Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului

Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului

Album foto
Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial din Caransebeș a găzduit sâmbătă, 31 ianuarie, lucrările Adunării Eparhiale ale Episcopiei Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial din Caransebeș a găzduit sâmbătă, 31 ianuarie, lucrările Adunării Eparhiale ale Episcopiei Caransebeșului. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de către un sobor de preoți, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Membrii forului deliberativ eparhial au asistat în continuare la prezentarea raportului general al Consiliului Eparhial pe anul 2014, prezentat de către părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al eparhiei.

După prezentarea raportului, preşedintele Adunării, Preasfinţitul Părinte Lucian, a împărţit celor cinci comisii de lucru rapoartele sectoarelor administraţiei eparhiale spre a fi dezbătute şi elaborate procesele-verbale cu propuneri pentru anul 2015.

Anul 2015 este un an jubiliar în care Episcopia Caransebeșului aniversează 150 de ani de la înființare. „Dorim ca în acest an al misiuniii în parohie și mânăstire să intensificăm misiunea și pastorația și să ajutăm la modul concret parohiile misionare, depopulate și îmbătrânite. De asemenea ne-am propus să dinamizăm viața culturală și viața social-filantropică deoarece în acest an episcopia noastră aniversează 150 de ani de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului în 1865, prin urmare vom avea o agendă culturală bogată în acest an. De asemenea s-a propus intensificarea vieții social-filantropice și a misiunii cu tinerii pentru că deja ne pregătim pentru anul 2016 care este închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, misiunii cu tinerii ortodocși”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

Comisiile de lucru s-au retras pentru dezbateri, iar la reunirea în plen membrii Adunării Eparhiale au ratificat hotărârile propuse de comisiile de specialitate. Preşedintele Adunării a supus la vot toate cele discutate precum şi deciziile consemnate în scris pe care Adunarea le-a votat în unanimitate.

„S-au prezentat principalele evenimente desfășurate în cursul anului 2014, respectiv slujiri liturgice festive, manifestări culturale, simpozioane și lansări de carte și mai ales activități misionare cu copiii și tinerii. Au fost evidențiate realizările în plan administrativ-gospodăresc ale Centrului Eparhial, parohiilor și așezămintelor monahale”, a subliniat părintele consilier Alin Câmpean.

În baza propunerilor comisiilor permanente, plenul adunării eparhiale a adoptat hotărâri menite să dezvolte activitatea eparhiei în toate sectoarele de activitate în anul 2015, avându-se în vedere necesitatea de promovoare prin toate mijloacele și la toate nivelurile rolul Bisericii în societate. Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale unei eparhii.


Data: 31 ianuarie 2015 • Vizualizări: 1016