Artă și credință la Bocșa de Sfântul Ilie

Artă și credință la Bocșa de Sfântul Ilie
Miercuri, 19 iulie, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Artă și credință”, pe simeze aflându-se lucrări ale pictorilor bocșeni Viorel Coțoiu și Nicolae Potocean
Autor: Gabriela Șerban
Cu siguranță, cel mai cunoscut și îndrăgit obiectiv turistic al orașului Bocșa este Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor sau Mănăstirea Vasiova, una dintre cele mai importante mănăstiri ale Eparhiei Caransebeșului.

An de an, în 19 și 20 iulie, la praznicul Sfântului și Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, puzderie de oameni vin să se închine și să sărbătorească prin rugăciune Hramul mănăstirii.

În anul 1996 Sf. Ilie este declarat „patronul spiritual al orașului Bocșa”, tocmai datorită mulțimii pelerinilor care, cu o deosebită evlavie, se îndreaptă spre acest minunat lăcaș și nu doar la zile de sărbători, ci în orice moment de cumpănă și încercare.

Pentru Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa această sărbătoare a Mănăstirii „Sf. Ilie de la Izvor” are o însemnătate deosebită, cunoscută fiind vechea și buna colaborare, organizarea unor importante evenimente - lansări de cărți, proiecții, prezentări de autori, expoziții, concerte de muzică clasică și prelegeri pe diferite teme – la sediul Mănăstirii și/sau dimpreună cu slujitorii acesteia.

Odată cu înființarea Zilei orașului patronată de Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, biblioteca bocșană a inițiat un proiect cultural-spiritual, devenit tradiție, intitulat „La Bocșa de Sfântul Ilie”, proiect prin care, an de an, cu prilejul acestei sărbători, la sediul bibliotecii sunt organizate diverse evenimente specifice: prezentări de cărți religioase, expoziții, simpozioane, etc, urmate de pelerinajul la Mănăstirea Vasiova.

Iată că și în acest an, în dimineața zilei de 19 iulie, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Artă și credință”, pe simeze aflându-se lucrări ale pictorilor bocșeni Viorel Coțoiu și Nicolae Potocean.

Dacă Viorel Coțoiu, important artist plastic al Banatului, este cunoscut drept un talentat și important iconograf, precum și un important pictor bisericesc, nu puține fiind bisericile și icoanele restaurate de către acesta, iar excepționalele lucrări/tablouri religioase fiind așteptate și recognoscibile, pictorul Nicolae Potocean, cunoscut peisagist, s-a dovedit a fi o surpriză prin lucrările expuse. Acesta a pictat, pentru acest eveniment, toate bisericile ortodoxe și catolice de pe raza orașului Bocșa, dar și câteva din Timișoara și Lugoj.

Despre lucrările expuse în această frumoasă și inedită expoziție au vorbit: artistul plastic Gustav Hlinka, președintele UAP Sucursala Reșița, istoric Dana Bălănescu, artist plastic Livia Frunză, pr. Doru Melinescu și cei doi artiști expozanți: Viorel Coțoiu și Nicolae Potocean (Nik).

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (moderator Gabriela Șerban), în colaborare cu Centrul de tineret ”Vasiova”(coord. Doru Melinescu) și UAP Sucursala Reșița (preș. Gustav Hlinka), cu sprijinul TransProtector (dir. Ionel Pau) și se înscrie în tradiționalul proiect al instituției gazdă intitulat ”La Bocșa de Sf. Ilie”, în acest an având menirea și de a da startul evenimentelor cultural-artistice derulate cu prilejul Zilelor orașului.

Data: 21 iulie 2017 • Vizualizări: 754