A doua zi de Paști la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reşiţa

A doua zi de Paști la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reşiţa

Album foto
În a doua zi de Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul reşedinţă de judeţ, Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
În a doua zi de Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul reşedinţă de judeţ, Reşiţa. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reşiţa Română. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

„În a doua zi de Paști am fost împreună cu preoții și credincioșii acestei parohii, aducând și aici vestea cea bună și mesajul pe care l-am primit de la Mântuitorul Hristos, prin Apostoli și mironosițele femei, în noaptea Învierii Sale. Așadar ne-am bucurat duhovnicește cu acești minunați credincioși, căci la Liturghie au participat nu numai preoți și credincioși de pe raza acestei parohii, ci și foarte mulți din tot municipiul Reșița, care au dorit să audă cuvântul lui Dumnezeu și să se bucurie la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Pascală”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită în anul 1872 şi se află în centrul civic al municipiului Reşiţa. În anul 1985 autorităţile comuniste au translatat 55 de m lăcaşul de cult şi l-au înconjurat de blocuri.


Data: 14 aprilie 2015 • Vizualizări: 847