O nouă troiță sfințită în Episcopia Caransebeșului

 O nouă troiță sfințită în Episcopia Caransebeșului
Marți, în a treia zi de Paști, la orele serii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a sfinţit o troiţă aflată la hotarul judeţului Caraş-Severin cu judeţul Mehedinţi
Autor: Serviciul Prezidial
Marți, în a treia zi de Paști, la orele serii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit o troiţă aflată la hotarul judeţului Caraş-Severin cu judeţul Mehedinţi. Crucea a fost ridicată prin osteneala credincioșilor din Băile Herculane, precum și a d-lui Ştefan Stănescu, directorul Direcţiei Silvice din Județul Caraş Severin.

„După ce am slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, iată că am poposit duhovnicește pe Valea Cernei, la limita Județului Caraș-Severin cu Județul Mehedinți, pentru a binecuvânta această frumoasă troiță. Iată cum credincioșii din Episcopia Caransebeșului știu să cinstească Sfânta Cruce și s-au gândit ca tocmai în Săptămâna Luminată să venim și să binecuvântăm această cruce de pe Valea Cernei”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul său.

Este a treia troiță, din cele dousprezece programate pentru anul acesta, sfințită și binecuvântată de chiriarhul locului. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi, iar la final cei prezenți au primit din partea ierarhului iconiţe cu Învierea Domnului.


Data: 8 mai 2013 • Vizualizări: 1550