Taina Sf. Maslu la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița

 Taina Sf. Maslu  la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița
În anul mântuirii 2017, în duminica a patra a Sfântului și Marelui Post al Paștelui, la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița a fost săvârșită Taina Sf. Maslu oficiată cu șapte preoți
Autor: Pr. Emil Crăciun
În anul mântuirii 2017, în duminica a patra a Sfântului și Marelui Post al Paștelui, la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița a fost săvârșită Taina Sf. Maslu oficiată cu șapte preoți după rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Acum când urcăm duhovnicește treaptă cu treaptă spre Praznicului Praznicelor - Învierea Domnului, ne-am miruit trupurile și mai ales sufletele la această Taină a vindecării trupești și sufletești invocând și cerând Bunului Dumnezeu, harul Duhului Sfânt fără de care nimeni nu se poate mântui.

Biserica a fost înfrumusețată de prezența impresionantă a credincioșilor ce au făcut neîncăpătoare biserica parohială dar și de preoții care au răspuns invitației părintelui paroh Emil Crăciun: arhimandrit. Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului și care a susținut un bogat și impresionant cuvânt de învățătură din tezaurul de învățături al Sfintei noastre biserici drept-măritoare, pr. Petru Popovici - Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Reșița, pr. Cristian Gh. Manole - Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Reșița, pr. Caius Negrea de la Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Bocșa-Română, pr. prof. Claudiu Petanec - Colegiul Tehnic Cărășean și nu în ultimul rând cei doi preoți ai parohiei: Damaschin Tătaru și Emil Crăciun.

Din nefericire societatea românească de astăzi este tot mai bolnavă și dovadă în acest sens sunt spitalele tot mai neîncăpătoare, iar statisticile vin și confirmă această crudă realitate că suntem printre primele țări cu numărul cel mai mare de bolnavi raportate la numărul de locuitori, din Uniunea Europeană. De asemenea o adevărată dramă este lipsa tot mai acută a cadrelor medicale specializate care să asigure desfășurarea optimă într-un cadru firesc și decent a actului medical. În acest context sumbru al societății românești, Biserica vine cu rugăciunea pentru cei bolnavi (Taina Sf. Maslu) trupește dar și pentru cei bolnavi sufletește, căci dacă de boala trupului doar unii frați și surori sunt atât de greu încercați, de boala sufletească a păcatului suntem cuprinși cu toții.

De boala păcatului - acest flagel spiritual ce ne bântuie pe toți, Biserica se îngrijește prin cei ce sunt doctori sufletești(preoții) care se preocupă în tot ceasul și în toată vremea de însănătoșirea trupească, dar mai ales sufletească a fiilor lor duhovnicești, de aceea împlinesc cuvântul dat nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin gura Sf. Ap. Iacob care spune: „Dacă este cineva bolnav, să cheme pe preoții Bisericii și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va izbăvi pe cel bolnav și Domnul îl va vindeca, iar dacă a făcut păcate îi vor fi iertate... ”(Iacov, 5, 14-16).

La Parohia „Pogorârea Sf. Duh” Reșița, Taina Sf. Maslu se săvârșește întotdeauna în ultima duminică a fiecărei luni și ne bucurăm că biserica este tot mai neîncăpătoare de numărul mare al credincioșilor veniți să primească darul sfințit al untdelemnului în vederea tămăduirii trupești și mai ales sufletești.

Data: 27 martie 2017 • Vizualizări: 1990