În Duminica a 3-a după Rusalii, credincioșii parohiei Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă au primit vizita icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra
Autor: Pr. Gheorghiţă Băloi
În Duminica a 3-a după Rusalii, credincioșii parohiei Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă au primit vizita icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra . Aflându-ne în Postul Sf. Ap. Petru și Pavel am săvârșit Taina Sf. Maslu prilej cu care am invitat pe părinții de la Mănăstirea Calugăra să vină cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Credincioșii s-au bucurat foarte mult de faptul că s-au putut închina Maicii Domnului de la Călugara.
În cuvântul său de învățătură ieromonahul Efrem a accentuat importanța icoanei în viața credincioșilor arătându-le prin numeroase povestioare minunile care s-au săvârșit la aceasta icoană numită de el atât de frumos „Stareța noastră”.
În încheiere părintele protopop Bogoliub Martinovici a precizat că aflându-ne în Anul omagial al sfintelor icoane se cuvine să fim mai smeriți și mai dornici de închinare la aceste „amprente de sfințenie„ lăsate de Dumnezeu spre ajutor și mângâiere pentru noi chiar în eparhia noastră.