818 eroi almăjeni au fost comemorați la Bozovici

818 eroi almăjeni au fost comemorați la Bozovici
Ziua Națională a României a fost marcată la Bozovici prin manifestările organizate în centrul localității, în fața unui monument a celor 818 eroi almăjeni din Primul Război Mondial
Autor: Claudiu Românu
Ziua Națională a României a fost marcată la Bozovici prin manifestările organizate în centrul localității, în fața unui monument a celor 818 eroi almăjeni din Primul Război Mondial. Un număr mare de credincioși au participat astăzi la manifestările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 și de aniversarea Zilei Naționale a României.

Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane, alături de un sobor de preoți, a deschis evenimentul săvârșind slujba de Te-Deum. După oficierea slujbei, elevii de pe Valea Almăjului au susținut un program artistic, recitând poezii și cântece patriotice.

Deşi includerea Almăjului în zona regimentului de graniţă nr. 13, a fost benefică din multe puncte de vedere, almăjenii au avut de plătit cu multe vieţi apartenenţa la armata imperială. Astfel, numai în primul război mondial au murit 818 tineri almăjeni, dintre care 108 erau din Bozovici. În continuare, părintele protopop a sfințit un monument închinat celor 818 eroi almăjeni, care au fost prezenți la Primul Război Mondial. De asemenea, soborul preoțesc a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru eroi.

În cadrul acestui moment patriotic, părintele protopop Iosif Frenț a transmis tuturor mesajul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului pentru acest eveniment: .Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că întotdeauna i-a ocrotit pe români și cerem ca Domnul Puterilor să binecuvânteze pe mai departe acest popor și această țară, chiar dacă noi de multe ori și în multe rânduri L-am uitat și creștini fiind ne-am comportat ca și când El nu ar exista. ...Avem responsabilitatea să ne arătăm vrednici moștenitori ai celor care au făurit România Mare, să le urmăm pilda, să ne jertfim pentru Sfânta noastră Biserică și pentru scumpa noastră Patrie, gândindu-ne la urmașii urmașilor noștri, așa cum înaintașii s-au gândit la noi cu speranța că ceea ce ei au făurit, noi vom păstra și vom spori, aducând rod însutit. La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni! Trăiască România, Patria mamă!”

La final, s-au depus flori și coroane în fața monumentului, după aceea, primarul localității Bozovici, Stoicu Adrian Sergiu a invitat pe cei prezenți la masa tradițională. Răspunsurile la slujbele oficiate au fost date de corul localității Bozovici, coordonat de prof. Claudia Cherescu.

Ziua de 1 decembrie marchează unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în anul 1918, și reprezintă un simbol al unității de neam și de credință.

Data: 3 decembrie 2018 • Vizualizări: 211