În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 137 și grave pagube materiale în judeţele Timiş, Arad şi Bistriţa Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul şi credincioşii din toate parohiile şi mănăstirile la rugăciune şi solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie
Autor: Biroul de Presă al Patriarhiei Române
În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 137 și grave pagube materiale în judeţele Timiş, Arad şi Bistriţa Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul şi credincioşii din toate parohiile şi mănăstirile la rugăciune şi solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie.
Rugăciunea unită cu fapta bună reprezintă, mai ales în asemenea situații, un act de responsabilitate creștină şi solidaritate socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile vor fi depăşite întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinirea celor aflaţi în dificultate.
Ne rugăm pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul, pentru alinarea durerii familiilor acestora și pentru grabnica însănătoșire a celor răniți.