Joi, 8 mai, în Episcopia Caransebeşului au avut loc alegerile membrilor clerici şi mireni în Adunarea Eparhială.
Autor: Serviciul Prezidial
În conformitate cu adresa Cancelariei Sfântului Sinod nr. 10.528/2013 privitoare la stabilirea calendarului alegerilor pentru organismele deliberative şi executive eparhiale din perioada 2014-2018 şi potrivit deciziei patriarhale nr.1/2014, în temeiul art. 65-67 din Regulamentul pentru alegerea, funcţionarea şi dizolvarea organismelor deliberative şi executive în parohiile, protopopiatele şi eparhiile din Patriarhia Română, potrivit hotărârii Permanenţei Consiliului Eparhial cu nr. 520-D/2014, joi, 8 mai, în Episcopia Caransebeşului au avut loc alegerile membrilor clerici şi mireni în Adunarea Eparhială.
Pentru buna desfăşurare a alegerilor, în fiecare dintre cele zece circumscripţii care s-au organizat în Eparhia Caransebeşului, a fost câte un delegat eparhial, care a şi prezidat colegiul electoral preoţesc şi mirenesc. În deschidere delegaţii eparhiali au arătat importanţa întrunirii, citindu-se ordinul circular nr.530/A, prin care se dispune alegerea membrilor Adunării Eparhiale pentru o perioadă de patru ani în mandatul 2014-2018. Au fost prezentate listele cu preoţii înscrişi în Cercul electoral şi a urmat constituirea birourilor electorale prin alegerea a doi preoţi şi un secretar, din rândul membrilor prezenţi. În continuare s-au desfăşurat alegerile membrilor în Adunarea Eparhială, prin vot secret. La acest scrutin, după rânduială, s-au ales zece membrii clerici şi douăzeci de membri mireni, pe o perioadă de patru ani.
Cei 30 de membrii aleşi au primit mandatele pe care le vor prezenta la constituirea Adunării Eparhiale a eparhiei Caransebeşului. Aleşii vor reprezenta clerul şi poporul în forul deliberativ de conducere al eparhiei în urma validării de către Cancelaria Sfântului Sinod.