Acatistul Bunei Vestiri la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Acatistul Bunei Vestiri la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Album foto
Slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului vineri, 31 martie, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”
Autor: Serviciul Prezidial
Slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului vineri, 31 martie, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Imnul Acatist al Bunei Vestiri, unul dintre cele mai cunoscute imne de laudă închinate Maicii Domnului, a fost citit în cadrul Deniei Acatistului Bunei Vestiri de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În vinerea din săptămâna a cincea din Postul Mare, când este rânduit de biserica noastră să aducem laudă Maicii Domnului prin această sfântă slujbă, Preasfinţitul Părinte Lucian a ales să se roage împreună cu elevii seminariști și studenții teologi din Caransebeș şi credincioşii care au venit în număr mare la catedrala episcopală să-și plece genunchii, cerând milostivire Preasfintei Fecioare.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului alături de slujitori ai catedralei episcopale.

În timpul Postului Sfintelor Paști, Biserica a rânduit două momente importante închinate Maicii Domnului: sărbătoarea Bunei Vestiri, la 25 martie, și Denia din vinerea săptămânii a cincea.

Data: 2 aprilie 2017 • Vizualizări: 643