Ajunul Crăciunului la Reșița

Ajunul Crăciunului la Reșița

Album foto
În Duminica dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat împreună cu preoții și credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față” din Reșița
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat împreună cu clericii și credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față” din Reșița. Preasfinția Sa a sfințit de dimineață troița ce a fost ridicată în curtea bisericii parohiale, precum și câteva icoane-prăznicare. În continuare Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind alături un sobor de preoți și diaconi. Au fost prezenți numeroși credincioși, dintre care foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La final copiii de la centrul de tineret al parohiei au susținut un concert de colinde.

„Am încheiat frumos în cetatea Reșiței Postul Crăciunului și șirul slujirilor din cadrul acestei perioade de pregătire pentru Nașterea Domnului Iisus Hristos. Le mulțumim tuturor celor care înfrumusețează și împodobesc această biserică, dar mai ales le mulțumim preoților și credincioșilor care se străduiesc să umple în fiecare duminică și sărbătoare această catedrală. La sfârșitul sfintei slujbe le-am adresat un cuvânt de binecuvântare tuturor celor care au răspuns astăzi invitației Mântuitorului Iisus Hristos de a fi la cina Sa”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

Construirea Bisericii „Schimbarea la Faţă” a început în anul 1999, lăcaşul de cult fiind sfinţit în luna noiembrie a anului 2011. Biserica din cartierul Govândari mai poartă şi hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

Data: 25 decembrie 2017 • Vizualizări: 451