Vineri, 20 februarie, Episcopia Caransebeșului, Asociația scriitorilor în grai bănățean și Bibilioteca orășenească „Tata Oancea” din Bocșa au oraganizat spectacolul „ Cred în Tine Doamne!”
Autor: Serviciul Cultural
Vineri, 20 februarie, Episcopia Caransebeșului, Asociația scriitorilor în grai bănățean și Biblioteca orășenească „Tata Oancea” din Bocșa au oraganizat spectacolul „Cred în Tine Doamne!” . Manifestarea s-a bucurat de prezența Preeasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și s-a desfășurat în sala de spectacole a Casei orășenești de cultură din localitate. De asemenea au participat auutorități locale, oameni de cultură, poeți dialectali din Banatul istoric, precum și foarte mulți elevi de la școlile din localitate.
„Poporul român, de-a lungul existenţei sale, a păstrat cu sfinţenie două mari deziderate: credinţa în Dumnezeu şi păstrarea tradiţiilor. Putem spune că românul s-a condus mereu după tradiţiile, obiceiurile şi calendarele populare, dar în acelaşi timp, a crezut cu tărie în credinţa lăsată de moşii şi strămoşii săi – ortodoxia. Românii au fost mai întâi creştini!. În ultimii douăzeci şi cinci de ani, în arealul Banatului istoric s-a creat o emulaţie a poeziei subdialectale (în grai bănăţean), unică în spaţiul românesc ca şi amploare şi diversitate, la care au subscris poeţii dialectali din România şi Serbia din Banatului istoric. Şi cum în lumea satului biserica a ocupat şi mai ocupă unul din cele mai importante locuri şi roluri, de la poezia dialectală la cea religioasă nu a fost decât un pas, iar acest lucru s-a văzut mai ales la întrunirile literare din centrele puternice ale poeziei în grai bănăţean: Bocşa, Făget, Caransebeş, Lugoj, Ohaba Mâtnic, Timişoara, Torac, Uzdin, Mesici, ultimele trei din Provincia autonomă Voivodina din Serbia. În judeţul Caraş-Severin, această manifestare dedicată poeziei în grai, dar şi a celei religioase, are deja tradiţie Bocşa fiind cea de-a treia localitate în care se organizează asemenea evenimente culturale, după Caransebeş şi Ohaba-Mâtnic” a subliniat Dan Liuț, directorul Casei de cultură din Bocșa.
După cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Lucian a urmat prezentarea revistei „Tăt Banatui-i fruncea” a Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean și a volumului Gânduri către Dumnezeu care conține creații literar-artistice ale elevilor din Bocșa. În continuare a urmat spectacolul de poezie în grai banățean, poezie religiosă, pricesne și muzică folk.