Adunarea generală C.A.R. a Episcopiei Caransebeșului

Adunarea generală C.A.R. a Episcopiei Caransebeșului
Miercuri, 5 februarie, în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial, a avut loc ședința Adunării generale a Casei de ajutor reciproc a eparhiei
Autor: Serviciul Prezidial
Miercuri, 5 februarie, în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial, a avut loc ședința Adunării generale a Casei de ajutor reciproc a eparhiei. Casa de ajutor reciproc este coordonată prin Adunarea generală, care se întrunește ordinar, o dată pe an și ori de câte ori este nevoie, având ca președinte pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Adunarea generală la rândul ei este coordonată prin consiliul director, care este împuternicitul sau organul executiv al acesteia. Consiliu director al Casei de ajutor reciproc este desemnat de către Adunarea generală și aprobat de către chiriarhul eparhiei. De asemenea ierarhul aprobă fiecare proces verbal și fiecare hotărâre a consiliului, el întrunindu-se cel puțin o dată pe lună pentru a aproba împrumuturile, respectiv solicitările membrilor acesteia.

Potrivit prevederilor de funcționare a Casei de ajutor reciproc în fiecare an se face darea de seamă a activităților intreprinse în anul precedent. La această ședință s-a făcut darea de seamă pentru anul 2013 și s-a constatat că această instituție și-a desfășurat activitatea în conformitate cu prevederile regulamentare. Pe lângă scopul în sine de a împrumuta, de a ajuta membrii și angajații Eparhiei Caransebeșului, Casa de ajutor reciproc a făcut donații pentru ajutoare de înmormântare, precum și pentru anumite situații medicale, respectiv preoților care s-au aflat într-o situație medicală deosebită și care aveau nevoie urgentă de fonduri pentru a-și putea împlini îndatoririle familiale.

De asemenea s-au făcut propuneri pentru eficentizarea acestui sistem de ajutor reciproc și anume prin scăderea dobânzii pe de o parte, care să vină în întâmpinarea solicitanților, dar în același timp pentru a mări plafonul de împrumut. S-au făcut propuneri pentru ridicarea sumei de cotizație lunare, aceasta tot pentru a venii în sprijinul celor care solicită împrumuturi și anume prin mărirea cotizației și scăderea dobândei fiecare dintre membri Casei de ajutor reciproc pot împrumuta o sumă mai mare care le este necesară pentru nevoile lor.

Părintele Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului a precizat: „Scopul unei Case de ajutor reciproc este de a veni în sprijinul angajaților unei instituții care se organizează în acest fel, fiind o organizație de tip intern care funcționează după regulamentele de procedură stabilite de către Patriarhia Română și aprobate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”.

Data: 5 februarie 2014 • Vizualizări: 1405