Praznicul Naşterii Domnului din acest an nu a făcut excepţie! După Sfânta Liturghie, la care au fost împărtăşiţi mulţi copii dar şi persoane mature, „Strana Strămoşească”, aproape în aceaşi componenţă ca acum 18 ani, a susţinut un concert de colinde. Sub conducerea celui ce i-a învăţat, membrii grupului au interpretat cu bucurie un buchet de colinde străbune, provocând, ca de fiecare dată, emoţie şi bucurie în sufletele celor ce i-au ascultat. Şi ca întotdeauna, au rămas aceaşi oameni modeşti, veseli şi plini de credinţă.

Conducătorul grupului, pr. Petru Berbentia, şi-a exprimat nădejdea că Bunul Dumnezeu va ajuta ca grupul să mai cânte măcat încă pe atat, până când copiii celor ce alcătuiesc acest grup vor ajunge să-i schimbe pe părinţii lor. Şi astfel, ziua naşterii Pruncului Sfânt în Beleemul din Iudeea a fost una frumoasă, festivă şi deosebită pentru noi toţi, pentru că încă odată COPIII S-AU ÎNTORS ACASĂ!

Data: 25 decembrie 2016 • Vizualizări: 764