Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Mironosițelor (22 aprilie 2018)

 Mesajul Preafericitului Părinte Daniel,  Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Mironosițelor  (22 aprilie 2018)
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Mironosițelor (22 aprilie 2018): Femeile mironosițe – modele de mărturisire a credinței în Hristos Cel înviat
Autor: www.basilica.ro
Hristos a înviat!

Biserica Ortodoxă cinstește în Duminica a 3-a după Praznicul Învierii Domnului pe Sfintele Femei Mironosițe care, „în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele” (Marcu 16, 2), au venit la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos cu miresme de mare preț, primind de la îngeri, înaintea tuturor, vestea că Hristos a înviat din morți. Aceste femei purtătoare de mir au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, învrednicindu-se de marea bucurie a întâlnirii cu Însuși Hristos Cel înviat din morți.

Femeile Mironosițe, despre care amintesc autorii Sfintelor Evanghelii, sunt numite în cântările Bisericii noastre „ucenițele Domnului” (Troparul Învierii, glasul al 4-lea). Ele au deschis calea mărturisirii credinței în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate femeile dreptmăritoare: de la sfinte mucenițe, sfinte cuvioase, sfinte împărătese și până la mamele creștine care nasc şi cresc copiii în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.

În contextul anului 2018, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al unităţii de credinţă și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, ne amintim în mod deosebit de acele femei din poporul român care, în 1918, prin strădania și jertfelnicia lor, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. În acest sens, evocăm cu recunoştinţă contribuţia Reginei Maria a României – un adevărat simbol al curajului, al devotamentului şi al iubirii faţă de poporul român.

De asemenea, amintim de Ecaterina Teodoroiu, care și-a dat viața în Războiul pentru Întregirea neamului (1916-1918), precum și de Elena Alistar, soție de preot, care a militat activ pentru unirea Basarabiei cu țara-mamă, singura femeie care a făcut parte din Sfatul Țării de la Chişinău, când acesta a votat unirea cu Regatul României.

Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină „ucenițele Domnului”, prin căutarea și aflarea lui Iisus Cel răstignit și prin răspândirea marii bucurii a Învierii Sale. Femeile și mai ales mamele creștine de astăzi trebuie să vadă în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine în cadrul Familiei, Bisericii și Societății. Astfel, prin credință și evlavie, prin hărnicie și dărnicie, se pot păstra şi cultiva armonia și buna-înțelegere în familie, se pot apăra și promova valorile familiei creștine, precum și educarea copiilor în iubire de Biserică şi de Neam.

Cuvintele „Bucurați-vă! Nu vă temeți!” (Matei 28, 9-10), rostite de Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat femeilor purtătoare de miruri, transmit lumină și astăzi şi putere duhovnicească tuturor femeilor, încurajându-le să fie purtătoare de valori sau de virtuţi ale dreptei credințe și să mărturisească importanța nașterii de prunci care să fie crescuți și educați în credinţă şi în iubire milostivă, spre dăinuirea poporului român ca popor creştin în istorie, purtător de Cruce şi de Înviere.

Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor femeilor creștine, precum le-a dăruit și Sfintelor Femei Mironosițe, tărie în credință și curaj în a-L mărturisi și a-L cinsti pe Domnul Iisus Hristos Cel înviat, adresându-le cuvinte de binecuvântare, mulțumire și recunoștință pentru activitatea lor bogată și plină de dăruire de sine. Totodată, le felicităm şi le dorim multă sănătate şi fericire, pace și bucurie, întru mulți și binecuvântați ani!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Data: 22 aprilie 2018 • Vizualizări: 498