A treia Zi de Paşti la Caransebeş

A treia Zi de Paşti la Caransebeş

Album foto
În a treia zi de Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În a treia zi de Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş ” din Caransebeş. Cu acest prilej, Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie arhiereacă alături de un sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa unui număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Gheorghe Dobreanu” al catedralei istorice „Sfântul Gheorghe” din Caransebeş .

La final Chiriarhul a rostit un cuvânt de învăţătură: „Aşa a binevoit Dumnezeu ca în a treia zi de Paşti să nu slujim într-o altă biserică din Caransebeş sau din Episcopia Caransebeşului ci să venim aici, în cea mai apropiată biserică din Caransebeş, apropiată din punct de vedere duhovnicesc şi apropiată ca şi distanţă de Centrul Eparhial. Până nu de mult a fost biserica Seminarului Teologic <> din Caransebeş iar în urmă cu câţiva ani s-a înfiinţat aici parohia Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş. În urmă cu 25 de ani am venit pentru prima dată în această biserică şi iată după 25 de ani, în anul mântuirii 2012, la praznicul Învierii Mântuitorului, slujim aici şi ne rugăm împreună cu preoţii, diaconii şi cu credincioşii la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ca Mântuitorul Iisus Hristos, cel înviat din morţi să ne dăruiască şi nouă tuturor pace, bucurie şi viaţă veşnică”.

Biserica cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” a fost construită în anul 1979 şi a servit ca şi capelă a Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”. În anul 2006 prin mutarea instituţiei de învăţământ teologic în altă locaţie, biserica a fost transformată în parohie. Lăcaşul de cult adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş Ocrotitorul Banatului.


Data: 18 aprilie 2012 • Vizualizări: 1026