La Galeria de artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură din Caransebeș a fost în seara zilei de luni, 10 decembrie, o adevărată sărbătoare pentru profesorul și istoricul Constantin Brătescu
Autor: Serviciul Cultural
În fața unui numeros public ce a umplut Galeria de Artă, domnul profesor Brătescu și-a lansat cea mai recentă carte. Volumul îl are în atenție pe primarul Caransebeșului ce s-a preocupat de destinul edilitar al caransebeșenilor între anii 1895-1904, dar în același timp această personalitate a jucat și un rol important în opoziția față de ideea națională a românilor din Banat.
Fiind în apropierea Praznicului Nașterii Domnului, dar și în anul centenar, evenimentul a debutat cu un recital de colinde și cântece patriotice, oferit de Grupului Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În continuare cartea cu titlul „O personalitate caransebeșeană controversată: Constantin Burdia”, tipărită la editura Episcopiei Caransebeșului, a fost prezentată de mai mulți istorici și oameni de cultură din Caransebeș.
La manifestare a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cel care a și prefațat acest volum și care a afirmat că „am fost părtași la o seară culturală, dar și spirituală, împărtășindu-ne de adevărul istoric care ne va da libertate de exprimare, așa cum spune și Mântuitorul Iisus Hristos «Adevărul vă va face liberi». Așadar, dacă este mărturisit și susținut, adevărul istoric ne va da libertate de exprimare, de aceea lansăm un volum despre adevărul istoric, un volum care ne îndeamnă la meditație și la o lectură cât mai liniștită, pentru că într-adevăr domnul profesor a reușit să fie echidistant și să scoată la lumină adevărul istoric”, a subliniat Părintele Episcop.
Au luat cuvântul despre cartea document părintele arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, părintele Daniel Alic, consilier cultural onorific, prof. Adrian Ardeț, directorul Muzeului din Caransebeș și domnul Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură din municipiu. Autorul cărții Constantin Brătescu, a afirmat că a lansat această carte deoarece a dorit să scoată în evidență pe de-o parte „meritele deosebite în domeniul administrației urbei pe care a ridicat-o de la rangul de sat la cel de oraș”, iar pe de altă parte și „ținuta lui care practic a contrazis curentul național la începutul secolului al 20-lea”.
La acest eveniment au fost prezenți preoți din oraș, profesori de religie, oameni de cultură, precum și cetățeni interesați de trecutul urbei unde locuiesc. Festinul cultural s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice și cu autografele autorului pentru cei care își doresc o lectură care te liniștește și îți oferă lumina istoriei. De amintit este faptul că activitatea lui Constantin Burdia a lăsat urme adânci în conștiința municipiului Caransebeș și a cetățenilor săi. Cât a fost la cârma administrației locale a fost ridicată clădirea Primăriei Municipiului Caransebeș, dâlma de-a lungul râurilor Timiș și Sebeș, amplasarea podului de fier peste râul Sebeș, cărora s-au adăugat și altele.
Mai puțin cunoscută este activitatea sa antinațională până în anii 1918-1919, ceea ce l-a determinat pe consacratul istoric caransebeșean Constantin Brătescu să elaboreze această lucrare despre o „personalitate controversată”.
Cu prilejul lansării celei mai recente cărți, pentru activitatea sa de neobosit cercetător în domeniul istoriei, Preasfințitul Părinte Lucian i-a conferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” pentru mireni, domnului profesor Constantin Brătescu.